Oana și Tudor testează „Activități de inginerie pentru copii”

Cât a fost vara de lungă ne-am ascuns de caniculă în casă și noroc că am avut la îndemână primele volume din colecția Academia Arthur, ca să nu ni se lungească urechile de plictiseală. Ne-am și pozat, am și scris despre cum ne-am distrat cu experimentele științifice și cu Supercartea de bucate pentru minichefi. Ba cu rețetele ne-am întins, c-am recidivat și cu partea a doua. Ne rămăseseră niște paste, o salată cu piersici, niște vafe și o ciocolată caldă netestate (printre altele) și nu era chip să lăsăm lucrurile așa. 

Între timp a venit toamna, au venit și răcelile peste noi și mă întrebam cum o să jonglăm cu plictiseala în zilele de dat skip la grădiniță. Salvarea a venit tot de la Academia Arthur, căci s-a nimerit să ajungă la noi volumul Activități de inginerie pentru copii fix când Tudor s-a pricopsit cu prima viroză din sezon. Așa că ne-am pus pe răsfoit, pe ales proiecte de încercat și pe făcut lista cu materialele pe care nu le-am găsit prin casă. Odată puștiul blindat cu sprayuri de nas și de gât, ne-am aventurat la cel mai apropiat magazin de bricolaj și la Mega-ul din preajmă, ne-am pus la punct „ingredientele” (nu le-am găsit pe toate, dar suntem deja experți la înlocuit/improvizat) și ne-am apucat să scoatem inginerii din noi. 

Dacă eu mi-am pierdut orice șansă să trec de nivelul de amator, Tudor are viitorul ingineresc în față. După ce a fost în faza „o să mă fac pictor, constructor și șef”, și-a dat seama că ceva scârțâie la un asemenea parcurs profesional (mai ales că a înțeles că a fi șef nu înseamnă neapărat să stai degeaba și să le spui altora ce să facă), așa că a pus întrebarea esențială: „mami, ce meserie să am ca să muncesc puțin și să am mulți bani?” Atât am așteptat ca să răspund dintr-un foc: „programator; adică un fel de robotică pe calculator”. I-a plăcut ideea, așa că, deocamdată, ăsta ne e viitorul. Bine, între timp scrie și ilustrează cărți (adică foi capsate) pe care ni le face cadou nouă, familiei și prietenilor, și visează să se facă scriitor. Dar mai e timp.

Așadar Activități de inginerie pentru copii pune o cărămidă la (poate) viitoarea lui carieră. Dacă nu, măcar ne-a ținut ocupați o zi întreagă de stat acasă. Și nu am bifat decât zece proiecte din cele peste cincizeci prezente în carte. Scris de Christina Herkert Schul, fostă învățătoare cu un masterat în educație, volumul are fotografii de Paige Green, este tradus de Ianina Marinescu și publicat de Editura Arthur în, așa cum spuneam deja, colecția Academia Arthur. Ca și Experimente științifice pentru copii de Crystal Chatterton, pomenit mai sus, cuprinde activități care îmbină elemente STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică), doar că, de data aceasta, sunt orientate spre ideea de a construi. Mori de apă, roller-coastere, rachete, castele și tot felul de ansambluri, mașini și instrumente de măsurat – sunt doar câteva dintre proiectele propuse, capabile nu doar să scoată la iveală abilitățile inginerești, ci, așa cum promite autoarea în Introducere, să potențeze „capacitatea de a pune întrebări, de a-ți imagina soluții, de a gândi creativ și de a rezolva probleme”. 

„Ingineria ține de rezolvarea problemelor”, aflăm din partea întâi a cărții, în care ni se face o scurtă prezentare a meseriei. Ingineria, cum era de așteptat (căci problemele sunt multe și variate, nu-i așa?), e de mai multe feluri: inginerie mecanică, electrică, chimică și ingineria construcțiilor. Dar, chiar dacă fiecare specialist operează cu anumite instrumente, cu toții se bazează pe „procesul de design ingineresc”, care se compune din următoarele etape: întreabă, imaginează, planifică, creează și îmbunătățește. Acestea sunt și îndemnurile pe care Schul ni le face când ne apucăm de primele proiecte: să ne menținem activă curiozitatea, să ajustăm procedeele dacă ceva nu ne iese cum trebuie, să perseverăm și să explorăm cum am putea face experimentul mai creativ. 

