Transport gratuit pentru comenzi >150 RON
Copertă produs Jurnalul unui psihopat Copertă produs Jurnalul unui psihopat

Jurnalul unui psihopat

Autor: Venedikt Erofeev

Id: #247
  • Publicată în
    June 2010
  • ISBN:
    9789731244051

  • paperback

  • 352 pagini
  • Mărime:
    120x180 mm
  • vezi toate detaliile
Te-ar putea interesa și:
Jurnalul unui psihopat

Autor: Venedikt Erofeev

Id: #247
Adulți
 
Un delir al limbajului, un "rollercoaster" în care trebuie să te ţii tare, pentru a face faţă avalanşei de violenţă care transpare prin toţi porii scriiturii.

Cartea, mult mai mult decât un simplu jurnal, este un monolog atipic, teatral, scris pe mai multe voci şi în mai multe stiluri. Este momentul naşterii unui scriitor, cum suntem avertizaţi pe ultima copertă. Cu temele sale obsedante, cu rănile expuse, cu ironie, umor nebun, duritate şi delicateţe laolaltă. (Veronica D. Niculescu)

Într-un interviu pentru revista Kontinent, Venedikt Erofeev declara că a început să scrie cu adevărat din anul 1956, la sfârşitul primului an de facultate la Universitatea de Stat din Moscova. Cu toate acestea, cele cinci caiete care alcătuiesc Jurnalul unui psihopat, acoperind perioada dintre 14 octombrie 1956 şi 16 noiembrie 1957, sunt încredinţate celui mai bun prieten cu rugămintea de a nu fi publicate decât după moartea sa. Bântuit de temele obsesive ale postmodernismului - violenţă, sex, absurd, rău şi moarte - Jurnalul lui Erofeev aşează în rama ficţiunii trimiterile la persoanele şi evenimentele reale, adresându-le cititorilor o provocare etică şi estetică. Într-un joc permanent de intertextualitate şi textualism, monologul polifonic antrenează o varietate de stiluri şi de citate care par să spună că lumea este teatru, iar omul, un actor pe scenă. Dincolo însă de aura intens teatrală, Jurnalul uni psihopat ne face martorii unui moment fascinant: naşterea unui scriitor.

Citiţi un fragment din Jurnal pe blogul traducătorului Mihail Vakulovski. Află mai multe despre carte de pe Bookaholic.

Vezi mai mult
Acest titlu a apărut în colecția Biblioteca Ideală la Editura ART
Traducere din limba rusă de Alexandru şi Mihail Vakulovski
Redactor: Teodora Terciu
Mădălina Georgescu
     Pentru că l-am amintit pe Burciuladze, se spune că ar fi influenţat de copilul teribil al "marii literaturi sovietice": Venedikt (Venicika, pentru cunoscători) Erofeev. Venicika este teribil, iar Jurnalul unui psihopat fix despre asta e vorba: Rusia insuportabil de aberantă, absurdă, crâncenă pentru...  
Veronica D. Niculescu
     Nici în vis n-am sperat că se va publica şi la noi, atât de curând, „Jurnalul unui psihopat”, de Venedikt Erofeev, carte despre care se vorbea cu admiraţie în cercurile celor ce-l îndrăgesc pe autorul poemului în proză „Moscova-Petuşki”. Şi iată că volumul a apărut acum, graţie Editurii Art şi p...  
 
Colecții: Biblioteca Ideală
Domeniul: Ficțiune
Clasificare generala: Librărie Online
Librărie Online: Cărți
Clasificare generala: Noutăți, Reduceri
Publicată în: June 2010
ISBN: 9789731244051
Tip copertă: paperback
Pagini: 352
Mărime: 120x180 mm
 
Cumpărate împreună:
   
Voturi
0.0 ( voturi )

5
(0)

4
(0)

3
(0)

2
(0)

1
(0)

Ți-a plăcut produsul?

Votează și spune tuturor părerea ta aici
 
 
Din aceeași colecție "Biblioteca Ideală"
  • Adulți
    OFERTA B2B
    4 (1)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789731246277
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • Adulți
    Cei doi prieteni de Alberto Moravia
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789731243672
    Tip copertă: paperback
  • Adulți
    Dispariţia de Georges Perec
    4 (1)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789731245522
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • Adulți
    49,00 RON 49 RON
    ISBN: 9789731245232
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • Adulți
    OFERTA B2B
    Love Parade de Sergio Pitol
    3 (1)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789731244839
    Tip copertă: paperback
  • Adulți
    OFERTA B2B
    Urania de Le Clézio
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789731244723
    Tip copertă: paperback
  • Adulți
    Iubeşte revoluţia! de Aleksandr Soljeniţîn
    5 (1)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789731244310
    Bestseller
    Tip copertă: paperback
  • Adulți
    OFERTA B2B
    Scrisori către Olga de Václav Havel
    4 (1)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789731243801
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • Adulți
    From Russia with Love de Galina Dursthoff
    5 (1)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789731244587
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • Adulți
    OFERTA B2B
    Lumina clară a zilei de Anita Desai
    4 (1)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789731244464
    Tip copertă: paperback
  • Adulți
    Casa lui Dostoievski de Jorge Edwards
    3 (1)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789731244488
    Tip copertă: paperback
 
Imprinturile noastre:
Logo arthur
Logo art
Logo paladin
Logo youngart
Logo genius
Logo grafic
Adulți
NOU
Publicată în: December 2025
ISBN: 9786303219455
Recomandată
Adulți
NOU
Publicată în: December 2025
ISBN: 9786303219417
Recomandată
Adulți
NOU
5 (3)
39,20 RON 49 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2025
ISBN: 9786067104134,9786303680460
Recomandată
Adulți
OFERTA B2B
NOU
5 (10)
43,20 RON 54 RON 54 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2025
ISBN: 9786069611302,9786069611937
Bestseller, Recomandată
Adulți
NOU
Publicată în: December 2025
ISBN: 9786069611913
Recomandată
Adulți
NOU
Amurg vol.1 | paperback de Stephenie Meyer
Publicată în: November 2025
ISBN: 9786069611968
Recomandată
14 ani+
NOU
Vândută la 13 ani | paperback de Patricia McCormick
49,00 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2025
ISBN: 9786068811925,9786303680149
Recomandată
14 ani+
NOU
5 (2)
41,65 RON 49 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2025
ISBN: 9786069674147,9786303680071
Bestseller, Recomandată
14 ani+
NOU
4.33 (3)
37,40 RON 44 RON 44 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2025
ISBN: 9786069674628,9786303219608
Bestseller, Recomandată
NOU
Publicată în: November 2025
ISBN: 9786303219509
Bestseller, Recomandată
NOU
Publicată în: November 2025
ISBN: 9786303218441
Bestseller, Recomandată
NOU
85,40 RON 113 87 RON 113 87 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2025
Bestseller, Recomandată
OFERTA B2B
NOU
Emmie cea invizibilă de Terri Libenson
5 (34)
42,07 RON 49 49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2025
ISBN: 9786303211749,9786303680729
Recomandată
NOU
Izzy cea creativă de Terri Libenson
5 (2)
46,36 RON 54 54 RON 54 54 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2025
ISBN: 9786067109504,9786303680736
Recomandată
NOU
5 (3)
42,07 RON 49 49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2025
ISBN: 9786060862666,7986303217075
Recomandată
Logo
Contactează-ne la