Bestsellers Bookfest 2022: Cărți pentru copii și adolescenți
În perioada 1 - 5 iunie 2022 s-a desfășurat la Romexpo cea de-a XV-a ediție a Salonului de Carte Bookfest, primul mare târg de carte post-pandemie, așteptat cu nerăbdare de profesioniștii din industria de carte (editori, agenți literari, scriitori, ilustratori sau traducători), dar deopotrivă și de cititori, numai în prima zi înregistrându-se un număr record de 20.000 de vizitatori. Ne bucurăm că mare parte dintre aceștia au trecut pragul standului nostru, au răsfoit, s-au entuziasmat și au cumpărat noutățile noastre. Și mai ales că printre preferatele cititorilor se află și cărți ale autorilor români publicați la Grupul Editorial ART.
Iată cum arată top zece cărți pentru copii și adolescenți de la editurile Arthur, Grafic și Youngart la Bookfest 2022. Sperăm să te inspire și pe tine!
Locul 1. Școala pentru Bine și Rău #4. În căutarea gloriei de Soman Chainani, cu ilustrații de Iacopo Bruno, traducere din limba engleză de Mihaela Sofonea, Colecția Orange Fantasy, Editura Arthur, categorie de vârstă: 10 ani+
Sophie, Agatha, Tedros și ceilalți elevi încep o nouă epocă în Pădurea Nesfârșită - Era Camelot. Fericiți și Nefericiți deopotrivă trebuie să treacă dincolo de limitele școlii, să intre în aventurile cele mari și curajoase ale vieții.
Elevii de la Școala pentru Bine și Rău credeau că și-au găsit Fericirea până la Adânci Bătrâneți când l-au învins pe vicleanul director. În al patrulea an la școală, elevii au de înfruntat pericole imprevizibile, iar miza e colosală: succesul aduce venerarea veșnică, iar nereușita înseamnă obscuritate pentru totdeauna.
În căutările lor, Agatha și Tedros încearcă să-i redea Camelotului splendoarea de odinioară. Decana Sophie se străduiește să modeleze Răul după chipul şi asemănarea ei. În curând, simt cu toții că ajung din ce în ce mai izolați.
Din aceeași serie:
Școala pentru Bine și Rău 2: O lume fără prinți
Școala pentru Bine și Rău 3: Până la Adânci Bătrâneți
Locul 2. Rowley prezintă: Povești de groază superformidabile (3) de Jeff Kinney, traducere din limba engleză de Ioana Vîlcu, Editura Arthur, categorie de vârstă 12 ani+
Se prea poate ca poveștile de groază ale lui Rowley să te facă să râzi, dar ai grijă: o să te facă și să dormi cu lumina aprinsă!
Din aceeași serie:
Însemnările lui Rowley Jefferson: Jurnalul unui puști tare de treabă (1)
Rowley prezintă: O aventură superformidabilă (2)
Locul 3. Din copilărie de Roald Dahl, cu ilustrații de Quentin Blake, traducere din limba engleză de Ciprian Jeler, Serie de autor Roald Dahl, Editura Arthur, categorie de vârstă 10 ani+
Cartea aceasta nu este nicidecum o autobiografie, după cum spune chiar Roald Dahl. Ci un cumul de amintiri: „Nu mi-aș scrie niciodată propria istorie... Mi s-au întâmplat câteva lucruri pe care nu le-am uitat niciodată... Unele sunt amuzante. Unele sunt dureroase. Unele sunt neplăcute. Bănuiesc că de aceea mi le-am amintit întotdeauna atât de viu. Toate sunt adevărate."
Locul 4. Povestiri de citit pe sub bancă de Alex Moldovan, cu ilustrații de Sebastian Baculea, Editura Arthur, categorie de vârstă 10 ani+
Odată și odată trebuia să apară o carte dedicată celor ce nu se dau în vânt după școală. Faceți cunoștință cu elevii din clasa a VI-a E, a căror principală grijă e să iasă în pauză. În clasa asta se întâmplă o grămadă de lucruri necurate: obiectele prind viață, profii stau în bănci și elevii la catedră, sălile de curs se evaporă peste noapte, iar prin robinetul de la baia fetelor curg peștișori fermecați. În plus, există o colegă pe care nu știe nimeni cum o cheamă. Există și o povestire care lipsește. Despre ce se întâmplă în sala 26 e mai bine să nu vorbim.
