Oana și Tudor testează Supercartea de bucate pentru minichefi

După ce am testat câteva dintre experimentele superdistractive din Evrika! Experimente științifice pentru copii de Crystal Chatterton, una dintre cele mai bine vândute cărți de nonficțiune pentru copii de la Bookfest, a venit momentul ca eu și Tudor, puștiul meu de cinci ani și jumătate, să intrăm în bucătărie și să ne facem de cap. Nu stăm rău în materie de freestyle gastronomic, dar a fost mult mai bine că am avut un ajutor: Supercartea de bucate pentru minichefi, realizată de America's Test Kitchen, tradusă de Mihaela Tocuț-Addy și publicată în colecția Academia Arthur. A fost cel mai bine vândut volum de nonficțiune de la Arthur la salonul de carte mai sus menționat.

Nu pot ascunde faptul că, după ce ne-am distrat așa de bine cu experimentele, așteptările lui Tudor erau foarte sus când i-am spus că vom încerca și câteva rețete împreună. La început nu a fost prea încrezător. L-am momit cu prăjitura cu ciocolată și cu pastele cu unt și parmezan, două dintre cele șapte-opt mâncăruri pe care le mănâncă invariabil, fără rugăminți și alte promisiuni. Parcă tot nu se lăsa convins. Poate încă ținea minte momentul de acum câțiva ani când, în încercarea de a fi o mamă adusă la zi, i-am propus să facem împreună niște gogoși; și când a răsturnat bolul cu făină la prima încercare de a amesteca în el; și când nu a văzut tocmai curcubeie și raze de soare în privirile mele. Gogoșile s-au mâncat până la urmă, chiar nu înțeleg de ce atâtea resentimente și acum. În sfârșit. Până la urmă a zis să-mi mai dea o șansă. Și chiar n-a regretat. Cum nu am regretat nici noi, restul oamenilor din casă, căci sunt puține lucruri pe lume mai satisfăcătoare decât o mâncare bună. Iar în ceea ce mă privește, imediat la rând vine gătitul mâncării bune.
 

După un început mai anevoios, ne-am avântat așadar în Supercartea de bucate pentru minichefi. Ca și în cartea cu experimente, și aici sunt câteva capitole introductive extrem de utile atât pentru copii, cât și pentru adulții care-i însoțesc în bucătărie și care vor să-și reîmprospăteze cunoștințele culinare. Mai întâi e un mic glosar gastronomic, unde sunt explicați termeni-vedetă precum „taie”, „bate”, „amestecă”. Veți spune că ce e așa mare lucru? Ei bine, când ai cinci ani și faci pentru prima dată aluat de pizza, chiar ai nevoie să știi că „în timpul amestecării, este necesar să aduni ingredientele lipite pe pereții bolului, tăvii, recipientului din dotarea blenderului sau a robotului și să le aduci în centrul vasului.” Pentru că altfel te trezești că-ți rămâne o tonă de făină neamestecată la fundul bolului. Nu, nouă nu ni s-a întâmplat. Wishful thinking!

După micul dicționar, sunt trecute în revistă cele mai des întâlnite ingrediente, cele pe care orice gospodar sau gospodină le are prin casă în mod obișnuit: ouă, ulei, ceapă, plante aromatice, făină și tot așa. Apropo de ingrediente, partea faină e cărții e că nu ai nevoie de cine știe ce materii prime sofisticate ca să faci rețetele. Alături de ingredientele de bază, sunt doar alte câteva de adăugat, care, de cele mai multe ori, sunt de găsit la cel mai apropiat minimarket (pentru minichefii din București, a se citi la cel mai apropiat Mega). 

