Interviu cu Ioana Nicolaie și Sidonia Călin despre „Clopoțelul fermecat”

de Ema Cojocaru18 martie 2025
Interviu cu Ioana Nicolaie și Sidonia Călin despre „Clopoțelul fermecat”

La Târgul de carte Gaudeamus de la București, scriitoarea Ioana Nicolaie și ilustratoarea Sidonia Călin au lansat o nouă carte pentru copii la care au lucrat împreună: Clopoțelul fermecat, povestea unui tânăr clopoțel „fără mușchi” care-a alunecat din lumea lui direct într-un brad din mall, fără să știe cum se poate întoarce acasă – noroc cu o Steluță de treabă și alte ornamente din brad care-i sar în ajutor. Le-am pus câteva întrebări autoarei și ilustratoarei pentru a afla mai multe detalii din culisele acestui volum și, de ce nu, dezvăluiri suplimentare despre Klingland, lumea clopoțelului Klap, pe care cititorii mici și mari sunt invitați să o continue în imaginație, dincolo de marginile cărții. Iar din câte aflăm de la Ioana Nicolaie în interviul care urmează, la următorul târg de carte Bookfest din București ne așteaptă o surpriză… 
 


 

Ioana, ce te-a inspirat să scrii această poveste care-l are în centru pe Klap, un clopoțel care ajunge din lumea lui fermecată într-un brad de plastic din mall?

Ioana: Joaca, înainte de toate. Dar nu o joacă obișnuită, ci una în care e vorba de imaginație, de lumi fantastice pe care, odată ce le-ai descoperit, nu se poate să nu le arăți și altora. Cititorii mari, părinții și bunicii adică, se vor bucura să-l cunoască pe Klap și numai pentru că el nu-i lasă pe copii să fie cuprinși de oboseală când le e lumea mai dragă. Iar copiii sigur se vor împrieteni cu el, căci își vor da seama foarte repede că el nu-i nicidecum doar un clopoțel, ci e un prieten nemaivăzut care iese din greșeală, în preajma sărbătorilor de iarnă, în lumea noastră și nimerește tocmai într-un mall, în bradul cel mare. Noroc cu Steluța care-l ajută să înțeleagă ce i s-a întâmplat și-l învață tot felul de lucruri care l-ar putea scoate din necazul în care se află. 

 

Cafeneaua Zmeu Robot, Gelateria Onux, Kme - Echipamente sportive… Ce idee năstrușnică, de a aduna laolaltă lumile și personajele pe care le-ați creat împreună! Iar filmul Ferbonia rulează la cinematograful din mall, urmează și ecranizarea Vertijiei Care este povestea din spatele acestei ilustrații simpatice pe două pagini?

Sidonia: Cum tot spun eu, ilustrația nu este doar o descriere vizuală a textului, este mai mult, completează textul. Îmi place să introduc în ilustrațiile mele elemente care nu se regăsesc în text, dar care duc povestea mai departe. Introducând câteva dintre titlurile cărților pe care le-am făcut împreună, duc mai departe povestea noastră, autor-ilustrator. Și aduc astfel un pic mai multă bucurie copilului care se va prinde de acest lucru.
 


Ioana: Klap se împrietenește cu Steluța și vrea s-o invite la cel mai grozav film care rulează în cinematografe. E firesc să aleagă unul făcut după o carte. Fiindcă, e bine știut, dacă mergi la cinema după ce-ai citit cartea, înțelegi cu ușurință ce mare regizor, și actor, și scenograf ești chiar tu. Cum așa? Filmul din propriul cap ți-l faci singur și e unic. Pe când, filmul de pe ecran e făcut pentru sute de mii de spectatori care, pentru că n-au contribuit deloc la el, îl vor uita repede. 

Clopoțelul nostru e mare cititor, firește, altfel nu prea s-ar pricepe la copii. Și e pasionat de cărțile care, iată, devin nume de firme în Mall. Eu aș bea oricând o limonadă în cafeneaua Zmeu Robot, fiindcă m-ar duce sigur în viitor și-ar avea ingrediente de pe alte planete. Înghețata din Onux ar fi probabil muzicală; cum să nu-ți cumperi așa ceva? Iar adidașii luați din KME ar fi cei mai potriviți la teleportări, i-am putea încălța cu toată încrederea. Cât despre cele două filme, „Ferbonia” și „Vertijia”, trebuie să fie super-producții pline de suspans și de culoare. Eu, autoarea, când am descoperit lumile acestea, am fost uluită de felul neobișnuit și strălucitor în care mi se dezvăluiau de la o zi la alta. Mereu mi-am dorit să arăt și altora măcar un motor viu de meduză zburătoare, dacă nu chiar locul special în care ferbonenii își trag sufletul și încep să producă... năzăreli.

 

M-am uitat special în text să văd de câte ori apare cuvântul „Crăciun” – o singură dată! Asta mi-a întârit senzația că povestea nu e „de sezon”, ci poate fi citită în orice moment al anului. Ioana, ai avut intenția asta în mod conștient?

Ioana: E oare vreun copil care să nu-și aducă aminte, în martie să zicem, de sărbătorile de iarnă? Mă îndoiesc. Iar Klap, eroul poveștii, vine tocmai din Clingland, unde treburile sunt de multe feluri și majoritatea n-au legătură cu luna decembrie. Frații și surorile clopoțelului nostru au niște talente speciale și, cum sunt foarte responsabili, nu prea pot să plece în vacanțe. Totuși, în luna mai, în ultima săptămână, am auzit că l-au convins pe zăpăcitor – da, personajul acela misterios – să-i aducă pentru puțin timp la târgul de carte din București. Cică vor să vadă cu ochii lor standul Editurii Arthur. 
 




Sidonia, inițial am crezut că personajul de pe copertă e un frate mai mic al lui Onux, poate datorită pistruilor… La o privire mai atentă, cei doi nu seamănă, dar ce vreau să zic e că stilul tău e imediat recognoscibil. A fost dificil să găsești chipuri pentru personajele din Clopoțelul fermecat?

Sidonia: Cred că toate personajele mele seamănă puțin între ele și mă bucur, astfel stilul meu devine recognoscibil, cum ai spus și tu. De fapt asta li se întâmplă tuturor ilustratorilor și artiștilor, în general. Am citit povestea Ioanei de mai multe ori, până să-mi imaginez personajele. Am lăsat ceva timp să treacă, fiindcă nu mi-am făcut imediat o imagine clară a acestora, apoi, într-o seară, am schițat pe hârtie forma unui clopoțel obișnuit, i-am adăugat piciorușe, mânuțe și un chip. Același lucru l-am făcut și cu steluța. Dar să-ți spun un secret de care nu cred că se va prinde nimeni: personajul nostru principal și frații săi au o căciuliță tot în forma unui clopoțel, un clopoțel din anii 1920, care se regăsea în toate hotelurile acelei epoci. Era un clopoțel de recepție și mi s-a părut simpatic să-l transform în piesă vestimentară. Un astfel de obiect cred că i-ar încânta și astăzi pe copii, nu s-ar mai opri din apăsat butonul clopoțelului. :))
 

Care a fost scena preferată dintre cele pe care le-ai ilustrat? Și le-ai ales singură pe toate sau a venit și Ioana cu idei? 

Sidonia: Întotdeauna, Ioana îmi dă libertate deplină. Cred că am mai spus lucrul acesta. Este minunat ca autorul unui text să-ți înmâneze opera lui și să îți spună: „Fă cum crezi tu, sigur va ieși ceva frumos!” În perioada în care am lucrat la ilustrații ne-am întâlnit, am vorbit, am schimbat idei, dar întotdeauna am avut libertatea de a picta așa cum îmi imaginez eu însămi conținutul și spiritul textului. Încerc să nu am o ilustrație preferată, dar ca un făcut, se întâmplă să fiu atrasă la fiecare carte de portretul personajului principal. Și aleg să-l ilustrez fie într-un prim-plan, fie într-un gros-plan. Astfel îl aduc pe micul cititor cât mai aproape de expresivitatea personajului și, implicit, de starea sufletească a acestuia. 
 

 

Ioana, aflăm foarte puține indicii despre zăpăcitor, de pildă „codița cu funde”, dar în rest rămâne un personaj misterios și m-am întrebat de ce… Pari hotărâtă să nu le dai mură-n gură cititorilor, ci să-i pui la treabă ca să-și imagineze singuri continuarea poveștii și a personajelor. 

Ioana: Tocmai l-am pomenit mai sus pe ăzpăcitorul ăsta... Pardon, zăpăcitorul. E clar că a început să mă zăpăcească. Ce ziceam mai sus? Că vrea la mare? A, nu, că vrea la Bookfest, la sfârșit de mai, la standul Editurii Arthur, unde va fi petrecere mare. Oare asta am zis? 

 

Aveți amintiri și/sau pățanii cu ornamente de Crăciun?

Sidonia: Pățanii nu am, dar amintiri frumoase, da. Din cei trei ani de grădiniță, îmi amintesc cum confecționam ornamentele pentru brad: o scară a pisicii din hârtie (deși nici până acum nu știu de ce se numea „scara pisicii”), fulgi de nea decupați aleatoriu cu foarfeca și bomboane de hârtie care aveau în interior nuci în loc de bomboane. Erau cele mai frumoase ornamente.

