Petrică Ciuf-Zbârlit versus Flatulențiu Aurel

Conflictul dintre generații poate apărea și în domeniul literaturii: unii părinți consideră că cele mai bune povești sunt cele cu care au crescut, pe când copiii lor au tendința să respingă cărțile din literatura clasică și să opteze pentru noile apariții.

Cu toate că limbajul și ilustrațiile sunt foarte diferite, există multe similarități între literatura clasică și cea contemporană. Având în vedere că se apropie Crăciunul, vreau să evidențiez asemănările dintre Petrică Ciuf-Zbârlit, scrisă de Dr. Heinrich Hoffmann în secolul al XIX-lea, și Petarde și pocnitori. Poveste de sărbători, cea mai recentă carte a lui Florin Bican, cu ilustrații de Andrei Măceșanu. Vă sfătuiesc să citiți întâi cărțile și după articolul deoarece acesta conține spoilers. 

Contextul apariției

Despre cum a ajuns să fie scrisă cartea, povestește Heinrich Hoffmann însuși într-o revistă din 1871: „În preajma Crăciunului 1844, când băiatul meu mai mare avea trei ani, am ieșit în oraș ca să-i cumpăr acestuia un cadou – o carte ilustrată care să corespundă puterii de înțelegere a unui omuleț de vârsta lui. Și-n loc de asta peste ce-am dat?! Peste niște lungi povestiri sau culegeri de ilustrații stupide, povești moralizatoare care începeau și sfârșeau cu precepte dojenitoare precum: <> sau <>; ș.a.m.d.” Drept care Hoffmann a cumpărat un blocknotes gol și, întors acasă, a scris și desenat chiar el o cărticică pentru copilul său. (Alexandru Al. Șahighian)

Crăciunul a fost cumva și sursa de inspirație pentru Florin Bican. Autorul recunoaște: „Am scris această poveste în semn de solidaritate cu toate fințele din regnul animal, trăitoare atât în spațiul urban, cât și în cel rural (și, în general, în spațiu), care sunt hărțuite an de an de acei membri ai celei mai evoluate specii de pe Terra, pentru care Sărbătorile sunt un prilej de bubuială. În locul tuturor pocnitorincilor, petarzilor și al celor posedați de artivicii, îmi cer iertare de la animalele astfel traumatizate: de la cele pe care le cunosc personal, dar și de la celelalte. Iar dacă există cu adevărat un Spirit al Sărbătorilor, îmi cer iertare și de la el."

Protagoniști năzdrăvani

Copiii din Petrică Ciuf-Zbârlit nu ascultă niciodată de părinții lor și fac tot felul de lucruri problematice. Personajul eponim „n-ar unghii are gheare/căci le taie cam arare”, Frederic cel Rău chinuie animale, Paulina se joacă cu focul, Ludovic, Gașpar și Wilhelm râd de un alt copil din cauza culorii pielii sale, Konrad Suge-Dește își bagă mâinile în gură, Gașpar Nu-Papă-Supă refuză să mănânce, Hans Cu ochii-n nori nu se uită pe unde merge, iar Robert Zburătorul iese afară pe furtună.

Nici Flatulențiu Aurel nu este ușă de biserică. Într-adevăr, nu făcea anumite lucruri problematice: „Nu juca la păcănele/ nu băga la aparate/ nu vindea mărfuri furate, nu juca la babaroase, nu ținea la șuți de șase, nu purta șapca de-a-ndoase”. Însă băiatul „avea doar două vicii – petarde și artificii!” Obsesia lui provoacă teroare în cartier: vecinii nu pot sta liniștiți din cauza bubuiturilor care zguduile termopanele și sperie animăluțele.

Fapte și consecințe

Cărțile „Petrică Ciuf-Zbârlit” și „Petarde și pocnitori. Poveste de sărbători” îi învață pe copii că fiecare faptă rea are o consecință fără să îi plictisească cu prescripții morale. Astfel, Frederic cel Rău este mușcat de câinele pe care îl agresa, Paulina se transformă în scrum, Ludovic, Gașpar și Wilhelm sunt „încondeiați”, Konrad Suge-Dește își pierde degetele, Gașpar Nu-Papă-Supă moare de foame, Hans cu ochii-n nori cade în gârlă, Robert Zburătorul e luat pe sus de furtună, iar cu Flatulențiu Aurel nu se știe exact ce s-a întâmplat: „Unii zic c-ar fi pe Marte.”

Importanța ilustrațiilor

Hoffmann considera că, ilustrând grafic felurite pericole sociale, copiii învață să identifice anumite amenințări și să înțeleagă necesitatea dobândirii unor deprinderi sociale. Autorul își explica astfel metoda: „Ce învață copilul o face cât se poate de simplu pe calea ochiului, și nu pricepe decât ceea ce vede. Cu prescripțiile morale nu știe ce să facă. Avertismente morale de genul: Nu te murdări! Ai grijă cu chibriturile și nu te atinge de ele! Poartă-te frumos! sunt doar vorbe goale pentru copil. În schimb, când îi arăți un puști dezgustător de murdar, o rochiță în flăcări, un copil neatent care suferă în accident – iată niște scene care, doar privindu-le, se explică prin ele însele și te fac să înveți.” (Alexandru Al. Şahighian)

Întrebat într-un interviu din numărul 4 al revistei Artstagram, Andrei Măceșanu, ilustratorul cărții „Petarde și Pocnitori. Poveste de Sărbători”, a povestit mai multe despre procesul său de creație: „Ca de fiecare dată, am plecat de la tonul textului și am început cu niște schițe pentru personaj și pentru atmosferă pe care le-am dezbătut ulterior cu colegii de redacție – cărora profit de ocazie pentru a le mulțumi. Domnul Bican ni s-a alăturat pentru stabilirea portretului lui Aurel. Paleta cromatică a fost aleasă pentru a face o trimitere clară la atmosfera sărbătorilor de iarnă, iar textul în sine m-a încurajat să mă joc cu încredere pe fiecare pagină. Cred că un proiect devine reușit atunci când este rezultatul unei colaborări reale. Chiar am simțit că eu, autorul și editura formăm o echipă care vede lucrurile la fel, așa că întregul proces a decurs foarte natural.”