Amintiri din tabăra „Locuiește în poveste!" (2022) cu Theo și Matei

După două veri în care n-am putut organiza tabăra de creație „Locuiește în poveste!” din cauza contextului pandemic, anul acesta am reușit să ne ținem promisiunea față de tinerii care au câștigat concursurile de creație și i-am adus la Alma Vii în perioada 22 -28 august 2022. Am avut, așadar, două ediții: „Salt în poveste” (ediția a IX-a) și „Jocuri și jucării” (ediția a X-a).

Ne-am bucurat să ne reîntâlnim cu autorii și ilustratorii care sunt mereu alături de noi și moderează niște ateliere minunate de scriere și ilustrație: Florin Bican, Ioana Bot, Dan Ungureanu, Oana Ispir, Ioana Nicolaie și Mircea Cărtărescu. A fost ușor să ne reamintim de ce iubim tabăra de creație Arthur.

Am adunat impresiile participanților și vi le prezentăm într-o serie de articole.

Theodora Balan

Salut! Sunt Theo, elevă în clasa a șaptea la Colegiul Național Ștefan cel Mare din Suceava. Nu mă prea descurc la autodescrieri; de obicei spun că sunt capricorn pentru a evita o discuție complexă despre imaginea mea socială.

Pot spune că mă aflu aproape tot timpul într-un mood creativ, adică stau în pat, citesc, dorm și totul se repetă. 

Am fost prima dată în Locuiește în poveste în 2018. Colega mea de cameră, Maria, (dacă citești aceste rânduri să știi că îmi este extrem de dor de tine) mi-a spus că la finalul taberei voi plânge. Nu am crezut-o, nu vedeam de ce aș plânge. Nu am avut dreptate, bineînțeles. În timp ce scriu aceste rânduri, mă gândesc la toate prieteniile și la toate amintirile făcute la Alma Vii de-a lungul a trei tabere.

Cu riscul de părea clișeică, voi spune că de fiecare dată când voi asculta Slipping through my fingers sau când îmi voi reface abonamentul mă voi gândi la Locuiește în Poveste.

Matei Someșan

Salut! În general, lumea îmi spune Matei, dar nu mă deranjează nici să mi se adreseze cu “dumneata”, chit că am împlinit 16 ani destul de recent. Sunt un ardelean get-beget, m-am născut și trăiesc în Cluj-Napoca și sunt elev în clasa a X-a la Colegiul Național “Gheorghe Șincai”. Nu am ales profilul uman, specializarea filologie deoarece aș fi speriat de matematică, ci pentru că atunci când văd atâtea litere și simboluri fanteziste în ecuațiile matematice, nu mă pot abține să nu-mi las gândurile să zboare în lumea imaginarului, inventând tot soiul de povești. Iubesc să mă joc cu cuvintele, să scriu povești, poezii și să fac glume. În timpul liber, (de care am acum parte din plin), îmi place să ascult muzică, să fac sport și să mă plimb prin natură.

O altă primă zi la Alma Vii

Patru ani sunt o perioadă destul de lungă, mai ales pentru un adolescent ca mine. Cu pandemia și restricțiile aferente, n-am mai fost în tabere, așa că am fost foarte încântat să aflu că se reia tabăra de creație Arthur. Abia așteptam să revăd Alma Vii, satul parcă desprins din basm pe care-l mai vizitasem cu patru ani în urmă. Nu vă spun ce greu au trecut zilele până la plecare: unele cu voie bună, dar cele mai multe cu plictiseala atârnând în aerul cald și greu de vară.

Îmi pregătisem de mult bagajele. În dimineața plecării m-am trezit devreme, nerăbdător să mă îmbarc în trenul care avea să mă ducă în inima țării. Acesta, însă, întârzia, accentuându-mi starea de panică… Să nu mai spun ce stresată era mama, care urmărea mersul trenurilor și mă dirija de acasă! Am așteptat cu rucsacul în spate pe peronul plin de persoane frustrate o oră și jumătate până când trenul s-a târât cu chiu cu vai în gara din Cluj-Napoca. Cu o întârziere din ce în ce mai mare, am ajuns în final în gara din Mediaș unde, pentru că întârziasem atât de mult, eram așteptat doar de un taxi. Și nici pe acesta nu l-am prins la timp, căci o persoană în mod clar mai puțin aeriană ca mine l-a luat înaintea mea, lăsându-mă singur în spatele gării. Am reușit totuși să conving alt șofer, un bătrânel simpatic care deținea propria lui firmă de taximetrie să mă ducă până în satul aflat la câțiva kilometri depărtare de Mediaș.

Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns a fost să mă retrag în răcoarea oferită de interiorul căsuțelor tradiționale săsești care servesc ca spații de cazare în Alma Vii. Acolo i-am reîntâlnit pe Darius, colegul meu de cameră și pe Gabi, care au participat și la ediția din 2018 a taberei. M-am bucurat atât de mult la vederea locurilor și chipurilor familiare! Nici nu am apucat noi să vorbim puțin, că s-a și convocat adunarea generală în care ne-am prezentat și i-am cunoscut și pe ceilalți participanți. S-a dovedit că fiecare dintre noi avea o funcție secretă în lumea vrăjitorilor lui Harry Potter, deși nimeni nu a recunoscut asta în mod deschis.

După lectura Ioanei Nicolaie, am mers pe dealul din spatele restaurantului (care era, după caz, și sală de conferințe) și... ce credeți? Am văzut stelele! Mda, știu, la urma urmei, cine nu a văzut până acum stelele? Dar nu cred că ați mai văzut vreodată atâtea stele câte am văzut eu în acea seară. Nu era nicio lumină în jur care să le facă să pălească. Peisajul și atmosfera erau atât de impregnate de calm și de frumos, încât părea o scenă de poveste, iar eu mă simțeam pregătit pentru aventură. De fapt, chiar intrasem pe nesimțite într-o poveste care tocmai începea: ediția a zecea a Taberei de Creație “Locuiește în poveste”.

                                                                                                                                  © Foto: Ema Cojocaru