Abordând problema relaţiei între etic şi estetic, J. Hillis Miller nu urmăreşte să elaboreze o teorie a interpretării ce va căuta în produsul actului creator manifestarea unui act moral; dimpotrivă, el analizează etica demersului interpretativ propriu-zis.

Abordând problema relaţiei între etic şi estetic, J. Hillis Miller nu urmăreşte să elaboreze o teorie a interpretării ce va căuta în produsul actului creator manifestarea unui act moral; dimpotrivă, el analizează etica demersului interpretativ propriu-zis.

Este interpretarea mea morală numai dacă respectă cu fidelitate lumea textului? Poate acesta să se ofere unei astfel de interpretări? Pornind de la definiţia conceptului în filosofia kantiană, comparând-o şi completând-o apoi cu teoria lui De Man, Miller face o paralelă între etica socială şi o etică a lecturii, aşa cum este ea înţeleasă de câţiva scriitori (George Eliot, Trollope, James şi Benjamin) care îşi re-citesc propria opera. Ceea ce spune un autor despre textul său nu este altceva decât un nou text; cel dintâi ascunde "lucrul" (The Thing), revelându-l în acelaşi timp. Etica lecturii rămâne doar promisiunea că absenţa poate deveni prezenţă, imposibilul posibil; o promisiune a cărei împlinire va fi permanent amânată.

Citiţi fragmente din carte pe Liternet.