În loc de concluzii, aş spune că în abordarea textelor canonice palpitant este, de fapt, ca profesorul să ştie să scoată la iveală ceea ce pot aduce elevii lui nou în lectura acestor texte. Ca să fim siguri că şi canonicii pot deveni contemporanii noştri, e bine să discutăm despre ceea ce ne (mai) spune acel text astăzi, aici şi acum. Această cale cere, de asemenea, o rafinată punere în scenă a întregului demers didactic. Iar în spatele acestei urzeli stă o foarte bună pregătire de specialitate a profesorului, care ar trebui să cunoască istorie literară, critică literară, teoria literaturii, să aibă o cultură general solidă, dar şi să fie el însuşi un cititor  competent, chiar un expert în ale lecturii. Un astfel de profesor va şti cu siguranţă să găsească soluţiile cele mai bune pentru a-i aduce pe canonici mai aproape de elevi, solicitându-le acestora din urmă să folosească strategii de receptare diverse, ce implică într-un raport optim inteligenţa, emoţiile, cunoştinţele şi creativitatea elevilor?
Dar, desigur, întrebarea fundamentală şi răspunsurile rămân la fiecare profesor: merită să fac efortul de a-i aduce pe canonici mai aproape de elevi? şi, de fapt, ce aleg, învăţarea pentru examen sau formarea elevilor mei pentru a deveni cititori pe termen lung?