Paradisurile artificiale

Charles Baudelaire (1821-1867), a fost, până să intre în rândurile clasicilor literaturii franceze, unul dintre cele mai controversate nume din istoria culturală europeană. Unul dintre poeţii care au pus în mişcare mecanismul mişcării simboliste, Baudelaire a devenit aproape sinonim cu decadenţa aplicată literar, fiind unul dintre cei mai activi dandy ai Franţei din secolul XIX. Celebru, în primul rând, pentru revoluţionarul său volum de poezii Florile răului, în care înotarce pe toate feţele teme tabu ale vremii (de lapierderea inocenţei, până la desfătările senzoriale şi atingerea morţii), Baudelaire a avut de înfruntat nu doar reticenţa contemporanilor, ci şi acuzaţii pentru ofensele aduse moralei. De asemenea traducător, autorul înfieratelor poeme a lucrat la traducerea şi adaptarea Confesiunilor unui opioman de Thomas de Quincey, pentru ca mai apoi să ofere cititorilor propria versiune despre măririle şi decăderile intoxicaţiilor, prin Paradisurile artificiale, respectiv Despre vin şi haşiş. Multe dintre textele sale au fost publicate postum.