Wonka și magia ciocolatei
„Acum, fiecare zi în care n-o să am ciocolată va fi puțin mai grea. […] Ooo! zise Wonka respirând ușurat. Noodle, exact așa trebuie să te simți după ce mănânci ciocolată.” Acesta ar putea fi mottoul casei mele, dacă l-ar alege jumătatea masculină a familiei. Desertul perfect pentru ei? O prăjitură maaaare cu ciocolată, cu cremă de ciocolată, glazură de ciocolată și niște ciocolată suplimentară deasupra. Cu care nu pot fi mai în dezacord. Cum să-ți dorești o singură aromă, când poți avea un tort șarlotă (bine, o felie) c-un strat de cremă de vanilie și unul cu fructe de pădure, cu blat pufos și pișcoturi bine însiropate? Sau niște choux uriașe cu craquelin crocant (cum altfel?) și cremă fiiiină cu lămâie și busuioc. Sau... Ok. Mă opresc aici, că stric tastatura, nu de alta.
Dacă pentru băieții din familia mea ciocolata e extraordinară așa cum e ea, simplă, fără nimic adăugat, căci totul ar fi de prisos, Willy Wonka a găsit cele mai trăsnite combinații, de la lapte de girafă la nori de furtună condensați și lumină solară lichidă. Cum, care Willy Wonka? Acel Willy Wonka, magicianul ciocolatier imaginat de Roald Dahl, el însuși un vrăjitor al poveștilor și al cuvintelor. Plus spion, pilot și inventator în timpul liber. Nu cred că e cineva care să nu fi citit minunata lui carte, Charlie și Fabrica de Ciocolată. Sau să nu fi văzut adaptările cinematografice, fie cea din 1971, fie – preferata mea – cea regizată de Tim Burton în 2005, cu Johnny Depp și Helena Bonham Carter. Dacă vreți să treceți la următorul nivel și sunteți din/prin București, vă recomand și un escape room cu tematica romanului, chiar în mallul de la Obor. Vă veți distra pe cinste. Și veți mânca și niște bomboane de ciocolată la final. Been there, eaten that.
Afișul filmului Wonka, regizat de Paul King, după un scenariu de Simon Farnaby și Paul King
Dar să revenim. Probabil că v-ați întrebat și voi, ca mulți dintre cititorii volumului Charlie și Fabrica de Ciocolată, cum era Willy Wonka în copilărie, ce și cum a făcut ca să aibă ditamai imperiul de ciocolată. Ei bine, și-a pus aceeași întrebare și Paul King, scenarist și regizor britanic. Și el chiar a mers mai departe și și-a imaginat copilăria și tinerețea lui Wonka. Mai mult, a vrut să o împărtășească cu cât mai mulți fani ai lui Roald Dahl, așa că împreună cu Simon Farnaby, actor și scenarist de aceeași naționalitate, a scris un scenariu și a regizat un film în care vestitul ciocolatier are rolul principal. Wonka a avut premiera în decembrie 2023. Este o minunăție de musical fantasy, avându-i în distribuție pe Timothée Chalamet, Olivia Colman și Hugh Grant. Desigur, e un film care abundă în ciocolată. Iar lucrurile au mers și mai departe. Povestea lui King și a lui Farnaby a fost transformată în carte de Sibéal Pounder, renumită scriitoare de literatură pentru copii. Romanul Wonka este tradus de Iulia Arsintescu și publicat de Editura Arthur. Dacă nu ați văzut filmul, citiți cartea, o s-o adorați! Dacă ați văzut filmul, citiți cartea, o s-o adorați! Pentru că e o bucurie să descoperi aventura lui Willy în marele oraș mirosind a ciocolată.
Când era mic, Willy Wonka, cel care avea să trăiască în cea mai mare fabrică de ciocolată din lume, locuia împreună cu mama lui pe cea mai mică barcă din lume. Pentru că era atât de mică și pentru că nu-și permiteau mai mult, Willy dormea într-un pat de o persoană, iar mama pe un fotoliu. În fiecare an, mama lui Willy economisea din greu bănuț pe bănuț pentru a putea cumpăra câteva boabe de cacao din care-i făcea băiatului o ciocolată de ziua lui. O singură dată pe an. Un singur baton de ciocolată. Dar ce ciocolată! Cea mai bună din lume. Cum e posibil? Pentru că avea un secret. Mama îl știa, dar Willy nu a mai apucat să-l afle. Așa că s-a asigurat că va duce la îndeplinire visul pe care-l nutrise împreună cu mama lui: să aibă un magazin de ciocolată la Galeriile Gourmet, locul despre care se spunea că vinde cea mai bună ciocolată. Dar nu un magazin oarecare. „Un magazin frumos, mese cu mormane mari de ciocolată! […] Mesele ar fi făcute și ele din ciocolată! Tot magazinul ar fi făcut din ciocolată!” În plus, ar avea „numele nostru deasupra ușii” și „toți oamenii din lume ar tânji după ciocolata noastră”. Asta avea Wonka în gând atunci când a coborât de pe vaporul care-l adusese în portul orașului și când, cu doar doisprezece soverini de argint în buzunar, s-a îndreptat spre Galeriile Gourmet, îmbrăcat în sacoul de culoarea prunii, dăruit de mama lui cu mulți ani în urmă, purtând joben și bastonul cu cap auriu în mână.
