Este la fel de important să ascultăm, nu doar să vorbim: „Gata cu vorba” de Andrew Clements

Este la fel de important să ascultăm, nu doar să vorbim: „Gata cu vorba” de Andrew Clements

Comunicarea din jurul nostru poate părea uneori nesfârșită și adesea zgomotoasă. Cartea Gata cu vorba, de Andrew Clements, vine cu o idee diferită, dar plină de farmec și, mai ales, de învățăminte.

Publicată în colecția Funny Green, această poveste pentru copii cu vârste între 8 și 12 ani (dar nu numai) îi provoacă pe cititori să privească cu atenție felul în care folosesc cuvintele: ce spun, cum spun, cui spun și să realizeze că, uneori, tăcerea poate spune mai mult decât o frază rostită în pripă.

Acțiunea are loc la Școala Primară Laketon, unde elevii de clasa a cincea, cunoscuți pentru gălăgia lor zilnică, se înscriu într-un concurs inedit: cine poate să tacă mai mult. Fetele sunt conduse de Lynsey, iar băieții sunt conduși de Dave. Regulile impun ca fiecare elev să nu spună mai mult de trei cuvinte odată – nici în clasă, nici în pauză și nici acasă. Concursul durează două zile.

Putea să devină mai… deştept dacă nu vorbea? O să priceapă în sfârșit fracţiile? Dacă avea mai multă ordine în minte, ar fi putut să se uite la o propoziţie şi să vadă – nu doar să ghicească – care cuvânt era adverb? Dar la sport? O persoană cu mintea mai ordonată putea fi un jucător de baseball mai bun? Întrebări profunde. Aşa că Dave a hotărât.

Profesorii reacționează diferit la noua realitate: cei mai mulți sunt deranjați de lipsa cuvintelor sau de schimbările observate în relațiile dintre copii. Profesorul de engleză, însă, este entuziasmat de noile modalități creative de comunicare ale elevilor.

Dincolo de povestea amuzantă și de provocarea inedită pe care o lansează elevilor, cartea lui Andrew Clements transmite o serie de mesaje profunde, cu valoare educativă și umană.

1. Puterea cuvintelor bine alese

Cartea ne arată că nu cantitatea de cuvinte contează, ci calitatea lor. Cuvintele rostite în grabă sau cu furie pot face rău, iar cele spuse cu blândețe, cu grijă și cu respect au un impact pozitiv.

În plus, vorbitul îl făcea întotdeauna pe Dave să simtă că deţinea controlul. Era ca i cum ar fi fost un poliţist care dirijează traficul. Atât timp cât el era cel care vorbea, traficul se desfăşura aşa cum dorea el. Acest lucru era deosebit de util dacă începeau să curgă insultele. Când venea vorba de aruncat cuvinte jignitoare, Dave era profesionist.

2. Ascultarea și observarea

Copiii comunică altfel atunci când nu pot vorbi mult – mimica, atitudinea și gesturile devin vehicule importante ale comunicării. Astfel se dezvoltă empatia: capacitatea de a vedea și înțelege ceea ce nu este spus explicit.

Fără cuvinte? Nicio problemă. Şi, pentru că nu vorbea, Dave îşi concentrase toată energia ca să asculte.

3. Autocontrolul și responsabilitatea

Elevii trebuie să își controleze impulsul de a vorbi, de a comenta sau de a întrerupe. Ei acceptă să își limiteze exprimarea – un exercițiu care necesită disciplină, reflecție și responsabilitate față de propriile cuvinte. Volumul îi provoacă pe cititori să privească cu atenție felul în care folosesc cuvintele, devenind astfel mai conștienți de ceea ce înseamnă să alegi când și cum să vorbești.

Acum nimeni nu vorbea. Nu se spunea nici măcar un cuvânt. Peste o sută douăzeci i cinci de copii mişunau prin sala de mese i niciunul nu scotea nicio vorbuliţă. Astăzi directoarea putea auzi huruitul motorului uzat al frigiderului cu lapte i vocea persoanelor de la bucătărie care discutau în linişte. Şi, de asemenea, auzea pe podeaua din gresie paşii târşâiţi ai copiilor care stăteau la rând.

4. Respectul reciproc

Concursul îi face pe copii să se gândească și la ceilalți – nu doar să tacă, ci și să respecte liniștea, să ofere spațiu și să nu deranjeze. Ei învață că spațiul de comunicare al celuilalt trebuie și merită respectat.

