Zachary Kermit, un profesor blazat, se agață de micile plăceri ale vieții: clopoțelul care sună înainte de plecarea de acasă, zilele de iarnă când școlile sunt închise și, mai mult decât orice, pensionarea de peste câteva luni. "Marele dictator" al districtului școlar, inspectorul Thaddeus, îi pune bețe în roate. Va avea în grijă Clasa Specială Autonomă, o clasă de-a opta în ai cărei elevi nimeni din școală nu mai crede. Experiența eșecului este singurul lucru pe care îl au în comun Needucabilii și profesorul Kermit.

Opinii editoriale

"Această poveste despre școală e spusă cu umorul limpede și căldura care i-au adus numeroși fani lui Gordon Korman." School Library Journal

Părerile traducătoarei Iulia Arsintescu:

„Needucabilii din carte sunt elevi dintr-o clasă specială de a opta care a fost expediată într-un colţ izolat de şcoală: copii care nu-şi pot stăpâni furia, care nu pot citi, care adorm în timpul orelor, care nu ştiu să se manifeste decât prin violenţă sau care pur şi simplu nu-şi găsesc busola. Loaze, cum ar spune nu numai Caragiale.  Probabil că în fiecare şcoală există astfel de cazuri. Şi pentru ca viitorul tuturor din această carte să fie pecetluit, clasa de needucabili este dată exact în seama celui mai uzat şi mai blazat profesor din şcoală, cândva o mare speranţă, dar care acum abia aşteaptă să treacă anul ca să se pensioneze.

Ai spune că nici elevii, nici profesorul, n-au nicio şansă. Elevii nu mai cred că vor găsi vreodată un profesor căruia să-i pese de ei, iar profesorul nu crede că şi-ar putea regăsi vreodată pasiunea pentru profesie. Şi totuşi, ei descoperă că au în comun exact acelaşi lucru: faptul că se pot reinventa. Iar autorul demonstrează că, dacă ne pasă unii de alţii, ne putem schimba reciproc vieţile în bine.

Gordon Korman relatează păţaniile personajelor în stilul deloc plicticos pe care i-l cunoaştem din Minţi geniale: în capitole scurte, povestite pe rând de câte un protagonist din perspectivă proprie, modalitate care dă cărţii un dinamism special şi un limbaj colorat.

Părinţii, dar în special profesorii le-ar putea recomanda cu succes această carte copiilor care nu se prea dau în vânt după citit, tocmai pentru că are darul să ajungă la inima celor consideraţi „loaze”. Mai ales că autorul o dedică „Tuturor profesorilor care nu se dau bătuţi”.