Revista Ordinul Povestitorilor, înființată în 2015 și coordonată de Adina Popescu, adună între paginile ei cele mai hazlii, mai năstrușnice și mai originale povești și ilustrații ale copiilor. Primim la fiecare concurs peste o sută de texte de la elevi din toate colțurile țării, ba chiar și din străinătate! Selecția nu este deloc ușoară, iar în cele din urmă doar cei mai creativi ajung să facă parte din Ordin.
De-a lungul anilor, numeroși scriitori și ilustratori consacrați s-au alăturat proiectului nostru: Ioana Nicolaie, Florin Bican, Lavinia Braniște, Alex Moldovan, Ana Rotea, Mircea Pop, Anca Smărăndache și mulți alții. Poveștile, interviurile și ilustrațiile lor sunt o sursă de inspirație pentru oricine visează ca într-o bună zi să se dedice scrisului sau desenului.
Lansările revistei au loc la cele două mari târguri de carte – Gaudeamus și Bookfest – și de fiecare dată standul se dovedește neîncăpător pentru cei care vin special pentru asta. Nimic cu se compară cu bucuria care li se citește copiilor pe chip când deschid revista și își văd textul sau desenul în paginile ei. Pentru noi asta e cea mai mare răsplată.
ECHIPA REDACȚIONALĂ
Coordonator: Adina Popescu
Redactor: Ioana Vîlcu
Contact: [email protected]
A început un nou concurs pentru copii și adolescenți cu vârste între 9 și 15 ani.
Cele mai bune texte și desene vor fi selectate de juriu și publicate în numărul 19 al revistei.
Tema ediției: Lupta cu Timpul!
În romanul lui Michael Ende, lumea lui Momo e amenințată atunci când apare o armată de domni cenușii care le promit oamenilor bogăție și succes cu condiția ca aceștia să se grăbească mereu ca să economisească Timp și să-l depoziteze la Casa de Economii a Timpului.
În acest basm modern, care e o alegorie a lumii în care trăim, Momo, fetița orfană, e hotărâtă să-i învingă pe hoții de timp. Dacă Timpul ar fi un personaj cum ar arăta el? Ar fi un prieten sau un dușman? Dar dacă ar exista un tărâm al Timpului, cum ați ajunge acolo, de ce aventuri contra-cronometru ați avea parte și cum v-ați putea întoarce acasă în cel mai scurt timp?
Așteptăm textele și desenele voastre în care să vă imaginați o poveste despre Timp.
Înscrierile se fac până la 15 aprilie 2025.
Toate informațiile despre concurs, aici.