Nu, lui Dave nu‑i venea să creadă. Nu‑i venea săcreadă că cineva putea să dea din gură atât de repede şi să spună atât de multe cuvinte, să fie atât de plic­tisitoare i să pară atât de neroadă – toate în acelaşi timp. A mai luat o muşcătură din pizza i a încercat să nu mai asculte, dar Lynsey abia îşi făcea încălzirea.

5. Creativitatea în exprimare

Când cuvintele sunt limitate, apar modalități creative: desenul, gesturile, detaliile nonverbale. Copiii descoperă astfel că există mai multe feluri de a se face înțeleși sau de a transmite emoții.

Lynsey tia că era privită de mulţi ochi, dar s‑a prefăcut că nu observă. Şi‑a băgat uşor mâna în buzunarul de la spate, a scos încet un creion i un carneţel roşu, pe care l‑a deschis fără grabă, i a tra­sat pe prima pagină patru semne mici.

Când a închis carneţelul cu o mişcare iute, Lyn­sey s‑a uitat drept la Dave i i‑a zâmbit cu gura până la urechi.

Şi uite‑aşa, fetele conduceau cu patru puncte.

Nu o să vă spun cum se termină aventura!
Vă spun însă că modalitățile prin care copiii se pot inspira din această carte pentru a comunica mai bine sunt numeroase și valoroase.

În primul rând, este important să ascultăm cu intenție – nu doar să așteptăm momentul în care să intervenim, ci să îi permitem interlocutorului să-și ducă gândul până la capăt, observând în același timp ce transmite prin ton, ritm sau mimică.

La fel de important este să gândim înainte de a vorbi. Așa cum copiii din poveste aveau o limită de cuvinte, și noi ne putem întreba: „Merită să spun asta? Cum o spun?” – un exercițiu simplu care reduce impulsivitatea.

Tăcerea, adesea subestimată, devine și ea un instrument prețios: nu toate momentele cer cuvinte, iar uneori liniștea arată respect, înțelegere sau creează spațiul necesar pentru procesarea emoțiilor.

Empatia joacă și ea un rol crucial. Atunci când încercăm să ne punem în locul celuilalt, adaptăm modul în care comunicăm – fie prin privire, fie prin gesturi, fie prin răbdarea de a-i oferi timpul de care are nevoie.

În cele din urmă, pentru a ne face înțeleși mai clar, merită să limităm „zgomotul” comunicării: să evităm cuvintele inutile, criticile neconstructive și tonul ridicat, alegând în schimb claritatea și blândețea.

Cartea transmite că liniștea nu este un gol, ci un prilej de a gândi mai profund și de a folosi cuvintele cu înțelepciune.

Această carte a fost vedeta Clubului de Lectură Parentropolis din luna septembrie.
Întâlnirea a fost o adevărată lecție despre puterea comunicării dincolo de cuvinte.

Am vorbit împreună cu copiii prezenți despre cum ascultăm, despre cum ne exprimăm și despre ce mesaje putem transmite chiar și atunci când nu rostim nimic.

Adrian Horobeț, regizor și actor de teatru nonverbal, invitatul special al clubului, i-a purtat pe copii într-o călătorie fascinantă prin universul mimicii și al gesturilor. Le-a arătat că, uneori, un zâmbet, o privire sau o simplă mișcare a mâinii pot spune mai mult decât o frază întreagă.

Pentru copii, experiența a fost o adevărată revelație: au descoperit cât de bogată este comunicarea nonverbală și cât de mult putem transmite doar prin expresie și atitudine. Întâlnirea a fost plină de exerciții amuzante și… multe râsete.

Este a treia carte de la Editura Arthur pe care copiii o citesc la Clubul de Lectură Parentropolis, după El Surdo, de Cece Bell, apărută la miniGrafic, și Alertă de știri false. Invazia chiloților criminali, de Elise Gravel, apărută la Academia Arthur. De fiecare dată, clubul are invitați de la care copiii află alte perspective și care îmbogățesc lectura prin învățare experiențială.

La ediția centrată pe El Surdo, copiii au făcut cunoștință cu Lavinia Chițu, interpret autorizat în limba semnelor, care le-a arătat cuvinte și expresii în limba maternă a persoanelor surde.
La întâlnirea bazată pe Alertă de știri false. Invazia chiloților criminali, invitata clubului a fost Andreea Brașovean, corespondent și prezentator de știri, cu aproape 20 de ani de experiență.

Întâlnirile Clubului de Lectură Parentropolis nu sunt doar ocazii de lectură, ci adevărate experiențe de învățare, în care invitații speciali îi ajută pe copii să descopere lumea cu alți ochi.

Cartea lunii octombrie la Clubul de Lectură Parentropolis este Greierul de la metrou, de George Selden, tot de la Editura Arthur.