Ghinionul l-a lăsat însă fără niciun sfanț, așa că a ajuns zgribulit pe o bancă, dârdâind din toate încheieturile în gerul iernii și-al nopții ce se lăsa repede. Dar entuziasmul care-l animase de ani întregi nu-l părăsise. Ce dacă nu mai putea înnopta într-un hotel călduros? Ce dacă nu avea cu ce să-și astâmpere stomacul supărat de foame? Visul lui se va împlini. Va găsi o cale să devină realitate. Nu a trecut mult și norocul a părut că-i surâde: avea să-și petreacă noaptea la „Scrubitt și Bleacher, Casă de oaspeți și Spălătorie”. Prin bunăvoința domnului Bleacher a ajuns în clădirea strâmbă de cinci etaje și-un „coteț vechi de păsări”; nu părea cea mai primitoare casă, dar nu poți să ai pretenții prea mari când n-ai un ban în buzunar. Fusese invitat să înnopteze acolo, nu înainte însă ca doamna Scrubitt, „o femeie îndesată, cu părul lins pe spate, […] surprinzător de unsuroasă” și cu „dinții acoperiți de o mâzgă verde”, să-i întindă contractul pe care trebuia să-l semneze. Willy s-ar fi grăbit să-l iscălească numaidecât - unde mai găsea el oameni așa buni, care să-l lase să doarmă la căldură și să plătească a doua zi, când era convins că va putea face rost de bani. Dar Noodle, fetița „îmbufnată și ciufulită” pe care Scrubitt o folosea pe post de servitoare, i-a șoptit să citească și scrisul mic. Willy a înțeles cu greu ce voia de la el, iar când s-a dumirit, a desfășurat contractul, care a acoperit aproape întreaga podea a camerei. Doamna Scrubitt și domnul Bleacher stăteau ca pe ghimpi, pregătiți să acționeze dacă va avea obiecții. Dar lui Willy totul i s-a părut în regulă, așa că a semnat și a urcat în camera care-i fusese repartizată. Hai că nu era așa de rău: „patul era cu baldachin și înfoiat, ba chiar avea pe pernă o bomboană cu mentă! Un foc cald și prietenos trosnea în cămin” și de la geam se vedeau luminile Galeriilor Gourmet. Wonka era convins că visul lui era la o noapte distanță.
Când faci afaceri cu persoane pe care le cheamă Scrubitt și Bleacher și au o pensiune-spălătorie, ar trebui să te cam pună pe gânduri marea lor amabilitate (mai ales când insistă să dai pe gât paharul cu viermată, „un mâl cenușiu și lipicios” ce emana „un miros de putreziciune” și părea făcut dintr-o „mlaștină plină de mortăciuni”, căreia i se adăugase muștar și oțet). Dar Wonka era prea entuziasmat ca să bănuiască ceva. Abia a doua zi avea să afle ce era, de fapt, cu scrisul acela mic. Dar până atunci avea să sufere o altă dezamăgire, cauzată, de data asta, de cei trei idoli ai săi, oamenii pe care-i venerase de când putuse rosti pentru prima dată cuvântul „ciocolată”. Arthur Slugworth, Felix Fickelgruber și Gerald Prodnose erau cei trei maeștri ciocolatieri care-și aveau magazinele în Galeriile Gourmet și care făceau, cum considera întreaga lume, cea mai bună ciocolată. Cozi lungi se formau zilnic la intrarea în magazinele lor, oamenii așteptând că cumpere din minunata lor ciocolată. Ciocolată simplă (oare băieții mei împart aceleași gusturi cu Slugworth?!), ciocolată făcută batoane de aceeași formă și dimensiune, „aranjate rânduri-rânduri, complet fără imaginație”. Willy așteptase o viață întreagă să-i cunoască. Visase cum se vor împrieteni, cum își vor avea magazinele unul lângă altul în Galerii și cum vor face oamenii fericiți, fiecare împărtășind minunatele combinații dulci. Doar că a dat peste trei bărbați total neprietenoși, cu o ciocolată complet anostă și chef sub nivelul mării de a permite unui nou-venit să-și deschidă magazin lângă ale lor.
