Ați auzit că în curând apare un nou volum din seria Olguța, nu-i așa? De cum am aflat vestea, ne-am grăbit să-i punem câteva întrebări lui Alex Moldovan, pentru a afla câte ceva despre Olguța și aventura din Orient Express. Scriitorul ne-a dezvăluit destul de puține amănunte despre subiect, așa că n..."
Era nevoie de târgul acesta de carte ca de un prieten bun de care îți era dor. Prin întâlnirea cărții cu cartea, prin regăsirea cititorilor într-un univers al lecturii, unde multe povești își aduc autorii, se reia un dialog viu care s-a purtat în ultimii doi ani mai mult în online.
Între tim..."
Copilăria are multe fețe, iar aceste trei cărți ne vor face mai atenți și mai empatici față de cei din jur.
„Iarna pe uliță” de George Coșbuc, cu ilustrații de Andrei Măceșanu, a apărut în colecția Versocicleta la Editura Vlad și Cartea cu Genius.
Acest poem amplu, de peste 20 de strofe, surpr..."
Opera Comică pentru Copii organizează a treia ediție a Festivalului Cărților Deschise, iar noi îi invităm pe copii să participe la cinci ateliere de lectură și ilustrație cu autori Arthur.
Toate evenimentele au loc la Opera Comică pentru Copii (Calea Giulesti, Nr. 16, București) și se vor închei..."
Se știe, Gaudeamus începe cu liste de cărți pe care vrei neapărat să le cauți la standurile editurilor preferate, dar și cu titluri proaspăt ieșite din tipar care așteaptă să le răsfoiești. Noi mai știm și că vizita la târgul de carte se transformă într-o experiență cu totul specială dacă ajungi să..."
Anul acesta, autorii și ilustratorii publicați la Arthur ajung în și mai multe școli și licee. Pe 20 și 21 ianuarie, elevii de la Scoala Europeana Bucuresti - SEB le vor întâlni pe Simona Sava și Alis Popa.
Mi-a rămas dulapul mic și Secretele gunoaielor sunt cele mai noi cărți câștigătoare..."
Atât eu cât și grupa mea de curioși, ne-am îndrăgostit iremediabil de Thelma. Tocmai din acest motiv am vrut să aflăm cum a continuat povestea ei. Dacă citești acest articol, cel mai probabil vrei să afli și tu ce s-a mai întâmplat cu simpatica Thelma, prin ce peripeții a mai trecut și ce prieteni ș..."