Exersează-ți mintea! „Detectivul erorilor de gândire” de Nathaniel și Hans Bluedorn

Dacă vă plac jocurile logice, jocurile de cuvinte sau chiar jocurile de strategie, iată o carte pentru voi. Dacă vreți să comunicați mai eficient și să descifrați mai ușor mesajele celor din jur, mai ales propaganda politică și subtilitățile din materialele publicitare, iată o carte pentru voi. Dacă sunteți copii și vreți să vă băgați părinții în corzi într-o discuție pe viață și pe moarte despre noua consolă de jocuri, știți deja, există o carte pentru voi. Dacă sunteți părinți sau profesori și doriți să demontați rapid argumentele false primite de la copii, ați nimerit unde trebuie. Dacă sunteți oameni, în general, și vreți să vă antrenați mintea și să vă puneți la treabă sinapsele intrate în procrastinare, Detectivul erorilor de gândire, cartea scrisă de Nathaniel Bluedorn și Hans Bluedorn, ilustrată de Rob Corley și Tim Hodge și publicată de Editura Arthur în colecția Academia Arthur, este perfectă pentru voi. (Știu, am exagerat cu partea „dacă sunteți oameni”, dar, hei!, trăim în epoca în care AI-ul și-a creat un dumnezeu și animalele de companie servesc în cafenele – nu mă credeți pe cuvânt, dați un search pe Google; după ce terminați de citit articolul, desigur!)
 

Dacă titlul singur nu v-a convins, trebuie să știți că volumul este tradus (foarte fain) de Doru Căstăian, profesor MERITO de filosofie și științe socio-umane, doctor în filosofie și autor al multor articole despre educație, precum și al cărții Cum și de ce (mai) educăm. Așadar, nu doar că Detectivul erorilor de gândire are recomandarea unui superprofesor, dar este chiar transpus în limba română de acesta. Și uneori și adaptat, căci unele exerciții propuse sunt orientate spre istoria recentă și societatea contemporană a României. Dar ajungem și acolo.

Spuneam de exerciții. Ei bine, cartea fraților Bluedorn, crescuți într-un lan de porumb din vestul Illinoisului, după cum se recomandă, abundă în teste și exerciții menite să învârtă rotițele din capul nostru și să ne arate dacă am înțeles care-i treaba cu erorile astea de gândire, protagonistele cărții. Dar să nu credeți că Nathaniel și Hans au rămas în lanul ăla de porumb. Nuuuu, acum locuiesc în Los Angeles; iar în 1999 au creat un newsletter prin care împărtășeau cu alți oameni pasiunea lor pentru logică și fracturile ei. Ani mai târziu au scris și niște cărți despre ele, dar și cărți cu povești pentru copii. 

Bine, povești conține și Detectivul erorilor de gândire, numai că povești adevărate, împărțite în treizeci și opt de lecții despre cum să recunoști gândirea eronată, însoțită de, așa cum ziceam, exerciții. Mai exact, peste cinci sute de erori de depistat. Partea faină este că, la final, ca-n culegerile de mate care se respectă și pe care le adoram în generală, sunt oferite și răspunsurile corecte. Ca să vezi dac-ai răspuns bine sau dacă trebuie să revezi discuția de la lecția respectivă. Partea și mai faină e că unele răspunsuri sunt explicate, ca să și pricepi care-i treaba. Ca să nu las această mică eroare logică făcută mai sus neelucidată, adaug: adoram culegerile de mate cu răspunsuri la final, să ne înțelegem*. Nu culegerile de mate în general. Că de asta scriu acum despre cărți, și nu linii de cod sau ceva. Pfiu!
 

Să trecem peste rănile mele deschise (mă gândesc la voi, sume Riemann!) și să revenim la carte. Tot la capitolul părți bune stau și ilustrațiile. Absolut delicioase. Unele făcute de deja menționații Rob Corley și Tim Hodge. Altele – preluate din comics supercelebre precum Calvin și Hobbes, PEANUTS sau Dilbert. Vi se pare o coincidență că majoritatea sunt de găsit la Editura Grafic a Grupului Editorial Art? Ei bine, nu e; doar sunt unii dintre giganții benzilor desenate ale lumii. Acum, serios, dacă nu ați citit Calvin și Hobbes sau PEANUTS, musai să-i încercați. Sau Garfield. Sau SpongeBob. Ați înțeles ideea.

Of, iar am deviat. Și chiar într-un articol despre erorile de gândire și exprimare. Ilustrațiile completează, așadar, exemplele date în carte pentru a face mai ușor de înțeles diferitele greșeli și sporesc umorul cu care sunt scrise lecțiile de logică. La finalul cărții, chiar înainte de răspunsurile la exerciții, este și un joc: „Jocul detectivului de erori”, care se poate juca în mai mulți (de preferat) și care presupune inventarea unor erori de gândire pe baza celor învățate în carte. Trecerea, cum ar veni, la nivelul următor: dacă până în acest punct al cărții eram invitați să recunoaștem greșelile de gândire din construcțiile date, acum a venit momentul să le creăm chiar noi, urmând ca partenerii de joc să ghicească tipul de raționament greșit folosit și să aleagă cel mai amuzant sau convingător exemplu. Totul este pe puncte, așa că e serioasă treaba.

Cum menționează autorii și în introducere, jocul, dar și cartea în sine sunt adresate „celor cu vârsta peste 12 ani, dar și adulții o pot găsi utilă”. Ei continuă: „Am conceput-o pentru a fi utilizată atât acasă, cât și la școală, sub forma unor lecții însoțite de exerciții cu grade diferite de dificultate.” Ce mi-ar fi plăcut să discutăm cartea asta când eram în școală! Sigur s-ar fi iscat niște sesiuni de argumentare foarte faine, ar fi condimentat, de exemplu, dezbaterea despre moralitatea lui Ion al lui Rebreanu. 

Dar ce este, totuși, o eroare de gândire? Tot autorii ne ajută, chiar în primele pagini: „o eroare de gândire reprezintă o greșeală de logică, o judecată greșită în raționamentul cuiva”. Cum e descifrarea eronată a sensului cuvântului „cap” de aici:

„TATĂL: Pur și simplu, oamenii nu-și mai folosesc capul.

JOHNNY: Nu știu ce să zic, tată. Eu mi-l folosesc destul de mult la fotbal.”

Simplu, veți zice. Dar nu-i chiar așa, că aceste erori pot fi mult mai subtile și mai complexe. Mai ales când e vorba de propagandă și de manipulare. Așa că autorii o iau sistematic. Mai întâi împart cele mai dese greșeli de gândire în trei secțiuni: „evitarea întrebării, emiterea de presupuneri și erorile statistice”. După ce le explică și le exemplifică, intră în zona tehnicilor de propagandă folosite de agențiile de publicitate și de politicieni. Preferata mea – și nu doar în lumina multiplelor alegeri care vor urma în România. Dar uitați ce frumos explică unul dintre refrenele spoturilor publicitare:

„Atunci când reclamele sau articolele ne îndeamnă «să ne alăturăm milioanelor de oameni», tehnica de propagandă folosită este efectul de turmă. Adesea, vrem să facem și noi ce fac «toți ceilalți». […] Efectul de turmă are multe în comun cu presiunea grupului. Cu toții avem impulsul să facem ce fac prietenii noștri. Uneori, chiar dacă știm că e greșit, tot ne luăm după ei.”

Been there, done that!

Dacă trecem prin toate secțiunile, frații Bluedorn ne promit că la finalul cărții:

„1. vei ști să identifici un raționament greșit;

2. vei prețui mai mult gândirea corectă;

3. vei ști cum să eviți erorile în felul în care gândești.”
 

Și chiar așa s-a întâmplat. Când Tudor, puștiul de aproape șase ani, îmi spune „bine, nu-mi mai lua niciodată, nicio jucărie”, atunci când refuz să-i iau câte ceva, îmi vine să-i spun „hei, ăsta este argumentul omului de paie, că-mi exagerezi răspunsul pentru a-l respinge mai ușor”. Dar îmi amintesc rapid că, totuși, are doar șase ani (aproape) și nu stăpânește încă toate conceptele teoretice. Este tipul empiric, mai întâi practica și apoi teoria.

Prima lecție se numește foarte inspirat „Exersează-ți mintea” și este o manieră minunată de a intra în universul logicii, al greșelilor cu care ea este confruntată și al abilităților de recunoaștere și îndreptare a acestora. Autorii lansează aici câteva îndemnuri-cheie, care ne vor ajuta nu numai pe parcursul cărții, dar și în viața de zi cu zi și în dezvoltarea noastră. Iată câteva dintre ele:

„Trebuie să ne strunim mintea la fel cum un atlet își antrenează corpul. Trebuie să ne antrenăm mintea ca să nu ne mai doară atunci când încercăm să o folosim. A fi exersată este prima calitate a unei minți care își pune întrebări.”

Îndemn care vine după un șir de ilustrații din Calvin și Hobbes, în care Hobbes, tigrul, încearcă să-l convingă pe Calvin să iasă afară, iar acesta îl refuză argumentând că-i prea mare deranjul.

Sau acest îndemn, care îi urmează celui despre importanța răbdării de a-i asculta pe ceilalți:

„Nimeni nu are timpul necesar să evalueze toate opiniile asupra tuturor problemelor, dar putem încerca să aflăm mai multe despre opiniile alternative. Pentru că a cerceta opinii alternative este o altă trăsătură a minții care își pune întrebări.”

Multe dintre cărțile din colecția Academia Arthur sunt ideale pentru interacțiunea dintre părinți și copii, așa că-mi place să le testez împreună cu Tudor. Am încercat deja rețetele din Supercartea de bucate pentru minichefi, proiectele din Experimente științifice pentru copii sau din Activități de inginerie pentru copii. Pentru Detectivul erorilor de gândire, Tudor e un pic cam mic, așa că m-am distrat de una singură, făcând unele teste. Volumul este o carte-caiet, căci se poate lucra direct pe ea, completând răspunsurile în spațiile dedicate. Pentru că vreau s-o păstrez pentru când o mai crește Tudor, mi-am notat alegerile separat. Cum se vede din fotografii, la unele am cam dat-o în bară, așa că am reluat lecțiile despre pledoariile speciale, despre apelul eronat la autoritate și despre apelul la ipocrizie. Cu eroarea logică a heringului roșu, a omului de paie, cu apelul la majoritate sau eroarea genetică m-am înțeles mai bine. Și mai distractive au fost testele din secțiunea „Emiterea de presupuneri” și, cum ziceam, „Propaganda”, dar nu le-am mai pozat, că am o imagine de întreținut.

Dacă vreți să continuați distracția identificării erorilor de gândire, încercați și cartea scrisă de Ali Almossawi și ilustrată de Alejandro Giraldo, publicată tot în colecția Academia Arthur, Un manual ilustrat al erorilor de argumentare (traducere de Otilia Tudor). De data aceasta, greșelile apar în capsule care conțin o ilustrație cu un mic comentariu și o explicație. 

Așadar, spor la exersat mintea! 

*Nu, nu copiam răspunsul și gata. Chiar mă chinuiam să scriu demonstrația, doar că era așa de reconfortant când paginile din urmă ale culegerii îmi confirmau (nu în cazuri prea dese) rezultatul. Știți despre ce vorbesc, nu?