Recomandările redacției Arthur - alte 5 cărți preferate

29 mai 2020
Recomandările redacției Arthur - alte 5 cărți preferate

Ca să-ți fie mai ușor să-ți găsești cărți noi pentru vacanța de vară, am ales 10 dintre cărțile preferate ale redacției și, ca să nu fie o misiune imposibilă, ne-am oprit la 5 titluri noi (despre care poți citi aiciși 5 titluri din urmă care ne-au rămas la suflet.* Ce le leagă pe toate este că sunt cărți la care îți tot vine să te întorci și să le recitești, pentru că de fiecare dată găsești ceva nou în ele.

 

*Ca să fie și mai complicată alegerea, am zis să nu includem cărțile care sunt cap de listă în toate topurile și care n-au cum să nu-ți placă – Harry PotterCronicile din NarniaVrăjitorul din OzMicul Prinț ș.a.m.d.

 

Șirul pierdut al timpului

de Paige Britt, ilustrații de Lee White

traducere din engleză de Iulia Arsintescu

În curând, Penelope n-o să mai aibă timp. Visează să ajungă scriitoare, dar cum să-și poată urma pasiunea dacă are un program făcut pentru fiecare minut din viață? Și cum o să dovedească ea vreodată că scrisul merită osteneala dacă mama ei îi zice necontenit „să se apuce de treabă“ și „să fie mai productivă“? Într-o bună zi, Penelope descoperă o gaură în orarul ei – o zi întreagă fără niciun program – și cade în chip misterios prin ea.

Urmează o călătorie uimitoare prin Tărâmul Posibilității, zboară curajos pe aripile Fanteziei și se salvează din strânsoarea timpului. Înțesată cu vorbe de duh și jocuri meșteșugite de cuvinte, Șirul pierdut al timpului e o aventură cu miză mare care te poartă într-un loc unde nimic nu este imposibil și nu contează fiecare minut, ci oamenii contează.

 

 

Copacul cu 26 de etaje

de Andy Griffiths, ilustrații de Terry Denton

traducere din engleză de Mihaela Buruiană

 

 

 

Andy și Terry locuiesc într-un copac cu 26 de etaje. (Avea mai înainte 13, dar s-au extins.) De data asta, cei doi prieteni au la dispoziție o săptămână întreagă să termine următoarea lor carte, iar Andy știe despre ce ar trebui să fie: legenda felului cum s-au întâlnit el și Terry prima oară. Așa cum știam deja din prima carte a seriei, viața nu e niciodată plictisitoare în copac... Cartea a treia, în care copacul ajunge la 39 de etaje, este în pregătire.

 

 

Minți geniale

de Gordon Korman

traducere din engleză de Iulia Arsintescu

Cu toții ne-am dori să trăim într-un loc ideal, nu-i așa? Unul unde să curgă laptele și mierea. Ce ne facem însă când laptele se acrește, când mierea se amărăște? În orașul Serenity, se tot vorbește despre cinste, armonie și mulțumire, până și elevii sunt convinși că acestea sunt calitățile esențiale ale orașului lor. Nu e greu de priceput că au un șoc când își dau seama că mai-marii lor îi mint nu ocazional, ci sistematic. În asemenea condiții, elevii sunt nevoiți să afle din experiența lor ce se alege de valori, de cinste, armonie și mulțumire. Și să găsească căi de a evolua într-o lume ale cărei repere nu mai sunt cum le știau.

Iar în curând vom începe să lucrăm la a doua carte din serie.

 

 

Cartea cimitirului

de Neil Gaiman, ilustrații de Chris Riddell

Traducere din engleză de Iulia Pomagă

 

 

 

Cartea asta are acel amestec de imaginație luxuriantă, gotic, fantastic, umor, trimiteri la cultura înaltă și cultura pop care îi iese atât de bine lui Neil Gaiman. Intrăm într-o lume paralelă, la fel ca în Coraline, în care un băiat, Nimeni, e crescut de personaje fantomatice. Chiar dacă povestea se desfășoară într-un cimitir, mesajul ultim al romanului este unul puternic, de partea vieții. Iar pe măsură ce citești, râzi cu hohote, te emoționezi și, una peste alta, abia aștepți să dai pagina.

 

 

Pânza Charlottei

de E.B. White, ilustrații de Garth Williams

traducere din engleză de Florin Bican

 

La început, la fel ca Fern Arable, apărăm din toate puterile dreptul la viață al porcușorului Wilbur, apoi ascultăm fascinați dialogurile lui cu păienjenița Charlotte, îl aplaudăm pe doctorul care știe că un copil e mai atent decât orice adult și crede că se prea poate ca animalele să vorbească.

Pânza Charlottei este o carte pentru toți cei care iubesc lumea animalelor, natura și copilăria. Pe copii îi vindecă de teama de păienjeni, pe adulți îi reapropie de copilăria pierdută, și le dă – și unora, și altora – încrederea într-un final fericit.

 

Au consemnat, pentru redacția Arthur, Florentina Hojbotă și Dragoș Dodu

 

 

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART