Gimnaziul ca într-un joc video. „Îndrăznește” de Svetlana Chmakova

Ce faci atunci când cei care credeai că-ți sunt prieteni uită să te adauge pe grupul de Whatsapp pentru cel mai tare proiect al școlii și nu-ți mai păstrează loc la masa de prânz? Dar când cei mai nesuferiți colegi îți tot fac zile fripte? Sau atunci când îl vezi pe unul dintre ei stând singur și trist într-un colț al curții? Saaau ce faci când matematica îți dă bătăi de cap și se pune în calea visului tău de a ajunge astronaut? Cu toate astea, plus încă multe alte probleme, se confruntă Jensen Graham, un „copil obișnuit de la obișnuitul gimnaziu Berrybrook”. A, iar între timp face planuri cum să salveze lumea.

Jensen este protagonistul din Îndrăznește, cel de-al doilea volum al seriei grafice Gimnaziul Berrybrook a ilustratoarei de origine rusă Svetlana Chmakova. Este tradus din engleză de Diana Ilie și publicat la Editura Grafic în colecția miniGrafic. Prima carte din serie, Aiurea, a primit numeroase premii, dar și o nominalizare la categoria „Cea mai bună carte pentru adolescenți” la Eisner Awards, cele mai cunoscute premii din lumea benzilor desenate și ale romanelor grafice. Dacă numele Eisner vă sună cunoscut, aveți dreptate, îi aparține artistului Will Eisner, cel care a revoluționat arta secvențială și care a scris, printre altele, volumul Un contract cu Dumnezeu și alte povești cu chiriași, o frescă grozavă a Americii anilor ’30, despre care am vorbit aici. 
 

Dar să ne întoarcem la gimnaziul nostru. Dacă ați citit Aiurea (sau dacă aveți vreo 12-13 ani, ca personajele Svetlanei Chmakova), știți deja că școala gimnazială poate fi un adevărat teren de luptă: cu emoțiile, cu anxietatea, cu fricile de tot felul, cu materiile, cu colegii și tot așa. Peppi, adică Penelope Torres, eroina romanului grafic, e convinsă că le va întâmpina pe toate încă din prima zi la noua școală, așa că-și impune două reguli de supraviețuire: „Nu te lăsa observată de copiii răi” și „Fă parte din grupuri care au aceleași interese ca tine”. Bineînțeles că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea de la școală și lucrurile o iau razna după ce se împiedică și Jamie apare în scenă. 

În Îndrăznește, Jensen pare să știe cât de importante sunt cele două reguli, încearcă să se țină de ele, dar nu-i iese mereu: chiar dacă se străduiește să treacă neobservat, Foster și Yanic sunt mereu pe urmele lui; deși are noroc să facă parte din Clubul de Artă, prietenii de acolo (printre care și Peppi) nu sunt mereu alături de el. Așa că nu-i rămâne decât să își ia avânt în fiecare zi, ca să aibă curaj și energie s-o scoată la capăt iar și iar. Exact ca într-un joc video:

„Dezastrele naturale despre care vorbeam mai devreme? Pâș. Pâș. Gimnaziul e printre primele zece. Pâș. Pâș. În fiecare zi parcă trec prin cele mai grele încercări. Mă gândesc la asta ca la un joc video. Trebuie să termin fiecare zi...

Start!

...fără să fiu mâncat de monștrii din joc...

Mai multă muncă!

Grrr

Ești varză!

Sss

Ronț ronț

...ca să câștig premiul de la sfârșitul nivelului...”

Care-i treaba cu dezastrele naturale? Unul dintre motivele pentru care Jensen vrea să devină astronaut este pentru a ajuta planeta în lupta cu unul dintre cele mai mari pericole: petele solare. Așa că mai întâi vrea să scrie un articol despre ele și speră (de fapt, visează cu ochii deschiși) că va ajunge să-l publice în ziarul școlii, de care se ocupă Jenny, Akilah și Felipe, echipa de șoc care realizează și vlogul superpopular al gimnaziului. Până acolo, însă, are noroc să-i poată ajuta pe cei trei la mici sarcini, ceea ce-l scapă uneori de mari belele.
 

