/pocket #5

Există poeți care fac retrospecție și spun că le e imposibil să nu scrie politic. Alții simt nevoia de a scrie despre istoria propriei minți. Iarăși alții însă simt că asta nu le-ar face cinste și preferă să gândească în tăcere un timp. Ani întregi, dacă trebuie. „Hai, nu vorbi prostii“, își spun aceștia. „A privi compulsiv la tot ce mișcă e tot ce pot face“, spune Andrei. „Dar s-ar putea să mă înșel“, trage el concluzia mai mereu. „Panoul din fața minții este o limită a spațiului pe care o pot explora“ e o idee pe care aș vrea s-o invoc cu regularitate.