Rostogol iluzionist (#4)

După atâtea peripeții din care a scăpat cu codița roz nevătămată, ai zice că porcușorul nostru s-ar bucura de puțină tihnă în grădina lui. Da’ de unde! Bursucul Ulric îl roagă să-l ajute la biblioteca părăsită din sat, iar Rostogol descoperă o carte de iluzionism care-i ia ochii. De aici și până la marele plan pentru salvarea bibliotecii nu mai e decât un pas: vor organiza un spectacol de magie cu care să strângă bani pentru reparații.

Toată lumea vrea să participe, dar nu-i așa ușor, căci iepurele alb, fiind cam dolofan, abia încape în joben, vulpoiul Socott face ifose, de teamă să nu-și șifoneze reputația, cârtița Șobo visează să ronțăie lalele și nimeni nu se încumetă la numărul tăierii asistentului în două. Vai și amar! Și, colac peste purcel, mai pierd și jobenul magic!

Citește un interviu cu scriitoarea Lavinia Braniște pe blog.

LAVINIA BRANIȘTE: Cel mai tare cred că m-a amuzat să scriu scenele în care personajele negociază rolurile pe care le vor avea în spectacolul de iluzionism și comicărie. Pentru că nimeni nu e dispus să fie ridicol și să fie umilit, nici măcar de dragul jocului. A trebuit să mă gândesc la personalitatea și obsesiile fiecărui copil și să văd cam ce metode de convingere ar fi putut folosi Rostogol, cel care încearcă să pună spectacolul cap la cap. 

Un alt lucru care m-a amuzat teribil a fost limbajul din cartea lui Iosefini, „Din tainele iluzionismului”, carte care s-a păstrat din fosta bibliotecă a bunicului meu și pe care am citit-o înainte de a începe să scriu acest volum cu Rostogol. Am folosit multe cuvinte de acolo: Iosefini vorbește despre tururi de dibăcie, palmări de monede, înțepenire (și cum să scăpăm de ea), tăiatul asistentului etc. Am citit cartea având în minte toate personajele și ideea poveștii mele cu Rostogol și a fost foarte distractiv să selectez din ea elemente pe care să le folosesc în spectacolul personajelor mele.

Citește mai mult pe blog. 

Intenția mea a fost să spun o poveste amuzantă cu animale. Dar pentru că modelele pentru aceste animale au fost de fapt oameni, cu toate necazurile și bucuriile lor, cu toate greutățile și recompensele vieții de azi, a ieșit fără să vreau ceva ce poate fi văzut la un moment dat și ca o fabulă modernă. Citește un interviu cu Lavinia Braniște pe site-ul revistei Ordinul Povestitorilor.