Povestea unchiului Shelby despre Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaş

Lafcadio este prima carte a cunoscutului autor de cărţi pentru copii Shel Silverstein. Este o poveste cu multiple faţete, care poate fi interpretată diferit, în funcţie de cititor. Copiii vor citi o relatare plină de umor a vieţii unui leu care îşi ocupa timpul trăgând cu puşca la ţintă şi mâncând vânători pentru a face rost de muniţie şi care, până la urmă, ajunge la un circ, se îmbogăţeşte şi mănâncă o grămadă de bezele moi. Se vor amuza de jocurile de cuvinte şi de acţiunile caraghioase ale lui Lafcadio, cum ar fi să tragă cu puşca stând în cap, să mănânce lista de bucate a unui restaurant sau să-şi facă un costum din bezele lipite.

Copiii mai mari şi adulţii vor citi o carte despre adaptare la civilizaţie, despre mirarea leului în faţa obiceiurilor uneori de neînţeles ale oamenilor, despre felul în care te transformă banii – la un moment dat Lafcadio plânge pentru că a încercat totul şi nu mai e nimic nou de încercat – şi despre cum, renunţând la instinctele tale, ajungi să nu mai ştii cine eşti. Într-un final, Lafcadio nu-şi mai găseşte locul nici printre oameni, nici printre animalele din junglă, iar atunci când trebuie neapărat să decidă dacă e om sau leu, preferă să se retragă cu totul.

Povestea lui Lafcadio este o carte potrivită pentru cluburile de carte pentru copii sau pentru cursurile de scriere creativă: după fiecare pagină, copiii pot fi întrebaţi ce cred ei că se va întâmpla mai departe, iar finalul deschis e ca o invitaţie pentru fiecare să-şi scrie propriul deznodământ. În plus, Lafcadio este un exemplu bun de personaj care nu se mulţumeşte cu răspunsurile primite de-a gata, ci mereu încearcă să afle mai multe, întrebând (chiar dacă leii bătrâni îi spun să nu mai pună atâtea întrebări) sau cercetând singur. Episodul în care se întâlneşte pentru prima dată cu un vânător este edificator în acest sens.

Un text de Laura Frunză