Vă povesteam acum câteva săptămâni despre noua carte a lui J.K. Rowling, Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun. Dacă ați apucat s-o citiți deja, probabil v-ați convins că titlul este cât se poate de fidel conținutului și că nu doar că-i o carte plină de aventuri, dar sunt cu adevărat mărețe, că..."
Cărțile bune au viață lungă. Cărțile foarte bune au viață foarte lungă și sunt mereu reeditate, ca să ajungă la toate generațiile de cititori: și la cei care nu au auzit încă de ele, și la cei care-au crescut suficient de mult încât să aprecieze la adevărata valoare o porție zdravănă de biscuiți cu..."
Voi ați gătit vreodată o prăjitură sau o altă mâncare după ce-ați citit despre ele într-o carte? Eu da, ardei umpluți, și-am fost grozav de mulțumită de mine. În fine, nu știu cât vă pricepeți voi la gătit și dacă nu cumva aveți interdicție să vă apropiați de aragaz, dar mă gândesc că la un mo..."
Iarna este mereu așteptată cu nerăbdare: pășim – sau, mai bine spus, alunecăm – în sezonul cadourilor și al dulciurilor frumos ambalate, plecăm la colindat și ne plimbăm pe sub luminițe și printre decoruri desprinse parcă dintr-un basm feeric, ne revedem cu cei dragi și mâncăm doar puțin mai mult de..."
Dacă ar fi să numesc 10 dintre cărțile mele preferate de la editura Arthur, m-aș opri la...
Vreau pălăria înapoi!, pentru că a trebuit să recitesc cu atenție finalul ca să mă prind de gluma strașnică pe care o face Jon Klassen - dar e OK, căci cu atât mai tare am râs.
Iepurașul ca..."
Nu este niciodată prea devreme să începeți să vă bucurați de cărți alături de cel mic. Cititul împreună cu micuțul dumneavoastră încă de la o vârstă fragedă vă ajută să-i oferiți copilului cel mai bun start în viață...."