Transport gratuit pentru comenzi de peste 150 RON

Lumină de lampă

Autor: Liviu Georgescu

Id: #439137
  • Publicată în
    January 2025
  • ISBN:
    9789732334379

  • Recomandată

  • paperback

  • 128 pagini
  • Mărime:
    135x200 mm
  • vezi toate detaliile
Te-ar putea interesa și:

Lumină de lampă

Autor: Liviu Georgescu

Id: #439137
 
Prima carte postumă a lui Liviu Georgescu

„Am ales, pentru această carte, din cele peste trei sute de poezii rămase de la Liviu Georgescu, nepublicate în vreo carte, sub o sută de poezii. Selecția am făcut-o după ce am fixat titlul cărții după o poezie a acestuia, împărțind cartea în patru secțiuni, într-o logică și ideatică pe suflul liric al poeziei lui Liviu Georgescu. De-a lungul celor două decenii în care Liviu Georgescu, un optzecist atipic, cum l-a categorisit Nicolae Manolescu în prefața cărții Călăuza, cartea de debut a acestuia, care l-a adus în prima linie a poeziei românești de după 2000, poezia acestuia a trecut de la metafora selectă, bine așezată în text, la discursul ideatic și filosofic, complicând uneori înțelegerea imediată a acesteia. Lumină de lampă, așa cum se intitulează prima carte postumă a lui Liviu Georgescu, pe lângă faptul că, într-un fel, amintește de titlul pe care l-ar fi dorit Eminescu cărții sale, Lumină de lună, incumbă în el dorința poetului de a se apropia cât mai mult de marea poezie românească din toate timpurile. Densitatea ideilor din textele sale poetice îi justifică dorința, iar datoria noastră este aceea de a-i păstra vie nu numai memoria, ci și poezia, una de o singularitate evidentă.“ Gellu Dorian

Vezi mai mult
Acest titlu a apărut în colecția Cartea Românească de Poezie la Cartea Românească
Ediție îngrijită de Gellu Dorian
 
Domeniul: Poezie ART
Categorie dinamica Arthur: Rechizite
Clasificare generala: Librărie Online
Librărie Online: Cărți
Clasificare generala: Noutăți
Clasificare generala: Reduceri
Publicată în: January 2025
ISBN: 9789732334379
Recomandată
Tip copertă: paperback
Pagini: 128
Mărime: 135x200 mm
 
Cumpărate împreună:
   
Voturi

0.0 ( voturi )

5
(0)

4
(0)

3
(0)

2
(0)

1
(0)

Ți-a plăcut produsul?

Votează și spune tuturor părerea ta aici
 
 
Din aceeași colecție "Cartea Românească de Poezie"
  • Așteptându-l pe Sfântu-Așteaptă de Andreea Iulia Scridon
    32,30 RON 38 RON 38 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789732334485
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • Oriîncotro de Cristian Liviu Burada
    32,30 RON 38 RON 38 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789732334478
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • 9 din 10 să plouă de Adrian Bodnaru
    32,30 RON 38 RON 38 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789732334461
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • NOU
    5 (1)
    32,30 RON 38 RON 38 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789732334447
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • NOU
    37,40 RON 44 RON 44 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789732334430
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • OFERTA B2B
    5 (1)
    28,50 RON 38 RON 38 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789732334386
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • OFERTA B2B
    Văduva plătește dublu de Gabriela Gheorghișor
    5 (1)
    28,50 RON 38 RON 38 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789732334355
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • 5 (1)
    28,50 RON 38 RON 38 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789732334287
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • Cealaltă cafea de Ioan Radu Văcărescu
    28,50 RON 38 RON 38 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789732334263
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • OFERTA B2B
    Selfie de Marcel Vișa
    4.5 (2)
    28,50 RON 38 RON 38 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789732334140
    Tip copertă: paperback
  • OFERTA B2B
    Într-o lumină aurie de Sergiu Vaida
    4 (1)
    28,50 RON 38 RON 38 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789732334133
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • OFERTA B2B
    4.5 (2)
    28,50 RON 38 RON 38 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789732334041
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • OFERTA B2B
    funa máro de Nicolae Prelipceanu
    4 (1)
    28,50 RON 38 RON 38 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789732333884
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • 35% REDUCERE
    74,10 RON 114 RON 114 RON

    Adaugă în Coș

    Recomandată
  • OFERTA B2B
    74,25 RON 99 RON 99 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 7983973233442
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • OFERTA B2B
    poemele umbrei de Ioan F. Pop
    5 (2)
    28,50 RON 38 RON 38 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789732333815
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • OFERTA B2B
    Reverberații de Gheorghe Grigurcu
    4 (1)
    36,75 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789732333778
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • OFERTA B2B
    micile întâmplări de Călin Vlasie
    4 (1)
    28,50 RON 38 RON 38 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789732333785
    Tip copertă: paperback
  • 35% REDUCERE
    85,80 RON 132 RON 132 RON

    Adaugă în Coș

  • OFERTA B2B
    POSTUME II de Ion Horea
    4 (1)
    33,00 RON 44 RON 44 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789732333457
    Tip copertă: paperback
 
Imprinturile noastre:
Logo arthur
Logo art
Logo paladin
Logo youngart
Logo genius
Logo grafic
Adulți
NOU
ZeroZeroZero de Roberto Saviano
5 (2)
49,30 RON 58 RON 58 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: July 2025
ISBN: 9786303214511
Bestseller, Recomandată
Adulți
35% REDUCERE
NOU
75,40 RON 116 RON 116 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: July 2025
Recomandată
Adulți
NOU
41,65 RON 49 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: June 2025
ISBN: 9786303212050
Recomandată
Adulți
NOU
Trei plicuri de Nir Hezroni
5 (1)
Publicată în: June 2025
Recomandată
Adulți
Anathem de Neal Stephenson
5 (1)
74,80 RON 88 RON 88 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: June 2025
ISBN: 9786069611012
Recomandată
Adulți
5 (2)
50,15 RON 59 RON 59 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: June 2025
ISBN: 9786069611883
Recomandată
14 ani+
Deconectați | paperback de Neal Shusterman
5 (1)
41,65 RON 49 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: June 2025
ISBN: 9786303218854
Recomandată
14 ani+
Fetele iernii | paperback de Laurie Halse Anderson
5 (2)
41,65 RON 49 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: June 2025
ISBN: 9786069674727
Bestseller, Recomandată
14 ani+
OFERTA B2B
NOU
Hoții de fum de Sally Green
5 (1)
50,15 RON 59 RON 59 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: May 2025
ISBN: 9786069674239,9786303217109
Recomandată
NOU
5 (3)
34,66 RON 44 44 RON 44 44 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: July 2025
ISBN: 9786067883152,9786303218144
Recomandată
OFERTA B2B
NOU
Rostogol iluzionist (#4) de Lavinia Braniște
5 (8)
38,60 RON 49 49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: July 2025
ISBN: 9786067889697,9786303217130
Recomandată
NOU
64,88 RON 88 88 RON 88 88 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: July 2025
Bestseller, Recomandată
NOU
93,32 RON 133 32 RON 133 32 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: July 2025
ISBN: 7896068421245
Recomandată
Adulți
35% REDUCERE
NOU
170,69 RON 262 60 RON 262 60 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: June 2025
Recomandată
NOU
86,26 RON 118 17 RON 118 17 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: June 2025
ISBN: 7896068421290
Recomandată
Logo
Contactează-ne la