„Ce este viaţa pentru fiecare şi pentru toţi, ce sens are ea, cum se constituie rostul în cuprinsul unei comunităţi, ce conflicte surmontabile sau insurmontabile apar, cum trăiesc fiinţele umane dilemele morale în situaţii existenţiale deschise sau închise? Într-un cuvânt, şi teoriile etice, şi literatura au în comun un concept: cel de unitate a unei vieţi de om. Etica şi, în genere, marile doctrine morale ale umanităţii, ajung obligatoriu şi explicit la acest concept, indiferent dacă este vorba de iudaism, socratism, de budism, de confucianism, de creştinism sau de islamism. Toate stabilesc un tip moral ideal, toate îl văd intr-un „om întreg", într-o fiinţă care are unitate de sens in propria sa viaţă, unitate dată de congruenţa dintre gândire şi fapte, dintre norme, principii, imperative şi actele simple de viaţă. Literatura ajunge şi ea, nu direct şi nu imperativ, la conceptul de unitate a unei vieţi de om. La limită, diferenţa dintre perspectiva etică şi cea literară poate fi surprinsă în acest fel: unitatea unei vieţi de om apare în cuprinsul teoriilor etice indisolubil legată de conceptul de unitate morală a vieţii, în timp ce în naraţiunea literară nu apare în chip obligatoriu ca unitatea unei vieţi de om să fie una exemplar morală, întotdeauna şi pretutindeni. Morala pretinsă de etică nu poate fi tot una cu morala literaturii.” Vasile Morar, Etica şi Literatura. Valorile morale şi unitatea unei vieţi