Transport gratuit pentru comenzi >150 RON

Pachet Paladin (Sfârșitul eternității,Omul invizibil,Marginea umbrei)

Autor: Isaac Asimov

Id: #4222
Te-ar putea interesa și:
Pachet Paladin (Sfârșitul eternității,Omul invizibil,Marginea umbrei)

Autor: Isaac Asimov

Id: #4222
Adulți
 
Trei dintre cele mai populare titluri Paladin

Pachetul Paladin conține titlurile:

Sfârșitul eternității

Una dintre primele reguli pe care le învățase ca observator era că o persoană ce ocupă două puncte în același timp din aceeași realitate riscă să se întâlnească cu ea însăși. 

În afara spațiului și timpului există Eternitatea, al cărei scop este să vegheze la bunăstarea umanității. Sarcina lui Andrew Harlan este de a călători în timp și de a introduce în locul și la momentul potrivit câte o schimbare de realitate pentru binele comun al omenirii. Totuși, sfârșitul Eternității pare să fie aproape, deoarece Harlan nu mai este convins că rolul Eternilor este spre binele general al oamenilor. Iar din clipa în care întâlnește și se îndrăgostește de o femeie ce nu se numără printre Eterni, el va căuta să manipuleze timpul pentru propriile interese, astfel încât iubirea să supraviețuiască.


Omul invizibil | serie de autor

O prezență cel puțin neobișnuită tulbură liniștea unui sătuc englezesc – un străin acoperit de bandaje, cu o fire neprietenoasă și activități ce stârnesc curiozitatea localnicilor. Curând, ei descoperă că sub deghizarea sa se ascunde o descoperire științifică uluitoare: invizibilitatea.

În vreme ce se folosește de această putere în scopuri egoiste și malefice, bărbatul se desprinde treptat de umanitate, devenind un experiment moral eșuat.

Îndrăznind să viseze la o lume a progresului științific, H. G. Wells introduce o serie de teme literare ce revoluționează genul SF, prin opere ca Omul invizibilRăzboiul lumilorMașina timpuluiInsula doctorului MoreauPrimii oameni în Lună.

Ideile mari și neobișnuite, care depășesc experiența noastră

comună, au adesea mai puțină înrâurire asupra oamenilor

decât faptele mărunte, concrete.


 Marginea umbrei

 Ești doar o umbră 

și umbrele nu pot atinge nimic. 

Kyllar decide să renunțe la Calea Umbrelor și să trăiască o viață liniștită alături de Elene și de fiica lor adoptivă. Dar când ești purtătorul sa’kariului negru, tihna îți poate fi adusă doar de îndeplinirea datoriei – un asasinat care să elibereze Cenaria de Regele-zeu și să-l repună în drepturi pe moștenitorul legitim al tronului. În ciuda suferințelor și a pierderii celor dragi, a regăsirilor și a răzbunărilor, tânărul asasin trebuie să-și accepte în cele din urmă natura și să-și asume rolul de Înger al Nopții.


Alte titluri de Isaac Asimov:
Roboții IV. Roboții din Lumea Zorilor , Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Sfârșitul eternității , Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundaţia I. Fundația , Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundația II. Fundația și Imperiul , Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundația III. A doua fundație , Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundaţia IV. Marginea fundaţiei , Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundația V. Fundația și Pământul , Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundația VI. Preludiul Fundației , Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundația VII. Zorii Fundației , Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Roboții I. Eu, Robotul , Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Roboții II. Caverne de oțel , Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Roboții III. Soarele gol , Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Roboții IV. Roboții de pe Aurora , Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Roboții V. Roboții și Imperiul , Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Imperiul I. O piatră pe cer | paperback , Editura Paladin , colecţia Paladin SCI-FI Masters
Imperiul II. Praf de stele | paperback , Editura Paladin , colecţia Paladin SCI-FI Masters
Imperiul III. Curenții spațiului | paperback , Editura Paladin , colecţia Paladin SCI-FI Masters
Imperiul I. O piatră pe cer , Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Imperiul II. Praf de stele , Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Imperiul III. Curenții spațiului , Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Vezi mai mult
 
Autor: Isaac Asimov
Clasificare generala: Librărie Online
Clasificare generala: Noutăți
Publicată în: November 2021
Bestseller, Recomandată
   
Voturi
0.0 ( voturi )

5
(0)

4
(0)

3
(0)

2
(0)

1
(0)

Ți-a plăcut produsul?

