15 cărți Arthur recomandate de copii. #3: Confesiunile unui prieten imaginar

15 cărți Arthur pe care să le citești anul acesta.

Recomandările tinerilor din taberele de creație „Locuiește în poveste”

De ce tocmai 15? Pentru că în 2023 Editura Arthur împlinește 15 ani. Și pentru că știm că cititorii au încredere în recomandările altor cititori de vârsta lor.

Teodora a participat în tabăra „Locuiește în poveste”, ediția a X-a (2022). A câștigat concursul cu tema „Jocuri și jucării”, la secțiunea de scriere. Textul ei, „Jocul fără nume”, va fi inclus într-o nouă antologie din colecția Cărțile mele. 

Confesiunile unui prieten imaginar, cartea scriitoarei americane Michelle Cuevas, mi-a lăsat mult loc de gândire. M-a impresionat stilul umoristic, însă emoționant al scriitoarei. Este o carte sensibilă și nemaipomenită datorită cantității de imaginație ce se așterne pe pagini. 

Cât este de important să fii văzut? Cine suntem de fapt? Cum putem fi înțeleși? Sunt doar câteva din nenumăratele întrebări la care te gândești când citești această carte. 

Deoarece știu cât de important este ca fiecare să descopere singur misterele unei cărți, pot spune doar că trebuie neapărat să descifrați cine este / nu este cu adevărat Jacques Papier. Michelle Cuevas își imaginează o lume nouă, dar nu total diferită de cea reală. Un loc unde prietenii imaginari au, la rândul lor prieteni imaginari; mănâncă praf de stele, înghețată de nori și brânzeturi selenare prăjite; completează formulare de plasament pentru a fi reimaginați și ajută copiii cât de mult pot. 

Cartea este încărcată de mesaje pline cu semnificație, iar pentru mine acesta este unul dintre cele mai îndrăgite. Jacques crede că în lumea reală nu există suficient de multe cuvinte: “... mi-am dat seama că nu există un cuvânt pentru pătrățelul de lumină lunară de pe podea. De asemenea, nu există un cuvânt pentru situația în care vrei să prezinți pe cineva și tocmai i-ai uitat numele (...) sau pentru momentul în care un cățel se urcă la tine în pat, dă din coadă și te linge fericit pe creștet (...) nu există cuvinte pentru epavele care vor să rămână scufundate, pentru acele din carele cu fân sau pentru perlele care rămân pentru totdeauna îngropate în nisip.” Toate acestea, la fel ca Jacques, există, însă într-un fel nu au un cuvânt care să le exprime. 

O altă morală deosebită am găsit-o spre sfârșitul cărții. Jacques realizează că fiecare persoană este minunată, chiar dacă mulți nu își dau seama de acest lucru din cauza perspectivei lor “ca o floare care privește în jos și crede că este doar o tulpină”.

Este o carte SU-PER-BĂ, iar dacă încă nu v-am convins, citiți-o și vă veți lămuri.

Confesiunile unui prieten imaginar, traducere de Laura Sandu

Fragment - Capitolul 8, De-adevăratelea (p. 22 – 23)

„Ah, Fleur! Am împărțit totul: balansoare, băi, banana-splituri. Ca să nu mai zic de toate celelalte lucruri care încep cu următoarele litere din alfabet. Odată am împărțit chiar și – țineți-vă bine – o gumă de mestecat. Ea mesteca gumă, eu nu aveam, iar ea a împărțit-o în două ca un rege Solomon al dulciurilor. Poate a fost scârbos. Poate a fost o dovadă de iubire. Sau poate doar un guguloi lipicios făcut din amândouă.

Și acum să aflu un secret atât de cutremurător. Cum să aibă un prieten imaginar?! Eram atât de apropiați. Fleur îmi citea gândurile. Știa înaintea mea ce gândesc.

— Ce-ai vrea să mănânci la micul dejun? întreba mama.

— Jacques ar vrea o clătită în formă de Simfonia nr. 40 de Mozart! spune Fleur. În sol minor!

Știți care e partea dubioasă? Chiar asta îmi doream. Chiar da!

Adevărul e că toată lumea îşi doreşte asta, să fie cunoscut în felul ăsta, să fie văzut. Nu mă refer la haine sau la păr, vreau să spun că toți vrem să fim văzuți aşa cum suntem cu adevărat. Cu toţii vrem să găsim acea unică persoană care ne cunoaşte cu adevărat, cu toate ciudăţeniile noastre, şi care totuşi ne înțelege. Voi ati avut vreodată pe cineva care să vă vadă? Care să înțeleagă de-adevăratelea partea aceea care rămâne invizibilă pentru restul lumii?

Sper că aveţi.

Eu am. Eu am avut-o dintotdeauna pe Fleur.”

Teodora Mateescu are 13 ani și învață la Școala Gimnazială 178, București.

De când mă știu am fost o persoană pasionată de cunoaștere și învățătură. În mare parte se datorează nenumăratelor activități la care am participat de-a lungul anilor. De la ateliere, târguri, tabere, până la lungile călătorii deasupra Pacificului și prin toată lumea. Pasiunea pentru scris a venit odată cu cea pentru citit și limba română. Atunci când primeam ca temă să scriem o compunere, de cele mai multe ori o terminam în pauză, iar profesoara era mereu încântată de naturalețea cu care scriam și cuvintele elaborate pe care le foloseam. Am ajuns să particip la concursuri și m-am bucurat enorm că munca mea era apreciată.

O altă latură artistică a mea am descoperit-o mai de curând. Aceasta din urmă se bazează mai mult pe abilitățile practice. Tânjind să îmi exprim gândurile și altfel, m-am apucat de desenat, iar mai târziu, încercând să îmi dezvolt atenția și îndemânarea, am început să croșetez.

Toate acestea m-au dezvoltat într-un mod pozitiv și m-au ajutat să devin cea mai bună versiune a mea.