Prietenia și iubirea sunt cuvintele în jurul cărora se construiește cel mai recent roman al scriitoarei americane Kate DiCamillo, tradus în românește de Iulia Arsintescu și publicat de Editura Arthur. Prietenia, iubirea, dar și puterea miraculoasă a cuvintelor prinse în profeții, în povești sau într..."
Am fost bucuroşi să vedem că cei de la Hyperliteratura au publicat un articol cu lista celor mai bine vândute cărţi din întreaga lume, dintre care ne-au atras atenţia vânzările înregistrate de-a lungul anilor de cărţile pentru copii, multe dintre care au apărut şi la Editura Arthur, dându-vă astfel..."
Opera Comică pentru Copii organizează a treia ediție a Festivalului Cărților Deschise, iar noi îi invităm pe copii să participe la cinci ateliere de lectură și ilustrație cu autori Arthur.
Toate evenimentele au loc la Opera Comică pentru Copii (Calea Giulesti, Nr. 16, București) și se vor închei..."
„Love is in the air” și în cărțile Arthur. Descoperă cele mai emoționante citate despre dragoste pe care le-am găsit în titluri îndrăgite de cititori precum Povestea fără sfârșit, Școala pentru Bine și Rău sau Harry Potter.
1. Povestea fără sfârșit – Michael Ende
Căci acum știa: în lume exista..."
Omul-Păianjen (Spider-Man) și-a făcut pentru prima dată apariția în revista Amazing Fantasy din august 1962, și a fost inventat de legendarii Stan Lee (scenarist) și Steve Ditko (desen).
Cea mai faimoasă replică din benzile desenate cu Omul-Păianjen este „Odată cu o mare putere vine și o mare res..."
Popularitatea unei cărți sau a unei serii poate stârni adevărate trenduri vestimentare, cu obiecte iconice care nu se demodează vreodată în rândul fanilor. Personajele celebre au deja colecțiile lor de haine și accesorii, însă uneori putem găsi chiar la noi în dulap – sau prin magazinele cu lucruri..."
Luna aceasta chiar nu ne vom plictisi. De la începutul verii au apărut cărți nou-nouțe pentru copii și adolescenți de la autori pe care-i îndrăgim sau vom putea să facem cunoștință cu scriitori și ilustratori cu care ne vom împrieteni la cataramă.
Autori români
Casa. Partea întâi, Alex Moldova..."
„După-atâta frig și ceață / Iar s-arată soarele. / De-acum nu ne mai îngheață / Nasul și picioarele!”
„Spre apusul de jăratic / Cu livezi scăldate-n aur, / Trece-un nour singuratic / Alb și mare cât un taur.”
„Un fluture, cu aripi de umbră și mătasă / Stropite-n două locuri cu carmin, / Din zb..."
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA
CAMPANIA „Concurs Povestea ta de Crăciun”
Avem un braț de cadouri și abia așteptăm să le trimitem unor copii pasionați de povești.
Dacă ai fi un scriitor pentru copii și ai scrie o carte de Crăciun, ce titlu ar avea și cum ar începe?
Lasă un comentari..."
15 cărți Arthur pe care să le citești anul acesta.
Recomandările tinerilor din taberele de creație „Locuiește în poveste”
De ce tocmai 15? Pentru că în 2023 Editura Arthur împlinește 15 ani. Și pentru că știm că cititorii au încredere în recomandările altor cititori de vârsta lor.
Teodora..."
Câtă vreme cărțile vor ocupa un loc important în viața ta, vei continua să crești și să tot crești. Ca Alisa în Țara Minunilor sau ca Harry Potter la Hogwarts. Sau ca Smart Blue, Orange Fantasy, Violet History, Funny Green și alte colecții Arthur pe care le cauți când ajungi la târgurile de carte...."
Ce faci atunci când cei care credeai că-ți sunt prieteni uită să te adauge pe grupul de Whatsapp pentru cel mai tare proiect al școlii și nu-ți mai păstrează loc la masa de prânz? Dar când cei mai nesuferiți colegi îți tot fac zile fripte? Sau atunci când îl vezi pe unul dintre ei stând singur și tr..."