Deși fascinase o piață întreagă cu bomboanele lui magice, visul lui Wonka părea nu doar departe de realizare – părea complet spulberat. Cel puțin asta ar fi crezut cineva fără joben pe cap, fără o valiză magică, plină cu „sticluțe și căni, ba chiar și un aragaz în miniatură și o lingură de lemn care se învârtea singură” și fără încredere de nezdruncinat în propriul talent. Dar Willy nu era o asemenea persoană. El venise în orașul Galeriilor să împlinească visul mamei sale și asta avea de gând să facă. Cum anume? Ei bine, e o foarte frumoasă poveste pe care vă las s-o descoperiți singuri.
Ce pot însă să vă spun este că Wonka și-a făcut o trupă pe cinste de inamici. Mai întâi ciudații Scrubitt și Bleacher. Apoi câinele lor, Tiddles, pe care Wonka a avut grijă să-l pună la treabă. Cei mai de temut erau însă Slugworth – ciocolatierul care părea să fie șeful, Fickelgruber – cel care-și tot freca mâinile cu o batistă și avea alergie la cuvântul „săraci” și realitatea din spatele lui – și Prodnose, cel mic și îndesat, cu costum cadrilat și perucă din părul propriei pisici. Cel puțin așa spuneau gurile rele. Nu doar că nu aveau niciun scrupul în a-și menține monopolul în afacerea cu ciocolată, dar aveau de partea lor și Poliția orașului, profitând la maximum de slăbiciunea comandantului-șef. Așa că ideea de a scăpa definitiv de Wonka a venit aproape natural.
Noroc că Willy avea și el o echipă redutabilă de partea lui. Datornici ai „Casei de oaspeți și spălătoriei Scrubitt și Bleacher”, transformați în prieteni. Prima care a acceptat să intre în planurile nebunești ale lui Wonka a fost Noodle, fetița pe care Scrubitt o găsise abandonată pe când era un bebeluș și pe care o crescuse (căci nu se poate pune problema de a fi avut grijă de ea) în contul datoriei de treizeci de mii de soverini; așa că, dacă avea grijă și nu se băga în buclucuri care să-i mărească paguba, putea scăpa de datorie la optzeci și doi de ani. Un fleac. Apoi i s-au alăturat colegii de spălătorie, cei care, ca și el, nu citiseră scrisul mic și acum roboteau în contul lui Scrubitt: Abacus Crunch, fost expert contabil și actualul șef al „închisorii” pline de săpun dulceag și abur înecăcios; Piper Benz, fostă instalatoare; Larry Chucklesworth, fost clovn, ce purta o perucă cârlionțată și o pereche pe pantofi foarte mari; Lottie Bell, fostă telefonistă. Fiecăruia îi va găsi Wonka rolul perfect în planul său, fiecare va lua parte la magia ciocolatei care va inunda orașul – la figurat și la propriu. Pe omulețul portocaliu cu păr verde care-i tot fură bomboanele lui Willy nu știu unde să-l încadrez. Căci știți cum sunt Oompa-Loompa: greu de băgat într-un borcan sau altul.
Ciocolata lui Willy Wonka este de-a dreptul magică. Nici nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Iată câteva exemple:
„O pajiște luxuriant de verde cu iarbă de ciocolată era presărată cu flori din ciocolată și ciuperci din glazură de zahăr. În mijlocul pajiștii se ridica o salcie delicioasă, cu trunchiul sculptat în ciocolată neagră. Crengile salciei se aplecau până ajungeau într-un râu de ciocolată care curgea prin magazin.”
Sau
„Artificiile lui Willy Wonka explodau pe cer lăsând în urma lor dâre comestibile!”
Sau
„Un nor de vată de zahăr care plutea legat cu o sfoară.”
După cum se vede, nici urmă de cremă bavareză sau choux cu lămâie (deși m-aș fi mulțumit și cu o budincă de ciocolată cu mult rom). Dar am totuși o bomboană preferată. Cea oferită paznicului de la grădina zoologică. Care-i treaba cu ea? Aflați din cartea Wonka a lui Sibéal Pounder.