Ioana: Aici ar trebui să răspund așa: a fost odată ca niciodată o țară cotropită de comunism. Și comunismul era ca un nor întunecat care nu-i lăsa pe copii să se bucure. În orașul în care m-am născut eu, Ioana Nicolaie, cea care-și amintește de toate acestea, foarte puțini copii aveau brad de Crăciun. Nici dulciuri nu aveau, nici haine călduroase, nici încălțăminte bună. Nici mâncare nu prea aveau. Nici curent electric nu era suficient, fiindcă dictatorul țării făcea „economii”; așa că lumina se întrerupea deseori, serile. Până să se sfârșească timpul acela rău, nu am împodobit vreun brad. Dar am văzut brad la verișoara mea care era foarte „bogată”, fiindcă ambii ei părinți erau gestionari, adică vindeau mâncare. Într-un an, am decupat steluțe de hârtie din caietul de matematică, pe care le-am înșirat pe niște crengi imaginare. Nici jucării n-am avut, nici măcar una. Sunt unul dintre acei copii care n-au primit niciodată o mașinuță, o păpușă, o broască de tablă, un pistol sau orice altceva. Poate de-asta și scriu cărți pentru copii, ca să le fac eu lor daruri. 

 

Ioana, cu ce ți-ai dori să rămână cititorii mai mici sau mai mari după ce află povestea lui Klap și a noii sale prietene, Steluța de paie confecționată în China? Recunosc că pe mine m-a urmărit imaginea clopoțelului „fără mușchi” – nu mă așteptam la această asociere. :)

Ioana: A, păi e simplu să răspund. Zăpăcitorul tocmai m-a informat că o clasă întreagă, ba mai multe, ba doar niște copii ieșiți în pauze, ba o fetiță căreia i-a citit bunicul povestea, ba un băiețel cu Down, ba o mămică a trei băieți, Pavel, Daniel și Emanuel, ba... Of, ce ziceam? Zăpăcitorule, lasă-mă să mă limpezesc! Nu înainte de-a spune că toți copiii de mai sus au povestit și prietenilor lor despre întâmplările din carte? Da, uite, am spus! Cam așa ceva îmi doresc. Dacă unui copil îi place o carte, îl rog să le povestească și altora despre ea. Fiindcă-n Clopoțelul fermecat e vorba, în primul rând, despre cât de fantastică și de bună pentru toți oamenii e prietenia.
 


Vă veți întoarce în Klingland? Pare o lume promițătoare despre care mai sunt multe de spus. 

Sidonia: Mi-ar plăcea să revin, clopoțelul pe care mi l-am imaginat eu poate călători prin tot felul de povești, dar cred că Ioana este cea care hotărăște.

Ioana: Merg din vreme-n vreme acolo și aflu despre noile și incredibilele aventuri ale fraților și surorilor lui Klap. Deocamdată n-am voie să le povestesc. Dar dacă vor fi mulți copii care să ceară-n gând asta, poate voi fi lăsată să mai scriu încă o carte despre ce se petrece acolo. 

Sidonia Călin
Autor
Sidonia Călin
SIDONIA CĂLIN este artist vizual, absolventă a Universității Naționale de Artă, București, secția metal. Interesată de felul în care se regăsește arta...
mai multe
Ioana Nicolaie
Autor
Ioana Nicolaie
Ioana Nicolaie a știut dintotdeauna că se va face scriitoare. Îi place să-i asculte pe cei din jur, să citească și să spună povești. A scris, de aceea...
mai multe
Recomandări (459) Crești cu povești (15) Interviuri (133) Noutăți (152) Artstagram (81) Călătoriile micului om (10) Titluri în focus (440) Evenimente (81) Cartea în 3 minute (19) Dragă scriitorule (29) 15 cărți recomandate de copii (3) Topuri (34) Chestionar Arthur (14) Locuiește în poveste (50) Pasiuni & Colecții (8) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (22) Ordinul Povestitorilor (16) Artstagram 4 (7) Școală (32) Concursuri (137)
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu de Oana Purice 01 august 2025
Valuri de căldură, atenționări meteo de caniculă și vijelii puternice. Poate și-o vacanță multă așteptată, dar care este precedată, invariabil, de fur...
Mai multe
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“ de Oana Purice 24 iulie 2025
Motanul Ochi-Verde vrea să-i vină de hac rândunicii neatente. Puiul de lin îi joacă o festă bibanului rănit. Păpușa cu inimă de piatră nu-și găsește s...
Mai multe
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott de Oana Purice 21 iulie 2025
Vă propun să vorbim din nou despre creier. Bine, mai mult o să vorbesc eu, că asta-i convenția în majoritatea textelor (nu să vorbesc eu, ci să vorbea...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART