Care este legătura dintre un clopot de cincizeci de kilograme, un tepee, adică un cort conic, specific amerindienilor, și un puști pasionat de un serial cu spioni? Sunt multe la mijloc și pe toate le puteți afla din cel mai recent volum din seria Războiul limonadei de Jacqueline Davies, tradus de Al..."
Mi-am declarat deja sus și tare crushul pentru reinterpretările moderne ale basmelor clasice. După ce am citit Fiare și frumusețe. 12 povești periculoase de Soman Chainani, tradus de Iulia Arsintescu și publicat la Editura Youngart, nu credeam să mai găsesc un volum care să-mi gâdile așa de tare pap..."
Iarna este mereu așteptată cu nerăbdare: pășim – sau, mai bine spus, alunecăm – în sezonul cadourilor și al dulciurilor frumos ambalate, plecăm la colindat și ne plimbăm pe sub luminițe și printre decoruri desprinse parcă dintr-un basm feeric, ne revedem cu cei dragi și mâncăm doar puțin mai mult de..."
Fiecare cadou ascunde un mesaj ori o intenție, de la felul în care este împachetat până la modul în care este dăruit. Poate fi considerat o provocare sau o obligație, o apreciere sau o răspundere, mai ales dacă vrei să faci bucuros un cititor împătimit, mereu la curent cu ultimele noutăți și ap..."
Opera Comică pentru Copii organizează a treia ediție a Festivalului Cărților Deschise, iar noi îi invităm pe copii să participe la cinci ateliere de lectură și ilustrație cu autori Arthur.
Toate evenimentele au loc la Opera Comică pentru Copii (Calea Giulesti, Nr. 16, București) și se vor închei..."
Creat de doi umoriști geniali, autorul René Goscinny și ilustratorul Jean Jacques Sempé, Micuțul Nicolas a devenit un clasic al literaturii universale. „Universul Micuțului Nicolas prezintă o lume ideală. Este copilăria pe care eu și Goscinny ne-am fi dorit-o. Goscinny a reușit să creeze o lume a pu..."
Eroii mitologici, poveștile lor ieșite din comun, faptele și puterile lor au fascinat din totdeauna. Încă de dinainte de a fi adunate și așternute pe hârtie, mitologiile diferitelor popoare au adus împreună oamenii la gura sobei, le-au explicat inexplicabilul, le-au înflăcărat imaginația și i-au fă..."
Când îți place o carte foarte mult, o recitești, o cumperi pentru un prieten sau le vorbești tuturor despre ea. Prima lună de vară este plină de curiozități literare. Am adunat mai jos recomandările noastre de cărți nou apărute, de ficțiune pentru copii și adolescenți, pe care merită să le iei cu ti..."
Cornelia Maria Funke s‑a născut în 1958, în Germania, și este o cunoscută scriitoare de literatură pentru copii. Întreaga sa carieră s‑a învârtit în jurul lumii acestora din urmă: a făcut mai întâi studii pedagogice la Universitatea din Hamburg, a lucrat apoi cu copii din medii defavorizate și ca il..."
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA
CAMPANIA „Concurs cu povești de groază – Rowley #3”
14 – 17 octombrie 2022
Într-una din poveștile de groază ale lui Rowley apare un scaner într-un aeroport, iar oamenii care trec prin el se transformă în scheleți.
Cum ar fi o zi din viața ta dacă ai..."
În perioada 1 - 5 iunie 2022 s-a desfășurat la Romexpo cea de-a XV-a ediție a Salonului de Carte Bookfest, primul mare târg de carte post-pandemie, așteptat cu nerăbdare de profesioniștii din industria de carte (editori, agenți literari, scriitori, ilustratori sau traducători), dar deopotri..."
„Love is in the air” și în cărțile Arthur. Descoperă cele mai emoționante citate despre dragoste pe care le-am găsit în titluri îndrăgite de cititori precum Povestea fără sfârșit, Școala pentru Bine și Rău sau Harry Potter.
1. Povestea fără sfârșit – Michael Ende
Căci acum știa: în lume exista..."