La fel ca în Experimentele științifice, activitățile sunt explicate pas cu pas și ilustrate. De asemenea, ne sunt indicate gradul de dificultate, durata estimată a proiectului și conexiunile STEAM și ne sunt oferite explicații lămuritoare. Secțiunea „Cum și de ce” este clar preferata mea. Partea faină a cărții e că majoritatea materialelor necesare sunt deja la îndemână prin casă sau pot fi destul de ușor de procurat. Cei care simt că mușchii inginerești prind contur, pot trece la nivelul următor, adică la secțiunea „Acum încearcă asta”, unde sunt propuse tot felul de twisturi ale experimentelor, pentru a vedea cum variază rezultatele în funcție de noi premise. Trebuie să recunosc că eu și Tudor ne-am limitat de cele mai multe ori la partea de bază a proiectului. Dar, hei, avem tot timpul din lume să avansăm.

Până să trec la testele făcute de noi, să mai spun că volumul se încheie cu un glosar de mare folos, mai ales dacă trebuie să explici concepte ca „anemometru” sau „vertex”. Deși am descoperit că nici cu „electromagnet” sau „polimer” nu-i chiar ușor.

1. TURNUL DIN SCOBITORI ȘI BEZELE

Nu am găsit bezele mici, ca-n carte, dar le-am tăiat în bucățele pe cele mari, care tot așteptau de ceva timp focul ăla de tabără promis. Probabil nu-l vor mai întâlni, așa că și-au împlinit menirea ajutând la ridicarea unui ansamblu din pătrate și triunghiuri. E drept că n-a avut rezistența Turnului Eiffel, dar pentru o poză a fost bun. Tudor s-a distrat apoi și cu niște construcții avangardiste. Ce, numai cehii să aibă o casă care dansează? Iar răsplata a venit rapid sub formă de bezele moi și extraordinar de dulci.

P.S. Aici ne-am bucurat și de ajutorul lui Lucian, soțul meu, care și-a spălat astfel păcatele după ce a evitat cu șarm o carieră de inginer, deviind de la tradiția urmată de întreaga sa familie. Probabil că, dacă știa că-i vorba de bezele în ingineria asta, se mai gândea la alegerea carierei 😊.

2. RACHETA DIN PAIE

Proiectul mi-a plăcut, că-i ușor de făcut, rapid și de mare efect. Trebuie doar să înfășori o bucată de hârtie în jurul unui creion, s-o fixezi cu scotch, să-i îndoi un capăt și, gata, ai racheta. Apoi îi pui un pai în capătul rămas destupat și sufli până te plictisești. Pentru că Tudor a fost încântat de fenomen, am și măsurat distanțele la care ajungeau rachetele lui și-am intrat puțin și-n nivelul „avansați”, adăugând aripi triunghiulare. La noi parcă și-a cam pierdut din avânt, dar poate n-am lipit cum trebuie. E clar, trebuie să mai încercăm o dată experimentul ăsta.

3. TURNUL DIN HÂRTIE

Deși credeam că va fi floare la ureche, proiectul ăsta s-a dovedit mai complicat. Ce-i așa greu să suprapui niște suluri din hârtie, mă gândeam. Ei bine, chiar e greu. Mai ales dacă nu le răsucești ca lumea, să rămână capetele uniforme. Ne-am fandosit și-am scos niște coli colorate, așa că, chit că nu a fost cel mai rezistent zgârie-nori, măcar a fost frumos tare. Ne-au ieșit patru niveluri. Formând baza din cinci suluri, am sperat că va avea suficientă stabilitate. Nu a fost chiar așa, dar nu am avut timp să remediem „viciile”, căci bebelușa Irina era pe punctul de a se trezi și atât aștepta, să dea iama în sulurile colorate ale lui Tudor.

4. UMERAȘUL-BALANȚĂ

Și acesta a fost un proiect ușor de făcut și de impact. Mai ales că Tudor nu folosise până acum un perforator și i-a plăcut la nebunie să găurească paharele de hârtie utilizate pe post de talgere pentru balanță. Probabil că ar fi vrut să mai exerseze datul găurilor, dar mă și vedeam adunând confetti de prin casă. Poate cu altă ocazie. După ce umerașul-balanță a fost instalat pe clanța ușii (căci sertar cum cereau instrucțiunile oficiale nu avem), Tudor s-a distrat punând tot felul de obiecte mai grele, mai ușoare și schimbând astfel echilibrul.

5. CODARE PE HÂRTIE: VÂNĂTOAREA DE COMORI

De departe preferatul meu, proiectul acesta mi-a adus aminte de orele de informatică din liceu, precum și de regretele de după, că nu m-am strofocat mai tare să pricep care-i treaba cu toate programele alea pe care trebuia să le învățăm și cărora nu le puteam înțelege funcționalitatea propriu-zisă. Și, desigur, a readus pe tapet discuția despre „cum să muncești puțin și să ai bani mulți”. Exagerez, știu, dar nu că sună frumos? Așadar, să ne întoarcem la comorile noastre. După ce am pregătit cartonașele, am ascuns comoara. Mai întâi am scris eu indiciile din săgeți și Tudor le-a urmat până a dat de cartonul căutat. Apoi a fost rândul meu să-l caut, și Tudor n-a ratat șansa să mă ducă pe un drum greșit, ca să se amuze. Dar chiar a fost amuzant. Întreg proiectul.

