Cât a fost vara de lungă ne-am ascuns de caniculă în casă și noroc că am avut la îndemână primele volume din colecția Academia Arthur, ca să nu ni se lungească urechile de plictiseală. Ne-am și pozat, am și scris despre cum ne-am distrat cu experimentele științifice și cu Supercartea de bucate pentr..."
Copilăria copilului prin ochii părintelui
Copilăria este o călătorie îndelungată, iar viața de părinte vine cu tot felul de încercări. Așa merg lucrurile, iar părintele perfect nu există. Copilul tău nu are nevoie să faci totul ca la carte, să-i cumperi cele mai extravagante lucruri sau să-i cree..."
Luna februarie debutează cu multe volume pentru copii mai mici și mai mari. Îndrăgitul personaj de televiziune Peppa Pig pornește într-o serie de aventuri nemaivăzute pentru un purceluș, puștii de școala generală vor avea plăcerea să descopere două noi volume de bandă desenată, iar adolescenților le..."
Conflictul dintre generații poate apărea și în domeniul literaturii: unii părinți consideră că cele mai bune povești sunt cele cu care au crescut, pe când copiii lor au tendința să respingă cărțile din literatura clasică și să opteze pentru noile apariții.
Cu toate că limbajul și ilustrațiile sun..."
Acum este momentul perfect să (re)citiți seria Dog Man deoarece a apărut filmul, produs de studioul DreamWorks Animation, regizat și scris de Peter Hastings. Mai mult, vocile sunt dublate de actori îndrăgiți precum Pete Davidson, Lil Rel Howery, Isla Fisher și Ricky Gervais.
Foto: IMDb..."
Mi-am declarat deja sus și tare crushul pentru reinterpretările moderne ale basmelor clasice. După ce am citit Fiare și frumusețe. 12 povești periculoase de Soman Chainani, tradus de Iulia Arsintescu și publicat la Editura Youngart, nu credeam să mai găsesc un volum care să-mi gâdile așa de tare pap..."
La Târgul de carte Gaudeamus de la București, scriitoarea Ioana Nicolaie și ilustratoarea Sidonia Călin au lansat o nouă carte pentru copii la care au lucrat împreună: Clopoțelul fermecat, povestea unui tânăr clopoțel „fără mușchi” care-a alunecat din lumea lui direct într-un brad din mall, fără să..."
„După-atâta frig și ceață / Iar s-arată soarele. / De-acum nu ne mai îngheață / Nasul și picioarele!”
„Spre apusul de jăratic / Cu livezi scăldate-n aur, / Trece-un nour singuratic / Alb și mare cât un taur.”
„Un fluture, cu aripi de umbră și mătasă / Stropite-n două locuri cu carmin, / Din zb..."
„Dintre toate mamiferele, ființele umane se caracterizează, imediat după naștere, printr-un grad de imaturitate, necesitând un lung proces de învățare, dezvoltare și interacțiuni cu ceilalți înainte de dobândirea independenței.” Această afirmație îi aparține Ritei L. Atkinson, unul dintre cei mai im..."
Ce faci atunci când cei care credeai că-ți sunt prieteni uită să te adauge pe grupul de Whatsapp pentru cel mai tare proiect al școlii și nu-ți mai păstrează loc la masa de prânz? Dar când cei mai nesuferiți colegi îți tot fac zile fripte? Sau atunci când îl vezi pe unul dintre ei stând singur și tr..."
Prietenii copilăriei mele, de Wilson Rawls, în traducerea din engleză a lui Răzvan Năstase
O carte de literatură clasică pentru copii, înduioșătoare și iubită de mai multe generații. Deși nu a avut de la început un succes zgomotos, a trecut testul timpului și a ajuns să fie atât de apreciată..."
15 cărți Arthur pe care să le citești anul acesta.
Recomandările tinerilor din taberele de creație „Locuiește în poveste”
De ce tocmai 15? Pentru că în 2023 Editura Arthur împlinește 15 ani. Și pentru că știm că cititorii au încredere în recomandările altor cititori de vârsta lor.
Patrick a..."