Urmează sfaturile despre cum se măsoară ingredientele și ceva matematică în bucătărie, iar apoi trecem la cei șapte pași preliminari esențiali: cum se separă ouăle, cum se topește untul, cum se răzuiesc citricele (moment în care iar mi-am adus aminte că TREBUIE să-mi cumpăr o răzătoare pentru citrice) sau cum se toacă ceapa. Partea mea preferată din introducere este prezentarea celor mai importante ustensile. Dacă vreodată voi avea muuult timp de pierdut printr-un mall, cei din familie vor ști unde să mă găsească: în magazinele de bucătăreală. Efectiv ador să mă uit la toate bijuteriile acelea de cuțite, tocătoare, teluri, vase de gătit, vase de servit și tot așa. Mai are sens să spun că la fiecare vizită la Ikea plec cu o spatulă de silicon? Am o colecție impresionantă.
 

La fel ca în volumul cu experimente, rețetele sunt însoțite de niște legende care ne ajută să navigăm printre ele. Mai întâi, le putem alege în funcție de timpul avut la dispoziție: cele marcate cu o bonetă sunt pentru începători și merg până la trei bonete, pentru avansați. Practic pleci de la Jamie Oliver și ajungi la Gordon Ramsay. Glumesc. Sau nu. Mă rog, da, I’m a Gordon fan. Jamie face mult prea multă mizerie cu mâncarea aia și prea-și bagă mâinile prin ea. Apoi sunt câteva simboluri care ne indică principalele operațiuni, tot așa, ca să știm cât de tare vrem să ne aventurăm: de exemplu, unele rețete necesită folosirea cuțitului, altele nu; unele au nevoie de plită sau de cuptor, iar altele de cuptorul cu microunde. Și, ca totul să fie cât mai simplu, suntem îndemnați să urmăm pașii esențiali: „pregătește ingredientele!”, „pregătește ustensilele!” și „gătește!”. Pentru și mai multă pregătire, găsim în carte cele patru secrete ale succesului în bucătărie. Ciudat, printre ele nu figurează și „fă-ți un playlist cu cele mai antrenante dintre piesele preferate!”; nu-i nimic, tocmai l-ați aflat. Nu știu cum ai putea găti fără „Got My Mind Set on You” a lui George Harrison și, îmi suflă Tudor în cască, celebrissima „Aia e”. Da, ascultăm Smiley. Și uneori ne place.

Cartea e foarte ofertantă, rețetele fiind împărțite în cele pentru mic-dejun, gustări și băuturi, cele din categoria „gătește pentru tine”, din „gătește pentru cei dragi”, garnituri și deserturi. La final primim informații prețioase despre echivalarea măsurilor (din sistemul american în cel metric), despre cum să avem o alimentație sănătoasă și câteva detalii nutriționale (deși poate că nu vreți să știți că o porție de frigănele are 530 de calorii). 

Din multitudinea de rețete, am ales câteva preparate pe care Tudor s-a arătat interesat să le și mănânce (căci lista lui neagră nu conține doar broccoli și spanac; nuuuu, la fel de big no-nos sunt cartofii, prăjiturile fără ciocolată sau ouăle ochiuri). Noroc că am avut de unde alege. Ca să nu mai prelungim suspansul, să-i dăm drumul la treabă!

1. CLĂTITE PUFOASE

Rețeta originală cuprindea și afine, dar, pentru că nu au primit aprobarea minichefului, le-am făcut simple. După ce am pregătit toate ingredientele, le-am pus pe cele uscate într-un bol și pe cele umede (ouăle, laptele, uleiul și esența de vanilie) în altul. Le-am amestecat individual, apoi le-am adus împreună și a ieșit o compoziție mai groasă, numai bună de turnat în tigaie (ba chiar ne-au ieșit și cocoloașele recomandate). Le-am copt pe rând, câte una, dar s-au mâncat la grămadă. Nu cu miere sau cu sirop de arțar, ca-n pozele din social media care se respectă, ci cu cremă de ciocolată, căci la noi e sfântă.
 

