„Premiată de două ori cu Medalia Newbery, Lois Lowry ne demonstrează, prin această incursiune în literatura gotică pentru copii, că un scriitor se poate oricând reinventa.“ (Kirkus Review)
Frații Willoughby sunt copii de modă veche care adoră aventurile de modă veche. Din păcate, domnul și doamna Willoughby nu sunt foarte încântați de fiii și fiica lor. Ba mai mult, uneori uită că sunt părinți și urăsc când cineva le amintește asta. Inspirați de un basm clasic, ei se gândesc cum să scape de copiii lor. Dar ăsta nu-i un motiv de îngrijorare pentru cei patru frați dornici de aventură, căci și ei au ticluit un plan prin care să devină liberi.
Și-atunci când descoperă în pragul casei lor înguste și lunguiețe un bebeluș abandonat, copiii nu au de unde să știe că este abia începutul unor întâmplări din care n-o să lipsească umorul, inteligența și curajul fără limite.
Părinții Willoughby uitau adesea că au copii și se înfuriau peste poate când cineva le aducea aminte de ei. Viețile acestor copii se derulau aidoma vieților din cărțile de modă veche.
De ce să o citești:
-
Cartea explorează ideea de familie, dar într-un mod nonconformist.
-
Abordează teme profunde, precum responsabilitatea și compasiunea.
-
Personaje neobișnuite care se remarcă prin calitățile deosebite.
„Lois Lowry își demonstrează cunoștințele vaste în materie de literatură pentru copii și îi plasează pe ocupanții raftului de «literatură clasică» într-o parodie ingenioasă.“KidsReads
Cartea lui Louis Lowry este o parodie inteligentă care aduce un omagiu operelor clasice ale literaturii pentru copii. Abandonați de părinții lor în grija unei bone odioase, Tim, gemenii,
Barnaby A și Barnaby B, și sora lor, Jane, încearcă să își îndeplinească rolurile de copii cuminți de modă veche. La urma urmelor, și frații Willoughby își doresc un final fericit
asemenea unor personaje precum Heidi, fetița munților sau James din James și piersica uriașă. Cu toate acestea, povestea se termină cu bine pentru cei patru frați, dădaca lor, un bebeluș abandonat, un magnat melancolic și familia lui pierdută doar datorită unui plan malefic.
Lois Lowry este o scriitoare americană, născută la 20 martie 1937, în Hawaii. A urmat cursurile Brown University şi University of Southern Maine. A început să scrie în anii '70, îndeplinindu-şi astfel un vis din copilărie. Este autoarea a peste 30 de cărţi pentru copii şi adolescenţi, declarând că îşi măsoară succesul ca scriitoare prin capacitatea „de a-i ajuta pe adolescenţi să-şi răspundă la întrebările legate de viaţă, identitate şi relaţii interpersonale”.
Alte titluri de
Lois Lowry:
Darul lui Jonas | Cărțile de aur ale copilăriei
, Editura Arthur , colecţia Cărțile de aur ale copilăriei
Numără stelele. O poveste din Copenhaga
, Editura Arthur , colecţia Violet History
Frații Willoughby | paperback
, Editura Arthur , colecţia Red Adventure
Numără stelele. O poveste din Copenhaga | paperback
, Editura Arthur , colecţia Violet History
Darul lui Jonas
, Editura Youngart , colecţia Cărți pentru 14 ani +
Făuritoarea de albastru
, Editura Youngart , colecţia Cărți pentru 14 ani +
Făuritoarea de albastru | paperback
, Editura Youngart , colecţia ( Paperback) Young
Mesagerul | paperback
, Editura Youngart , colecţia ( Paperback) Young
Darul lui Jonas | paperback
, Editura Youngart , colecţia ( Paperback) Young
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota