Oana și Tudor testează „Supercartea de bucate pentru minichefi”. Partea a doua

Taie! Bate! Amestecă! Nu suntem pe platoul de filmare a unui blockbuster, ci în bucătărie, pregătiți să dăm din nou năvală în Supercartea de bucate pentru minichefi. Dacă urmăriți blogul Editurii Arthur, ați văzut probabil prima noastră sesiune de gătit superrețetele din cartea realizată de America's Test Kitchen, tradusă de Mihaela Tocuț-Addy și publicată în colecția Academia Arthur. Și știți deja că am rămas restanți cu câteva rețete, printre care delicioasele paste cu unt și parmezan. Așa că, precum orice eroi care se respectă (știu, puțină modestie n-ar strica), Oana și Tudor se întorc. Oana sunt eu. Tudor e puștiul meu de cinci și jumătate. 🙂

Deși, de la articolul anterior și până acum, am realizat performanța de a-l convinge să guste dintr-o caisă, o piersică coaptă și un vârf de linguriță de piure de sfeclă, gusturile lui Tudor în materie de mâncare au rămas cam aceleași: ciocolată, paste, pâine (sub orice formă) și ciocolată. Nu, nu mă repet. Asta e altă ciocolată. Așa că, atunci când i-am propus să aleagă el rețetele pe care le vom găti în tura a doua, a dat la o parte orice era verde, orice conținea urme de legume și-am rămas cu muuulte aluaturi și multe dulciuri. Delicioase, nu pot să neg. Pentru că, măcar de ochii lumii, am vrut să îmi exercit un palid drept de veto, am introdus și-o salată, pentru că voiam de mult să testez combinația. Sigur că mi-am asumat că o voi mânca singură, ceea ce s-a și întâmplat. 

Până să vedeți ce rețete a ales Tudor și cum ne-au ieșit, să vă spun că mai multe detalii despre cum e organizată Supercartea de bucate pentru minichefi și ce alte informații (foarte utile) conține puteți găsi în prima parte a testelor noastre. Aminteam și atunci că unul dintre lucrurile care mi-au plăcut mult este că nu ai nevoie de ingrediente prea sofisticate, că majoritatea rețetelor se pot realiza cu materii prime de găsit prin orice cămară sau frigider. Tot acolo spuneam și de versatilitatea rețetelor: nu ai cidru în casă? Și nici prosecco? (Știu, sunt de compătimit; dar am o scuză bună.) Pac, pui niște iaurt. Nu ai suficiente lămâi? Fie-ți milă de portocala aia uitată prin frigider! Vrei să-ți faci înghețata mai interesantă? O stropești cu niște oțet balsamic și ai rezolvat-o. Nu vă impacientați! Ați citit bine. Oțet balsamic. Nu de orice fel, e drept. Iar rezultatul este fe-no-me-nal. Stay tuned pentru detalii! Așadar, fiecare rețetă poate fi adaptată gusturilor și proviziilor fiecărui chef fără a-i strica deznodământul. 

Ce s-o mai lungim? Să trecem la treabă!
 

1. CELE MAI BUNE PASTE CU UNT ȘI PARMEZAN

Cum am menționat deja, plănuisem rețeta asta de la articolul anterior, dar n-a mai fost timp. Așa că acum am început chiar cu ea. S-a potrivit numai bine, căci aveam nevoie de o masă rapidă înainte de a pleca la antrenamentul de jiu-jitsu. Al lui Tudor, se-nțelege. Eu practic doar aruncatul cu privirea (mai sunt permise glumele astea în 2024?). Instrucțiunile notau o durată totală de douăzeci de minute; ale noastre au fost gata în vreo zece, dar și așa Tudor făcea 13-14 de foame. Ca să grăbim fierberea apei (etapă care, practic, a durat cel mai mult), am acoperit cratița cu un capac. Înainte de asta, am avut grijă să punem suficientă sare, cât apa să devină sărată ca oceanul – comparația nu-mi aparține, am auzit-o la un chef de la Paprika TV și abia așteptam o ocazie să o pot folosi. Voilà! Disclaimer: nu am gustat niciodată apa vreunui ocean, dar presupun c-am nimerit-o. Când a dat în clocot, am pus pastele și le-am lăsat vreo cinci minute la fiert, că le-am vrut mai al dente. După aceea le-am scos într-un alt vas (Tudor s-a distrat tare pescuindu-le cu paleta specială), am adăugat untul, parmezanul și puțin din apa în care au fiert, cum ne îndemna rețeta. Am amestecat un pic pe foc și le-am răsturnat într-o farfurie. Am mai pus o mână bună de parmezan peste ele și Tudor s-a îndurat să râșnească niște piper. Din fericire, am făcut mai mult de-o porție, căci altfel aș fi rămas pe dinafară. 


 

2. SENDVIȘ CALD CU CAȘCAVAL

Tot pe repede-nainte am făcut și sendvișul cald, căci foamea era la fel de mare. Cred și eu că te ia foamea când te trezești la 10 și ceva dimineața. Nu am avut pâine toast, dar și feliile noastre seminegre au fost la fel de bune. Vă spuneam că-s numai rețete versatile. Nu am fost inspirată să scot untiera mai devreme din frigider (aici vreau să pun accentul pe untieră: da, am, în sfârșit, untieră! Răzătoare de citrice încă nu am găsit, dar am untieră. Pentru mine e un fel de Rolls-Royce al instrumentelor din bucătărie. Am untieră!). Așa că Tudor nu a putut întinde untul prea uniform, dar nu a fost nicio problemă. A pus mozzarella rasă din belșug și a așezat cu grijă sendvișul în tigaia încinsă. Când s-a rumenit pe o parte, l-am întors împreună ușor pe cealaltă și ne-am asigurat că brânza s-a topit uniform. Am scos sendvișul pe o farfurie, l-am tăiat cum am văzut eu pe Instagram și am început negocierile: „nu mănânc coaja”; „mănâncă și coaja, că nu-i așa tare!”; „nu mănânc coaja”; „bine, dă-o-ncoace!” Și așa am văzut că a ieșit foarte bun.


 

3. SALATĂ DE VARĂ CU ROȘII ȘI PIERSICI

Iată și rețeta pe care am impus-o cu autoritatea demnă de o mamă! În sensul că m-am rugat câteva zile la rând de Tudor „haaaai să facem și salata aia!” și, când roșia mai avea puțin și se strica, a acceptat să-mi facă acest hatâr. Autoritate, nu glumă! Dar a meritat așteptarea. Am avut o roșie bună de la un aprozar; în niciun caz de la Piața Obor, care pare un loc vrăjit precum Camera Secretelor din Harry Potter: de fiecare dată când ajung și eu pe-acolo, toate legumele și fructele se transformă în plastic mucegăit – altfel nu-mi explic cum de nu reușesc să cumpăr ceva care chiar să fie bun; sau poate efectiv nu mă pricep să aleg ce trebuie. Să revenim. Am avut o roșie bună, rozalie, pe care Tudor a tăiat-o în bucăți mai mari, ca să nu pierdem sucul. Rețeta recomanda să o scurgem bine de suc, eu nu m-am îndurat de bunătate de zeamă. Apoi a tăiat și piersica tot cam la fel; îmi propusesem s-o pun un pic pe grill, dar n-a fost timp. Le-a așezat pe toate într-o farfurie adâncă și a presărat niște sare mare de mare. Adorabilă limba română! Apoi am stropit salata cu ulei de măsline. Ar mai fi trebuit să pun și niște mentă, și niște hașmă (ceapa aceea mică și mai lunguiață), dar n-am avut nici una, nici alta. Așa că m-am descurcat cum am putut: cu niște feta mărunțită. Și-am înnobilat totul cu (în loc de suc de lămâie) oțet balsamic. Desigur c-am șters și zeama rămasă la final în farfurie cu o bucată de pâine. 


 

4. OMLETĂ CU BRÂNZĂ

Ultima rețetă sărată din acest calup este umila omletă cu brânză, care la noi este salvarea oricărei mese care nu e pe placul lui Tudor. Nici nu-și mai face probleme că vom avea la cină mazăre, cartofi sau, Doamne ferește!, fasole verde. Știe că mereu are soluția în buzunar: omletă. Și mai știe și că o va primi, c-am renunțat de ceva timp să mă mai lupt cu morile de vânt. Presupun că la un moment dat în viață le va mânca și pe celelalte. Așa că a fost entuziasmat când ne-am apucat să facem împreună omleta. În timp ce tigaia se încingea și bucățica de unt începea să se topească, am spart un ou, ne-am spălat bine-bine pe mâini cu detergent (regulă de aur în casă atunci când lucrăm cu ouă crude) și l-am bătut cu sare și piper. Când tigaia s-a înfierbântat, am turnat oul, am așteptat să se facă pe o parte și l-am întors pe cealaltă. În timp ce, cu mâna stângă, Tudor își îndesa cașcaval ras în gură, cu dreapta îl presăra și peste omletă. Am îndoit-o, am așteptat să se topească și-am realizat un plating demn de un minichef, jonglând cu felia de pâine și fâșiile de castravete, singura legumă acceptată în meniu.


 

5. CEA MAI BUNĂ CIOCOLATĂ CALDĂ

După atâta mâncat, să mai și bem! Nu orice, ci cea mai bună ciocolată caldă. Plină de calorii, dar și de gust, așa că cine mai stă să le numere? Când am citit numele rețetei, m-am întrebat ce-o face să fie „cea mai bună”. Și, după ce am citit lista de ingrediente, am înțeles. Cremozitatea e dată de smântâna lichidă cu care este amestecată ciocolata; echilibrul gustului vine de la vârful de sare adăugat la început. Magia – de la bezelele gumate puse la final. Noi i-am mai pus și puțină esență de rom, pentru că-i păcat să ai ciocolată fără rom. Singurul inconvenient a fost că a necesitat un timp de răcire prea mare pentru nerăbdarea lui Tudor de a o gusta. Asta pentru că, după ce se amestecă toate ingredientele și se omogenizează, bolul se dă la rece până se întărește amestecul. Apoi se fac niște bile învelite în folie de plastic – parte la care Tudor s-a distrat tare – și se țin și ele la rece până se fac tari la loc (cel puțin la noi s-au cam înmuiat în timpul modelării). Când pofta atinge cote maxime, se scoate o bilă, se pune într-o cană, se toarnă lapte deasupra și se încălzește la cuptorul cu microunde, amestecând treptat. Se ornează cu frișcă sau marshmallows – la noi ultimele au fost câștigătoare.


 

6. VAFE DIN ALUAT DOSPIT

Trebuie să mărturisesc că am cam strâmbat din nas când am citit ingredientele. Cum adică vafe cu drojdie? Cum or să iasă? Ei bine, au ieșit perfect. Și absolut delicioase. Eram obișnuită cu vafele clasice, cu aluat ca de clătite, în care, când aveam timp și chef să spăl un bol în plus, puneam albușurile bătute spumă. Dar rețeta asta din Supercartea de bucate pentru minichefi mi-a întrecut orice așteptări. E drept, durează un pic mai mult, dar merită. Mai ales dacă o iei pe scurtătură, ca noi. Am topit untul în lapte (cât de cât), am adăugat zahărul și drojdia și am lăsat un pic să înceapă să acționeze; sigur că grăsimea untului a cam inhibat drojdia, dar cine să mai țină cont de chimie? Am bătut puțin ouăle cu sare și esență de vanilie, le-am răsturnat peste lapte și apoi am încorporat făina. Acum rețeta spunea să lăsăm aluatul la dospit la rece vreo douăsprezece ore; așa ceva suna a declarație de război pentru Tudor, astfel că am ales drumul scurt: l-am lăsat vreo oră la crescut la cald. Foarte bună decizie. A crescut frumos și ne-am apucat de copt vafele. Am uns bine formele și Tudor a turnat cam un polonic pe fiecare slot. A durat vreo trei minute să se coacă primele două și-am repetat procesul până le-am dat gata. A ieșit un turnuleț frumos de vafe crocante la exterior și moi la interior, care s-au topit ca prin minune, însoțite de-un topping cinstit de Nutella. Faptul c-am putut strecura și-o caisă pe-acolo a fost victoria zilei.


 

7. LIMONADĂ ADEVĂRATĂ

Până să trecem la următoarele deserturi, să ne răcorim cu o limonadă. Ce-o face adevărată? Probabil folosirea fructelor reale și nu a amestecurilor care se dau drept suc de lămâie. Noi n-am avut suficiente lămâi, așa c-am apelat la portocala salvatoare, rătăcită prin frigider, și-a ieșit o citronadă bună, bună. Am început prin a tăia (pe tocătorul special, destinat exclusiv fructelor și legumelor care sunt consumate proaspete, o altă regulă a casei) o jumătate de lămâie în felii subțiri, pe care le-am pus într-un bol și le-am zdrobit alături de niște miere (care a înlocuit zahărul din rețetă). Am stors apoi cealaltă jumătate de lămâie și aproape toată portocala (cu excepția unor felii pentru decor). Am amestecat sucul și lămâile bătute-măr și apoi am strecurat totul peste niște cuburi de gheață dintr-un pahar (noi am făcut o singură porție, dar rețeta are instrucțiuni pentru șase). Am turnat apă și ne-am fandosit cu două felii de lămâie și c-un sfert de felie de portocală pe post de decor. N-am avut mentă nici de data asta, dar nu i-am simțit lipsa așa tare.


 

8. PRĂJITURĂ CU PIURE DE MERE

Prăjiturile cu mere sunt singurele dulciuri fără ciocolată permise în casă. Așa că Tudor n-a stat pe gânduri când a găsit-o în carte. O facem, a zis. O facem, am răspuns. Mai ales că îmi aminteam că văzusem la Lidl niște borcane cu piure de mere, deci economiseam niște timp. S-a dovedit că nu conțineau piure, ci mere coapte, dar s-au potrivit foarte bine. Versatilitate, v-am mai spus. Mai întâi am cântărit făina și am pus peste ea lingurița de bicarbonat de sodiu și sarea; apoi am amestecat în zahăr scorțișoara și nucșoara rasă – pentru Tudor a fost prima dată când a dat ceva pe răzătoare și i-a superplăcut. Nu am citit cu atenție eticheta borcanului cu mere și n-am știut că aveau și ele zahăr, așa că a fost mai mult decât indica rețeta; data viitoare o să știu. După ce am lăsat deoparte câteva linguri din amestecul de zahăr pentru decor, am pus în bol ouăle, untul topit, merele din borcan și iaurtul, care a înlocuit cidrul de mere indicat. Nu-l puteam omite pur și simplu, pentru că era nevoie de un mediu acid în care să se activeze bicarbonatul. Am amestecat totul bine, am încorporat făina, am transferat aluatul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și-am presărat zahărul aromatizat. Partea asta poate fi omisă, dar a fost bună aroma de zahăr caramelizat pe care a căpătat-o prăjitura. Pentru a o desăvârși în maniera Tudor, a aruncat deasupra și câțiva stropi de ciocolată. Să fie, că rău nu are ce să facă. Am copt-o, s-a răcit un pic și-am mâncat-o direct de pe grătarul de răcire. Arta cere sacrificii.


 

9. ÎNGHEȚATA MAGICĂ DE VANILIE

Când a ales rețeta asta, Tudor nu a văzut că în carte era propusă și varianta cu ciocolată (noroc că încă nu citește așa de bine). Probabil că l-au fascinat picățelele de ciocolată cu care erau decorate cupele din fotografie, că altfel nu-mi explic cum a decis să facem înghețată de vanilie. Dar norocul meu! Față de alte rețete cremoase de înghețată pe care le-am mai văzut, cea din carte se face în doi timpi și trei mișcări. Partea proastă e că tot trebuie să aștepți să înghețe vreo șase ore, dar aici n-ai cum s-o iei pe scurtătură; eventual poți reduce un pic durata dacă o pui într-un vas mai larg, să fie suprafața de contact mai mare, dar nu-ți mai ies cupele prea arătoase. Cert e că se face repede și se mănâncă la fel de repede. Într-un bol am pus niște lapte condensat și ciocolată albă. Am încălzit totul la cuptorul cu microunde și am amestecat până s-a omogenizat. Am pus apoi smântână lichidă, puțină sare și esență de vanilie. Separat am bătut frișca, pe care am încorporat-o apoi în amestec. Am dat totul la congelator și-am așteptat, și-am așteptat. Când, în sfârșit, s-a prins bine, am mâncat-o alături de prăjitura cu mere de mai sus. Stropită cu oțet balsamic. Adus direct din Modena, maturat timp îndelungat, gros și decadent. Căci înghețata de vanilie și viața în general e muuuult mai gustoasă când ai prieteni buni și generoși. 


 

Dacă v-am făcut poftă de vafe sau de ciocolată caldă, aruncați un ochi peste Supercartea de bucate pentru minichefi! O să vă distrați copios alături de copii și o să vă bucurați papilele gustative; cum vă descurcați cu regretul după cele trei cupe de înghețată consumate în plus? Aici sunteți pe cont propriu. 

Dacă vă atrag și activități mai puțin vizibile la plajă, încercați Experimente științifice pentru copii de Crystal Chatterton, publicată tot în colecția Academia Arthur. Ne-am amuzat și noi cu câteva experimente, despre care am povestit aici. 

Spor la treabă și poftă bună!