Locul 5. Băieții răi. Episodul 1 de Aaron Blabey, traducere din engleză de Roxana și Alex Tocilescu, Colecția miniGrafic, Editura Grafic, categorie de vârstă 7 ani+
„Îmi doresc să fi avut cartea asta când eram mic. E incredibil de amuzantă!" Dav Pilkey, creatorul seriei Dog Man
Locul 6. Vine vacanța cu trenul din Franța de Adina Popescu, cu ilustrații de Bilyana Velikova, Editura Youngart, categorie de vârstă 14 ani+
„În această lume așezată a vacanțelor noastre și a traseelor pe care le stabilim mereu în avans ca într-o conspirație sau, mai degrabă, ca într-o incantație, mă simt și acum în deplină siguranță.” Adina Popescu
Vacanțele anilor ʼ80 au un aer previzibil, liniștitor: sejurul la mare rezervat prin agenția ONT, excursiile pe munte, camerele de hotel, gazdele. Lipsurile sunt și ele o constantă, dar Adina întreabă la fiecare restaurant, plină de poftă și de speranță: „Pepsi aveți?“
Mâncarea inclusă în pachetul de vacanță e puțină și proastă, la Vila Lili nu se dă căldură, ciocolata de la Shop e doar pentru turiștii străini. Însă niciun neajuns nu-i descurajează, nici măcar pe Anton, care-și risipește supărarea rostind cuvinte împotriva „iubitului conducător“. Sandviciurile și chiftelele pregătite de Doina pentru drum sunt surse de energie în momentele de relaxare petrecute împreună, la munte, la mare, în orice împrejurare.
Locul 7. Întâiul meu cuvânt de pionier de Adina Rosetti, cu ilustrații de Dan Ungureanu, Editura Arthur, categorie de vârstă 10 ani+
Suntem în toamna anului 1989, în ultimele luni ale comunismului. Ada e o fetiță de 8 ani care abia așteaptă să primească în sfârșit cravata roșie de pionier. Lumea din jurul ei are nuanțe de gri, gust de lapte praf chinezesc și – doar uneori – de portocale pentru care se stă la coadă ore întregi. În apartamente domnește frigul și diminețile încep în ritmul cântecelor patriotice.
În cea mai importantă zi a vieții școlărești – ziua în care va deveni pionieră –, Ada descoperă din întâmplare că lucrurile nu sunt ce par a fi, iar o glumă nepotrivită îți poate schimba destinul pentru totdeauna.
Locul 8. Adevărata poveste a lui Charlotte Doyle de Avi, traducere din limba engleză de Alex Moldovan și Mariana Buruiană, Colecția Red Adventure, Editura Arthur, categorie de vârstă 10 ani+
E anul 1832. Charlotte Doyle are 13 ani, a fost la studii în Anglia și urmează să se întoarcă acasă în Rhode Island. Deși trebuia să fie însoțită de două familii, acestea își anulează plecarea, iar fata se trezește singură într-o lungă călătorie pe mare.
Echipajul navei nu-i pare de încredere, așa că se împrietenește cu Jaggery, căpitanul corabiei Seahawk, un domn elegant, în jurul căruia plutește însă o legendă de tiran.
Locul 9. Jurnalul unui puști 16. Meciul sezonului de Jeff Kinney, traducere din limba engleză de Ioana Vîlcu, Editura Arthur, categorie de vârstă 7 ani+
Greg Heffley pur și simplu n-are nicio treabă cu sportul.
După dezastrul de Ziua Sportului de la școală, Greg e hotărât să se retragă oficial din cariera de sportiv. Până la urmă, la insistențele mamei, îi mai dă o șansă sportului și e de-acord să se înscrie la baschet.
Preselecția e un dezastru și e sigur că n-o să fie printre cei aleși. Dar, surprinzător, e primit într-o echipă din oraș. La începutul sezonului, Greg și coechipierii lui nu prea au șanse să câștige nici măcar un meci. Când e vorba de sport, totuși, orice e posibil.
Când miza este imensă și mingea e în mâinile lui Greg, va fi el la înălțimea așteptărilor? Sau va rata meciul sezonului?
Locul 10. Hoții de fum de Sally Green, traducere din limba engleză de Oana Dușmănescu, Editura Youngart, categorie de vârstă 14 ani+
În regatul Brigant, prințesa Catherine se pregătește pentru o căsătorie din interes, aranjată de tiranul ei tată, și încearcă să-și înăbușe sentimentele pentru Ambrose, garda ei de corp. În principatul Calidor, servitorul March vrea să se răzbune pe prințul Thelonius pentru că a trădat poporul abasc. În Pitoria, tânăra Tash şi vânătorul de demoni Gravell vor să se îmbogățească de pe urma fumului de demon, iar Edyon, un cleptoman fără leac, încearcă să-și facă un rost în viață. Printr-o întorsătură de situație, cele șase personaje ajung să se întâlnească și pornesc într-una dintre cele mai incitante aventuri imaginate vreodată, cu trădări, lupte, povești de iubire și prietenii pe viață. Iar demonii - acele creaturi mitice care populează Platoul de Nord - amplifică misterul în care este învăluită povestea.
"Povestea îi va ține pe cititori cu sufletul la gură până la finalul ei devastator." Publishers Weekly
Află care au fost cele mai căutate cărți pentru adulți la Bookfest 2022.