Noutăți de iulie
Deschide o carte și începe o aventură. Nu există plăcere mai mare decât să cumperi o carte nouă în drum spre vacanța mult așteptată. În luna iulie te poți bucura de cele mai noi cărți pentru copii și de completări ale seriilor pe care le iubești.
Citește tot articolul și află, printre altele, și care sunt cele mai interesante titluri pentru adolescenți.
Ordinul Povestitorilor. Numărul 13 | Vară 2022
„Copiii ne-au povestit despre vacanțe incredibile de pe vremea dacilor sau în Grecia și Roma antice. Alții au decis să meargă în vacanță în America anilor ’70 sau în Polonia, în prima zi a celui de-al Doilea Război Mondial. Au fost copii care au schimbat perspectiva și vocea naratorului și ne-au scris despre vacanța unei berze, a unei valize sau a unui colac. Câțiva și-au încercat norocul și au plecat în călătorie chiar în timpul lui Fernando Magellan, ca să facă înconjurul lumii. Însă cei mai mulți dintre copii au ales să-și petreacă vacanța în viitor, pe Marte, pe Saturn sau pe alte planete îndepărtate, inventate chiar de ei.
Astfel, a ieșit o ediție a revistei aventuroasă și extrem de amuzantă, perfectă pentru a fi citită în zilele lungi ale vacanței de vară.” Adina Popescu
Julie din neamul lupilor | paperback de Jean Craighead George, traducere din limba engleză de Mădălina Ivoniciu, Colecția Red Adventure, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 12 ani+
Cum ar fi să te trezești în mijlocul sălbăticiei arctice și să trăiești așa cum poate nici n-ai îndrăznit să îți imaginezi vreodată? Ei bine, Julie, sau Miyax, pe numele ei de eschimoasă, se aventurează singură prin inima Alaskăi, înfruntând gerul și primejdiile. Extrem de descurcăreață și curajoasă, se împrietenește și trăiește alături de prietenii ei: o haită de lupi. Studiindu-i, ajunge să-i cunoască după felul în care se mișcă, respiră sau privesc. Își construiește adăposturi, vânează și se simte mai bine trăind ca un eschimos adevărat decât ca o albă civilizată.
Noutăți pentru adolescenți
Miezul nopții fără lună de Linda Williams Jackson, traducere din limba engleză de Alina Popescu, Editura Youngart. Categorie de vârstă: 13 ani+
Rose, o negresă în vârstă de 13 ani din statul Mississippi, visează la ziua în care va evada din acest ținut peste care încă mai plutesc umbrele epocii când oamenii de culoare erau sclavi. Abandonată de mamă și crescută de o bunică aspră, fata își petrece majoritatea timpului muncind la câmp, în arșiță, unde prășește bumbacul cot la cot cu bunicul, sau acasă, unde bunica o supune celor mai ingrate corvezi. Ciocnirile violente dintre negri și albi au ajuns la ordinea zilei. Negrii vârstnici cred că albilor li se cuvine totul, însă cei tineri sunt hotărâți să lupte, chiar cu prețul vieții, pentru obținerea drepturilor civile. În ciuda împrejurărilor potrivnice, Rose își păstrează curajul, iar cei care o susțin o ajută să-și definească visurile și să aleagă între a pleca în nordul SUA, acolo unde negrii începeau să devină egali cu albii, și a rămâne acasă, acceptând identitatea pe care i-o dă culoarea pielii.
Academia prințeselor de Shannon Hale, traducere din limba engleză de Emma Moldovan, Editura Youngart. Categorie de vârstă: 14 ani+
Miri a renunțat să încerce să-și mai convingă tatăl s-o lase să lucreze în cariera de piatră, așa că atunci când se anunță că prințul își caută o soție, iar preoții au prorocit că aleasa va fi de pe muntele Eskel, fata își pune o nouă „cea mai mare dorință". Totuși, nu-i ușor să ajungi prințesă, mai ales dacă trăiești într-un sat uitat de lume și nici măcar nu știi să citești. De aceea înființarea unei academii devine imperativă. Venirea tâlharilor, porniți s-o răpească pe aleasa prințului, rămâne însă cea mai înspăimântătoare întâmplare pentru fetele din academie.
