Adina Popescu: „Lumea are nevoie de poveste mai mult decât oricând”
Adina Popescu este scriitoare și regizoare. Trilogia fantastică O istorie secretă a Ţării Vampirilor a câştigat în 2013 Marele Premiu al concursului de creaţie literară Trofeul Arthur. În 2019 a apărut volumul 2 al trilogiei, Cartea fetiței vampir. Adina coordonează și revista pentru copii Ordinul povestitorilor.
Citește mai jos răspunsurile Adinei la întrebările anchetei noastre.
Care a fost primul contact cu lumea basmelor?
Cred că a fost pe la 2-3 ani, aveam în casă niște pernuțe cu fețe cusute de mână de bunica mea de la Cluj (care nu avea pensie și lucra ca croitoreasă pentru femeile din bloc, mai le făcea câte o rochie, mai trăgea câte un tiv la o fustă etc.): erau două scene din povești, una din Albă ca zăpada și a doua din Scufița roșie care înfățișa Scufița în pădure față în față cu lupul cel rău. Mi s-a povestit (eu una nu-mi amintesc, desigur) că țineam ore în șir pernuța în brațe, cu duioșie și intram în rolul Scufiței, cu o singură replică pe care o repetam la nesfârșit: „Nu mă păpa, pupule!”. Așadar, presupun că știam despre ce era vorba în poveste. Apoi, mi s-au povestit diferite basme la vârsta preșcolară sau le-am ascultat la pick-up – discurile cu povești erau foarte la modă pe vremea aceea, însă cele mai interesante mi se păreau „poveștile inventate”, uneori fără nicio noimă, pe care mi le imaginam împreună cu tatăl meu.
În copilărie aveai un basm preferat pe care voiai să-l asculți sau recitești la nesfârșit?
Am ascultat discul cu Alis în Țara Minunilor până când am învățat povestea de-acolo pe de rost, și acum țin minte fragmente întregi mai ales cântecele – „Eu sunt o fetiță, mă cheamă Alis. Și unchiul meu Charles o carte mi-a scris. Dar eu încă-s mică și nu știu precis: aievea sunt toate sau vis”. Pintre cărțile mele preferate cu basme era Povești cu zîne de Contesa de Segur, dar îmi plăceau și poveștile moderne scrise de autori români contemporani cum ar fi Făt Frumos certat cu gluma de Dumitru Toma sau Familia Roademult de Florian Cristescu. În anii ‘80, erau mulți autori români pentru copii destul de buni, publicați la Editura Ion Creangă.
Care crezi că este cel mai important ingredient magic al basmelor?
Aventura. De obicei eroul pleacă să îndeplinească o misiune și așa începe toată aventura care implică o călătorie și sarcini dificile de îndeplinit. Un alt „ingredient” căruia nimeni nu cred că-i poate rezista este faptul că orice e posibil, oricând se poate întâmpla un mic miracol care să schimbe totul chiar și în cele mai disperate momente. Ori în viața reală nu oricine are parte de aventură sau de miracole, uneori lucrurile se pot sfârși trist.
Care crezi că este locul basmelor în lumea contemporană?
Cred că basmele sunt peste tot, mai ales în lumea contemporană, în fond structura narativă a basmului este la baza oricărui film hollywoodian de succes. Lumea are nevoie de poveste mai mult decât oricând, chiar și tabloidele care publică articole întregi și bârfe despre viața vedetelor „vând” de fapt tot basme, însă într-o formă diferită. De aici și premisa cât se poate de „corectă” a trilogiei mele, O istorie secretă a Țării Vampirilor – trăim, de fapt, în Basm, nu există limite precise între ficțiune și realitate, oamenii obișnuiți se amestecă cu făpturile de basm, un zmeu, de pildă, poate fi zmeu cu acte în regulă și cu castel pe Tărâmul Celălalt și șofer de camion pe Tărâmul Nostru, o știmă poate administra o casă de amanet sau o zână poate să prezinte știrile la televizor, exercitându-și farmecele asupra telespectatorilor sau de ce nu, poate candida la alegerile prezidențiale. Dacă veți citi trilogia, veți vedea și din ce substanță e alcătuit Basmul și care e starea lui de agregare – nici solidă, nici lichidă, nici gazoasă. Mi-a plăcut să mă joc cu toate aceste personaje și cu Basmul însuși care a avut și el, în istoria mea inventată, mai multe stadii de evoluție. De pildă, acum, în zilele noastre trăim în plină era a Basmului Comercial care de multe ori e plin de stereotipuri și de clișee. Un lucru e cert – în momentul în care o poveste nu mai e repovestită, spusă mai departe, atât povestea, cât și personajele de basm care nu pot muri de moarte bună dispar pur și simplu și urmează doar Sfârșitul.
Ce basme ai vrea să mai adaptezi, să rescrii sau să integrezi în seria O istorie secretă a Țării Vampirilor?
Cred că am reușit să reciclez cam toate personajele importante (dar și pe cele mai puțin importante) din basmele populare românești și asta a fost și miza trilogiei – să ajut aceste personaje să nu dispară, aducându-le în lumea noastră modernă. În volumul trei, cel la care lucrez acum – Cartea Călătorului, toate ițele Basmului se vor lega și mai mult, pentru că acest Călător care e de fapt un inginer de povești va modifica poveștile care au luat-o razna în așa fel încât să intre pe făgașul lor… dar nu vă spun mai multe că e spoiler.
Descoperă trilogia fantastică O istorie secretă a țării vampirilor și alte cărți semnate de Adina Popescu.
Mâine vom publica ultimul interviu din această serie, discuția cu Mirel Drăgan, autorul benzii desenate Terapie de basm.
Citește și articolele anterioare:
Povestea basmului (o introducere)
Florin Bican: „Transmutațiile din basme erau așadar adevărate!”
a consemnat Matei