Votează și spune tuturor părerea ta aici
 
 
De aceiași autori
  • Adulți
    4.8 (5)
    50,15 RON 59 RON 59 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069000137
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    5 (5)
    50,15 RON 59 RON 59 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069611258
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    Fundaţia I. Fundația de Isaac Asimov
    4.89 (9)
    41,65 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069611319,9786069611760
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    4.86 (7)
    45,90 RON 54 RON 54 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069611418
    Bestseller
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    5 (10)
    45,90 RON 54 RON 54 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069611302
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    4.83 (6)
    58,65 RON 69 RON 69 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069000878,9786069611807
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    Roboții I. Eu, Robotul de Isaac Asimov
    4.67 (9)
    50,15 RON 59 RON 59 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786068673479,9786069611852
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    5 (9)
    50,15 RON 59 RON 59 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786068673738
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    4.83 (6)
    50,15 RON 59 RON 59 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786068673639
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    5 (2)
    50,15 RON 59 RON 59 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069000908
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    5 (7)
    50,15 RON 59 RON 59 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069000328
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    41,65 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786068673448
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • Adulți
    4.33 (3)
    41,65 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786068673455
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • Adulți
    41,65 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786068673462
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • Adulți
    OFERTA B2B
    5 (4)
    41,65 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069611159
    Bestseller
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    5 (6)
    45,90 RON 54 RON 54 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069351048
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    5 (4)
    45,90 RON 54 RON 54 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069363720
    Bestseller
    Tip copertă: hardcover
 
Din aceeași colecție "Science-fiction"
 
Imprinturile noastre:
Logo arthur
Logo art
Logo paladin
Logo youngart
Logo genius
Logo grafic
Adulți
Publicată în: December 2025
ISBN: 9786303219455
Adulți
Publicată în: December 2025
ISBN: 9786303219417
Recomandată
Adulți
OFERTA B2B
5 (1)
41,65 RON 49 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2025
ISBN: 9786303211831,9786303219943
Bestseller, Recomandată
Adulți
Amurg vol.1 | paperback de Stephenie Meyer
Publicată în: November 2025
ISBN: 9786069611968
Recomandată
Adulți
140,25 RON 187 RON 187 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2025
Bestseller, Recomandată
Adulți
Pachet Amurg (4 volume) de Stephenie Meyer
5 (1)
198,75 RON 265 RON 265 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2025
Recomandată
14 ani+
4.33 (3)
44,00 RON 44 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2025
ISBN: 9786069674628,9786303219608
Bestseller, Recomandată
14 ani+
NOU
Rezistență | ediție paperback de Jennifer A. Nielsen
5 (1)
41,65 RON 49 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2025
ISBN: 9786303219615
Recomandată
14 ani+
NOU
Publicată în: October 2025
ISBN: 9786303219202
Bestseller, Recomandată
Publicată în: November 2025
ISBN: 9786303219509
Bestseller, Recomandată
Publicată în: November 2025
ISBN: 9786303218441
Bestseller, Recomandată
113,87 RON 113 87 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2025
Bestseller, Recomandată
Adulți
NOU
Batman și Joker. Un duo mortal de Marc Silvestri, Prianto Arif
5 (1)
Publicată în: October 2025
ISBN: 9786303218830
Bestseller
NOU
5 (1)
42,07 RON 49 49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2025
ISBN: 9786303218403
Recomandată
NOU
46,36 RON 54 54 RON 54 54 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2025
ISBN: 9786303218199
Bestseller, Recomandată
Logo
Contactează-ne la