2. CEAI DULCE CU GHEAȚĂ

Ca să meargă cu clătitele, am făcut un ceai cu gheață. Rețeta indica folosirea apei reci și lăsarea la infuzat pentru 45 de minute. Nu mai folosisem niciodată metoda asta, mereu am făcut ceai cu apă fierbinte. Dar a ieșit minunat. Noi am avut un pliculeț de ceai de citrice, nu negru decofeinizat, cum cerea rețeta. Am pus lămâie și gheață, dar am trișat și am renunțat la zahăr, pentru că l-am combinat cu desertul. Și a mers de minune, ca să ne dea un boost de energie pentru șirul de preparate care au urmat.
 

3. ALUAT DE PIZZA

De departe, această rețetă a fost cea mai tehnică pe care am făcut-o. Dar și (aproape) cea mai distractivă. Mai întâi pentru că am pus în funcțiune robotul de frământat, ceea ce l-a dat pe Tudor pe spate, mai ales când a venit momentul să adauge ingredientele în bol. Apoi pentru că am urmărit treptat cum a crescut aluatul și ne-am minunat de superputerile drojdiei. Așadar, după ce am cântărit ingredientele (și am hidratat un pic drojdia solidă, amestecată cu zahăr, ca să mergem la sigur), am pus făina în bolul mixerului, am adăugat sarea, drojdia deja activată și restul de apă și am amestecat. Bine, nu noi, robotul. Apoi am pus uleiul și am mixat vreo zece minute, până aluatul a devenit elastic și gata-gata să facă bulele acelea frumoase. L-am transferat într-un bol uns în prealabil cu ulei (ah, mereu îmi vine în minte bancul sec cu „în prealabil”) și l-am lăsat la loc călduț la dospit - în cazul nostru, cuptorul cu microunde. Sigur că iese la fel de bine și fără mixer, doar că e mai mult de frământat. Deci să pregătiți și mai mult ceai rece, să fie suficient pentru tot efortul!
 

4. PIZZA LA TAVĂ

Partea faină la aluatul de mai sus e că e foarte versatil. În Supercartea de bucate pentru minichefi veți găsi două tipuri de rețete, pe care le-am testat și noi. Prima reprezintă menirea oricărui aluat dospit de pe acest Pământ: să devină pizza. Așa că am făcut pizza la tavă, un fel de Margherita extraordinar de bună. Și nu o zic doar eu, ci toți membrii familiei restrânse care au mai apucat să guste. Rețeta cerea o conservă de roșii întregi, eu am avut o cutie de suc de roșii, care-a mers perfect. Nu am avut parmezan, așa că am folosit niște mixuri gata răzuite (știu, nu sunt cele mai gustoase, dar timpul e prețios când mai ai un copil căruia nu-i poți închide gura cu o bucată bună de pizza, fiindcă nu a intrat încă în etapa de diversificare). În sosul de roșii am pus mirodeniile: usturoi granulat, piper și oregano, dar și sarea și puțin oțet de vin. Într-o tavă pe care am uns-o cu ulei am întins aluatul bine crescut și l-am lăsat încă o jumătate  de oră să crească. După aceea am întins uniform sosul și am presărat brânza rasă. Am copt pizza cam 20 de minute, am lăsat-o să se răcorească vreo cinci și am mâncat-o în trei. Trei oameni și trei minute. De-li-cioa-să!
 

5. PÂINEA MAIMUȚEI 

Cel mai spectaculos preparat a fost, fără îndoială, Pâinea Maimuței. Și prin denumire, și prin aspect. Gustul a fost pe la jumătate, cred că-i mai lipsea ceva. Data viitoare îi pun coajă de portocală sau îi fac un sos acid, ca să contrabalanseze dulceața (nici măcar nu i-am mai făcut glazura de zahăr pudră, că făceam diabet numai citind-o). Dar și-a făcut treaba! Cu același aluat de mai sus, ne-am jucat tăindu-l în cubulețe pe care le-am transformat apoi în niște biluțe. Deși rețeta spunea clar să avem separat un bol cu unt topit și altul cu zahăr brun+scorțișoară+nucșoară, ceva s-a scurtcircuitat în timp ce le preparam și le-am amestecat pe toate într-unul singur. Dar nu a fost o problemă – practic, am combinat doi pași într-unul. Așa că am înmuiat biluțele de aluat în sosul dulce de unt, după care le-am pus într-o tavă (bine, recunosc, o minunăție de bol de ceramică) și le-am lăsat și pe ele să crească. Le-am copt apoi cam 15 minute, până s-au rumenit frumos. Merg foarte bine la cafea – sau la ceai, pentru copii.
 