Apropo de belele, v-am zis deja că Jensen este în Clubul de Artă; se pricepe de minune la desen (mai ales la ilustrat situații ipotetice de salvat lumea în cazul unei apocalipse zombi). Dar la matematică este praf. Efectiv nu poate pricepe fracțiile; nu-i intră în cap și gata! Așa că nici nu-și bate capul să fie atent la ore. Ceea ce-l scoate din sărite pe profesorul Kristoffer, care le dă TUTUROR teme în plus. Iar asta chiar nu-l ajută deloc pe puști în relația cu enervanții Foster și Yanic. Stați să vedeți cum e când ajunge la meditațiile de matematică. Brr!

Nici șicanele făcute de cei doi colegi, nici ignorarea lui de către membrii clubului de artă nu-l fac pe Jensen să se gândească că ar putea fi o problemă mai mare și mai des întâlnită. Crede că pur și simplu asta i se întâmplă doar lui, pentru că nu a reușit să se facă destul de popular (sau de puternic). Așa că privește totul ca pe un scenariu predefinit, cu mici spații de manevră, exact ca într-un joc pe calculator. Convingerile i se clatină când intră (fără să vrea neapărat și fără să înțeleagă care-i faza) în proiectul „Cultura bullyingului: sabotajul societății provocat de creierul reptilian”, realizat de echipa ziarului. Bombardat cu chestionări sensibile, Jensen începe să-și pună tot felul de întrebări și să găsească răspunsuri care nu-l fac prea fericit. Cel puțin la început. 

Dar ce-i cu creierul ăsta reptilian? E unul dintre episoadele mele preferate din carte și, pe cât pare de amuzant, pe atât e de problematic. Și real (mai ales când ai doi copii și unuia îi e somn, altul nu vrea ciorbă și nimic nu merge cum ți-ai propus: creierul reptilian în acțiune!).

„― Eu, ăăă, n-am apucat să citesc... chestia aia. 
― ... Tu... Tu... nu? Tu n-ai citit... N-AI CITIT-O?!!! AI AVUT SĂPTĂMÂNI LA DISPOZIȚIE, JENSEN!!! AM PREGĂTIT TOTUL PENTRU... INTERVIUL ĂSTA ȘI TU... 
― Offf... mai bine ai opri filmarea, Felipe.
― ...deci, Jensen, Jenny arată acum o reacție tipică creierului reptilian. De asemenea, și niște efecte speciale. În loc să rezolve problema rațional, Jenny a reacționat furios... un mecanism primitiv de apărare împotriva tulburării stării de control asupra mediului înconjurător.
― CUM?
― Termină, Jenny, bine?”
 

Pe măsură ce băiatul înțelege cum se manifestă bullyingul și devine tot mai atent la oamenii din jur, își dă seama, pe de o parte, că este victima directă a acestui comportament și, pe de alta, că nu e nicidecum singurul în situația asta. Dar și că stă în puterea lui să se ajute pe sine și pe alții:

„...și a ieșit ceva bun din toată agitația asta.
― H-hei, Jensen. Ăăă... Ș-știi că nu vorbesc serios când îți spun chestiile alea, nu? Că glumesc?
― ...!
― Ăăă, probabil? ... Nu prea-mi plac glumele de genul ăla. A-ai putea să nu le mai faci?
― Ăăă... D-da. Cum zici.
N-a vorbit cu mine o săptămână după asta... ceea ce m-a dezamăgit... dar a fost mai bine decât să aud «glumele».
...dar apoi, luni!...
― Hei, Jensen, cred că am ratat ziua ta anul ăsta. Sper că-ți place ciocolata.
Pe scurt: ne înțelegem mult mai bine acum...”

O altă carte despre bullying, veți întreba? Nicidecum. E un roman grafic despre un băiat pasionat de desen, care o cam scrântește la matematică, care a reușit să-și facă niște prieteni și să atragă atenția unor colegi mai puțin distractivi. Care are profesori pe care se poate baza și care descoperă o grămadă de lucruri despre lumea din jur și despre sine. Printre care și acel „creier reptilian” și „bullying”, dar și empatia, iertarea și curajul. Îndrăznește este, așadar, un roman grafic al vieții din gimnaziu, super amuzant, care-i va încânta și pe puștii de la unsprezece ani în sus, dar și pe părinții care, uite, mai pot învăța una, alta despre cum să-ți controlezi preaplinul emoțiilor. Hai c-am zis-o frumos!