6. FOTBAL DE MASĂ ÎNTR-O CUTIE DE PANTOFI

Preferatul lui Tudor a fost însă proiectul de aici. Chiar am construit un mic teren de fotbal într-o cutie de pantofi, folosind bețe de frigărui și cârlige. De data aceasta am urmat îndeaproape metoda inginerească: am greșit calculele, am ajustat și-am luat-o de la capăt; n-am luat în considerare metoda de prindere a cârligelor cumpărate pentru proiect (în două culori), așa că ne-am repliat și le-am folosit pe cele curente. Dar până la urmă ne-a ieșit, și Tudor a jucat câteva partide și cu mine, și cu tatăl lui. A decis chiar și echipele de pe teren: România vs. Serbia. Nu știu exact de ce a ales așa, dar el a fost mereu cu România. Care a ieșit de fiecare dată învingătoare.

P.S. Da, ce vedeți acolo e chiar un metru de croitorie. Pentru că nu am găsit în toată casa o riglă. Aveam cel puțin două, dar ambele au dispărut ca prin minune. Noroc cu pasiunile conexe, că ne scot din impas.

7. TELEFONUL DIN PAHARE DE HÂRTIE

Și acesta s-a numărat printre preferatele lui Tudor. Simplu de făcut, e un proiect foarte distractiv. Atâta timp cât ții sfoara aia întinsă, pentru numele lui Dumnezeu! Până la urmă am comunicat cu succes prin paharele noastre, mai ales că ne încheiam, profesionist, intervențiile cu „terminat”.

8. ROATA DE MOARĂ

Cu la fel de mare impact a fost și roata de moară. Am avut noroc să găsim pahare de plastic micuțe, așa cum cereau instrucțiunile. Nu cred că se pot înlocui cu altele mai mari. Nu le-am lipit chiar simetric pe fundul celor două farfurii de carton, astfel că eram convinsă că nu va merge. Dar a funcționat! Imediat ce primul păhărel s-a umplut cu apă, morișca a început să se învârtă. Iar miracolul l-a ținut pe Tudor ocupat câteva minute bune.

9. LABIRINTUL DIN SÂRMĂ PLUȘATĂ

Și acesta este în topul preferințelor mele. Am folosit capacul de la un puzzle, ca să avem mai mult loc și ne-am construit labirintul din sârmele plușate cumpărate cu mulți ani în urmă, când, ca tot românul, am fost la Jumbo, am pus în coș numai chestii de 3.99 lei și la casă ne-am lăsat jumătate de salariu. Dar uite că a meritat. A ieșit un labirint frumos. Păcat că nu am avut o bilă de sticlă. Mingea noastră din cauciuc s-a lăsat mai greu controlată, dar, până la urmă, am dus-o cu succes la finish.

10. LANSATORUL DE POMPOANE

Aici ne-am dat măsura inginerimii noastre. Proiectul e simplu, dar nu am avut noi chiar materialele cerute. Nu-i nimic, am improvizat și ne-am descurcat. Mai întâi, nu am găsit pompoane. A făcut Tudor niște biluțe din hârtie creponată și au mers perfect. Apoi balonul era prea mic, așa că a deformat tubul de carton când l-am prins la un capăt. Nu-i nimic, am folosit o rolă de scame, care e fermă și nu s-a lăsat strânsă de balon. Așa că, în final, a ieșit un lansator puternic, care a împrăștiat peste tot prin casă bilele de hârtie. Spre amuzamentul lui Tudor. Ingineria chiar e distractivă!

BONUS: Am încercat. Chiar am încercat și eu, și Tudor să construim nenorocitul ăla de castel de cărți de joc. Nu ne-a ieșit. A, ba da. Mie mi-au ieșit niște peri albi și câteva înjurături molcome. Pur și simplu n-am putut să ridicăm mai mult de cinci cărți. Dovadă e fotografia asta făcută pe furiș, ca să nu vadă pișicherele de cărți și să cadă. Chiar nu înțeleg. Cum adică „după ce capeți dexteritate în alcătuirea triunghiurilor de cărți de joc, poți încerca să construiești o structură mai mare”? Cum să capeți dexteritate dacă ele cad mereu și mereu? Ingineri, dați o mână de ajutor!

Închei aventura noastră inginerească cu concluzia Christinei Herkert Schul: „totul este inginerie”. Și cu îndemnul ei, care mi-a mers la suflet: „Inginerii la putere!”