Transport gratuit pentru comenzi >150 RON
Din ţara în care stânga e Cârţu şi dreapta e Lăcătuş Din ţara în care stânga e Cârţu şi dreapta e Lăcătuş

Din ţara în care stânga e Cârţu şi dreapta e Lăcătuş

Autor: Ionuţ Vulpescu

Id: #367
  • Publicată în
    September 2012
  • ISBN:
    9789731247700

  • hardcover

  • 456 pagini
  • Mărime:
    130x200 mm
  • vezi toate detaliile

Din ţara în care stânga e Cârţu şi dreapta e Lăcătuş

Autor: Ionuţ Vulpescu

Id: #367
Adulți
OFERTA B2B
 
În articolele din culegerea de faţă, se remarcă lesne, dincolo de familiarizarea cu domeniul, perspectiva etică, fără arogantă moralizare, din care autorul priveşte performanţa şi, deopotrivă, viaţa sportivă. Ceea ce sporeşte farmecul articolelor este naturaleţea cu care Ionuţ Vulpescu descrie atât sublimităţile, cât şi mizeriile uneia dintre cele mai umane îndeletniciri. Şi care are toate calităţile şi toate defectele îndeletnicirilor umane.

Despre sport scriu de obicei gazetarii de specialitate. Ei sunt profesioniştii. Scriu şi amatorii, cei mai numeroşi fiind, dintotdeauna la noi, scriitorii. De la G. Călinescu şi Camil Petrescu în romane din anii '30 şi până la Fănuş Neagu, ieri, sau Radu Cosaşu, azi, în cronici de ziar. (Ultim mohican, Radu Cosaşu. Generaţiile tinere de scriitori nu par să aibă habar de sport.) Ionuţ Vulpescu se situează undeva la mijloc. Îl apropie de primii o anumită aplicare la obiect. De cei din urmă, dimensiunea culturală a comentariilor lui şi, poate, faptul de a nu se fi specializat: a scris de la început despre fotbal, fotbalişti, antrenori şi patroni de cluburi, ca toată lumea, dar şi despre rugbi, tenis şi alte sporturi „minore". Sportul a început să-i intereseze pe scriitori din clipa în care s-a văzut latura morală într-o disciplină care angajează corpul. Latinii ştiau acest lucru: mens sana in corpore sano. A fost nevoie să treacă multe secole până când modernii să redescopere adagiul străvechi.
În articolele din culegerea de faţă, se remarcă lesne, dincolo de familiarizarea cu domeniul, perspectiva etică, fără arogantă moralizare, din care autorul priveşte performanţa şi, deopotrivă, viaţa sportivă. Ceea ce sporeşte farmecul articolelor este naturaleţea cu care Ionuţ Vulpescu descrie atât sublimităţile, cât şi mizeriile uneia dintre cele mai umane îndeletniciri. Şi care are toate calităţile şi toate defectele îndeletnicirilor umane.
Nicolae Manolescu

Află mai multe despre lansare şi despre carte din Jurnalul Naţional.

Vezi mai mult
Maria Sârbu
     "Despre fotbal şi cultura fotbalistică", asta a fost tema anunţată pentru lansarea volumului "Din ţara în care stânga e Cârţu şi dreapta e Lăcătuş", semnat de Ionuţ Vulpescu (Editura Art). Evenimentul s-a desfăşurat miercuri după-amiază, la Librăria Bastilia din Bucureşti. Autorul a avut invitate pe...  
Admin
     Este vorba de un volum de eseuri şi articole pe teme fotbalistice şi general-sportive, ce fructifică experienţa de peste un deceniu a autorului, de cronicar de fotbal al principalelor cotidiane şi reviste de sport din România. În 450 de pagini, este dezvoltata o pledoarie în favoarea câtorva idei ma...  
 
Colecții:
Domeniul: Eseu
Categorie dinamica Arthur: Rechizite
Clasificare generala: Librărie Online
Librărie Online: Cărți
Clasificare generala: Noutăți, Reduceri
Publicată în: September 2012
ISBN: 9789731247700
Tip copertă: hardcover
Pagini: 456
Mărime: 130x200 mm
   
Voturi

0.0 ( voturi )

5
(0)

4
(0)

3
(0)

2
(0)

1
(0)

Ți-a plăcut produsul?

Votează și spune tuturor părerea ta aici
 
 
Din aceeași colecție "În afara colecțiilor"
 
Imprinturile noastre:
Logo arthur
Logo art
Logo paladin
Logo youngart
Logo genius
Logo grafic
Adulți
NOU
ZeroZeroZero de Roberto Saviano
5 (2)
49,30 RON 58 RON 58 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: July 2025
ISBN: 9786303214511
Bestseller, Recomandată
Adulți
35% REDUCERE
NOU
75,40 RON 116 RON 116 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: July 2025
Recomandată
Adulți
NOU
41,65 RON 49 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: June 2025
ISBN: 9786303212050
Recomandată
Adulți
NOU
Trei plicuri de Nir Hezroni
5 (1)
Publicată în: June 2025
Recomandată
Adulți
Anathem de Neal Stephenson
5 (1)
74,80 RON 88 RON 88 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: June 2025
ISBN: 9786069611012
Recomandată
Adulți
5 (2)
50,15 RON 59 RON 59 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: June 2025
ISBN: 9786069611883
Recomandată
14 ani+
Deconectați | paperback de Neal Shusterman
5 (1)
41,65 RON 49 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: June 2025
ISBN: 9786303218854
Recomandată
14 ani+
Fetele iernii | paperback de Laurie Halse Anderson
5 (2)
41,65 RON 49 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: June 2025
ISBN: 9786069674727
Bestseller, Recomandată
14 ani+
OFERTA B2B
NOU
Hoții de fum de Sally Green
5 (1)
50,15 RON 59 RON 59 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: May 2025
ISBN: 9786069674239,9786303217109
Recomandată
NOU
5 (3)
34,66 RON 44 44 RON 44 44 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: July 2025
ISBN: 9786067883152,9786303218144
Recomandată
OFERTA B2B
NOU
Rostogol iluzionist (#4) de Lavinia Braniște
5 (8)
38,60 RON 49 49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: July 2025
ISBN: 9786067889697,9786303217130
Recomandată
NOU
64,88 RON 88 88 RON 88 88 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: July 2025
Bestseller, Recomandată
NOU
93,32 RON 133 32 RON 133 32 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: July 2025
ISBN: 7896068421245
Recomandată
Adulți
35% REDUCERE
NOU
170,69 RON 262 60 RON 262 60 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: June 2025
Recomandată
NOU
86,26 RON 118 17 RON 118 17 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: June 2025
ISBN: 7896068421290
Recomandată
Logo
Contactează-ne la