În genere, poezia lui Aurel Rău e o expoziție de savanterii, de forme strâns lucrate și îndelung șlefuite, în vederea unui cât mai viu efect de vitrină. Din discursul inițial, sentimental și revendicativ, din mai vechea grafie protestatară a „notației“ nonșalante, nu s-au păstrat decât repere vagi, umbre topite în fațetele geometrizate. Din cultura cuvântului sunt extrase senzațiile unei vitalități secunde, ardori și melancolii ale stilului în poziție pură. Gheorghe Grigurcu

Mai mult decât un lirism al prezenței obiectelor, poezia lui Aurel Rău cultivă unul al construcției poemului, care atrage în cadrul său o figurație văzută prin artă; nu atât o mișcare a materiei, cât a cuvintelor spre poem: poetic e actul numirii lor, al stilizării și al „convenționalizării“.

Actul creator este integrat unui ceremonial mai larg al lecturii lumii: gestul se ritualizează, lumea obiectelor tinde să se organizeze decorativ într-un discurs liric menținut îndeobște în registrul stilului „înalt“. Ion Pop