6. QUESADILLA CU CAȘCAVAL

Cât am făcut noi aluatul de pizza, ni se cam lungiseră urechile de foame, așa că am preparat rapid o quesadilla. Noroc că tot Supercartea de bucate pentru minichefi ne-a venit în ajutor. A fost gata în doi timpi și trei mișcări: am pus o tortilla de grâu în tigaie și am rumenit-o un pic, apoi am întors-o pe cealaltă parte, am pus niște mozzarella rasă, am îndoit-o la mijloc și pac!, am luat-o de pe foc. Brânza s-a întins regulamentar și noi ne-am continuat treaba cu burta plină.
 

7. PRĂJITURĂ LA CANĂ

Nu puteam trebălui prin bucătărie fără să bifăm un dulce cu ciocolată. L-am ales pe cel mai ușor, mai ales că de mult tot voiam să încerc o prăjitură făcută la cuptorul cu microunde, cum tot văzusem pe (răposatul?) Tasty. Și chiar a ieșit! Numai că iar am trișat și în loc de căni am folosit niște boluri ramekin. Am amestecat făina, praful de copt, zahărul (am folosit praf, ca să fiu sigură că se topește bine), cacaua și praful de sare într-un castron mai mare. Am topit la cuptorul cu microunde ciocolata și untul. Când s-au răcorit un pic, ca să nu fac omletă din prima, am adăugat peste ele ouăle și esența de vanilie. Apoi am amestecat ingredientele umede cu cele uscate și am turnat compoziția în bolurile ramekin. Conform indicațiilor, le-am pus la cuptorul cu microunde pentru un minut și apoi le-am scos și am amestecat bine în fiecare bol. Le-am mai copt apoi vreo două minute, verificând constant. A ieșit o prăjitură delicioasă, care e bună și caldă, dar și (mai ales) rece.

8. SMOOTHIE CU CĂPȘUNE

Rețeta implica și piersici, dar sunt pe lista neagră a lui Tudor, așa că ne-am limitat la căpșune plus câteva cireșe, permise cu mari rugăminți. Pe lângă ele am mai pus o banană bine coaptă, un iaurt gras, o linguriță de miere și sucul de la o portocală. Am mixat totul cu un blender vertical (pentru că ar fi trebuit să mut jumătate din bucătărie să ajung la cel clasic). M-am fandosit încercând să strecor smoothie-ul, ca să scăpăm de semințele de la căpșune, dar am renunțat rapid, că lua prea mult timp. L-am făcut jumi-juma cu Tudor (adică el jumi-ul, că era mai puțin). A fost delicios.
 

Cam așa ne-am distrat noi cu rețetele din Supercartea de bucate pentru minichefi. Ar mai fi fost multe de testat pe lista mea (inclusiv înghețata magică de vanilie și burgerii din carne de curcan), dar nu m-am mai intersectat cu Tudor prin bucătărie; nici la pastele cu unt și parmezan nu am mai ajuns. Părinții curajoși vor găsi și rețete precum „zăieței din zucchini” sau broccoli la cuptor. Eu nici nu am putut spera să ajungem la ele. 

Ah, era să uit! O altă parte faină a cărții? Rețetele sunt foarte flexibile: puteți înlocui, elimina sau adăuga ingrediente după plac și după stocurile din cămară și frigider. Succesul va fi garantat!

„Mâncarea preparată acasă este cea mai gustoasă” este mottoul cărții. Cât se poate de adevărat. Mai ales dacă ai ajutoare de nădejde cu mâini mici și curiozitate mare. Spor la gătit!