Pachetul Contemporanii prozei scurte cuprinde titlurile:

Refugiații de Viet Than Nguyen

Ce-am pierdut în foc de Mariana Enriquez

Caractere atipice de Tom Hanks

Manual pentru femei de serviciu de Lucia Berlin

***

Scrise pe parcursul a douăzeci de ani, prozele scurte din Refugiații explorează probleme precum imigrația, dezrădăcinarea, lupta pentru regăsirea identității și reconcilierea cu propriul trecut.

El însuși refugiat cu părinții din Vietnam la o vârstă fragedă, poveștile lui Viet Thanh Nguyen nu au scopul să șocheze cititorul prezentând o realitate dificilă, ci aduc detalii despre războiul din Vietnam, fugă și adaptare, într-o manieră firească, așa cum un copil ar primi orice realitate a copilăriei sale. Poate și deoarece, așa cum spune un citat din carte, poveștile sunt bunuri de preț, singurele pe care nu le poate lua nimeni: „Singurele bunuri pe care le aveam noi erau poveștile.”

***

„Cititorii se îngrozesc când citesc una din povestirile mele, de pildă cea despre un copil care trăiește pe stradă, dar adevărul e că se întâlnesc cu astfel de copii în fiecare zi. Mulți dintre ei dorm în fața intrărilor, sunt înfometați și murdari. Însă când oamenii citesc despre asta, li se pare că am mers prea departe. În realitate, nu merg deloc prea departe. Copilul din acea povestire pare să fie o excepție, însă nu e nici pe departe așa. Într-adevăr, la suprafață putem vorbi de o normalizare, dar nu în totalitate. Când ficțiunea reușește să miște oamenii, e ca și cum pot privi din nou realitatea. Și eu o normalizez, desigur: nu poți să empatizezi tot timpul, pentru că ai lua-o razna. Într-un fel, cred că scriu pentru a o de-normaliza și pentru mine.” Mariana Enriquez

***

„Aceste povestiri sunt despre conexiunea bizară dar incontestabilă care definește condiția umană – și anume că destinele noastre depind de întâlnirile, întâmplătoare sau nu, din viețile noastre.” Tom Hanks

***

Lucia Berlin și-a împrumutat material pentru ficțiune din propria biografie, iar autenticismul ei face textul să vibreze, străbătut de o energie care imprimă lecturii un ritm al urgenței. Ea însăși a muncit în spitale, ca majoritatea personajelor sale, a fost femeie de serviciu, a predat și a trecut prin clinici de dezalcoolizare, încercând, în tot acest timp, să-și crească cei patru copii. Nu înseamnă însă că personajele acestor proze care se întind pe 600 de pagini sunt reflexii ale autoarei, ci doar că o experiență foarte directă i-a hrănit prozele cu o cunoaștere refractară trucajelor. Și cu o apetență pentru prezentarea unor scene încărcate de tensiune, pe care le privează de orice comentariu sau verdict explicativ.