Reeditări pentru adolescenți
Flori pentru Algernon de Daniel Keyes, traducere din limba engleză de Dan Rădulescu, Editura Youngart. Categorie de vârstă 14 ani+
Fantoma Aniei de Vera Brosgol, traducere din engleză de Matei Sâmihăian, Colecția Grafic, Editura Grafic, Categorie de vârstă: 14 ani+
Reeditări serie de autor Roald Dahl
Charlie și Fabrica de Ciocolată | format mare de Roald Dahl, ilustrații de Quentin Blake, traducere din engleză de Christina Anghelina, Editura Arthur, Categorie de vârstă: 10 ani+
George și miraculosul său medicament | format mic de Roald Dahl, ilustrații de Quentin Blake, traducere din engleză de Florin Bican, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 8 ani+
Reeditări în colecția miniGrafic la Editura Grafic
Dog Man (#1) de Dav Pilkey, traducere din limba engleză de Iulia Pomagă. Categorie de vârstă: 8 ani+
Dog Man (#2). Dog Man se dezlănțuie de Dav Pilkey, traducere din limba engleză de Iulia Tudorie. Categorie de vârstă: 8 ani+
Amuleta. Cartea întâi. Păstrătoarea pietrei de Kazu Kibuishi, traducere din limba engleză de Matei Sâmihăian. Categorie de vârstă: 10 ani+
Reeditări Dan Ungureanu
Cartea cu Apolodor de Gellu Naum, ilustrații de Dan Ungureanu, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 5 ani+
Jurnal de vacanță (ilustrații de Dan Ungureanu), Editura Arthur. Categorie de vârstă: 7 ani+
Reeditări la Editura Arthur
Trandafirii din Mexic de Pam Muñoz Ryan, traducere din limba engleză de Mădălina Vasile, Colecția Violet History, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 14 ani+
Descântec pentru lună de Scott O’Dell, traducere din engleză de Alex Moldovan și Mariana Buruiană, Colecția Violet History, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 12 ani+
Numără stelele. O poveste din Copenhaga | paperback de Lois Lowry, traducere din engleză de Alina-Nicoleta Ioan, Colecția Violet History, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 14 ani+
Marele Nate 1. Întâiul între puști | paperback de Lincoln Peirce, traducere din limba engleză de Ecaterina Godeanu, Colecția black & white, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 7 ani+
Timmy Fiasco 4. 100% fără microbi | paperback de Stephan Pastis, traducere din limba engleză de Ecaterina Godeanu, Colecția black & white, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 10 ani+
Bob de Wendy Mass, Rebecca Stead, ilustrații de Nicholas Gannon, traducere din engleză de Ionuț Dulămiță, Colecția Smart Blue, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 10 ani+
Aproape sigur de Lisa Graff, traducere din engleză și note de Tatiana Dragomir, Colecția Smart Blue, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 10 ani+
Minciuni și spioni | paperback de Rebecca Stead, traducere din limba engleză și note de Alina Popescu, Colecția Smart Blue, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 10 ani+
Copacul dorințelor de Katherine Applegate, ilustrații de Charles Santoso, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, Colecția Smart Blue, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 10 ani+
Școala pentru Bine și Rău 1 de Soman Chainani, ilustrații de Iacopo Bruno, traducere din engleză de Ioana Vîlcu, Colecția Orange Fantasy, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 10 ani+
Cartea cimitirului de Neil Gaiman, ilustrații de Chris Riddell, traducere din engleză de Iulia Pomagă, Colecția Orange Fantasy, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 10 ani+
Pippi Șosețica se îmbarcă de Astrid Lindgren, ilustrații de Ingrid Vang Nyman, traducere din suedeză de Andreea Caleman, Colecția Funny Green, Editura Arthur. . Categorie de vârstă: 7 ani+
Mătușica îngrozitoare de David Walliams, ilustrații de Tony Ross, traducere din limba engleză de Diana Marin-Caea. Colecția Funny Green, Editura Arthur. . Categorie de vârstă: 7 ani+
Harriet spionează | paperback de Louise Fitzhugh, traducere din limba engleză de Laura Sandu. Colecția Funny Green, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 7 ani+
Adevăratul hoț de William Steig, traducere din engleză de Laura Albulescu, Colecția Classic Yellow, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 7 ani+
Departe de Chicago de Richard Peck, traducere din engleză de Iulia Arsintescu, Colecția Red Adventure, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 12 ani+
Reeditare în Colecția Arthur Retro
Căței bogați, căței săraci de Lydia Ugolini, Ilustraţii de Mircea Pop, traducere din limba italiană de Adriana Lăzărescu, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 10 ani+
Alte reeditări la Editura Arthur
Războiul limonadei de Jacqueline Davies, traducere din limba engleză de Alexandru Macovei, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 10 ani+
O serie de evenimente nefericite I. Înneguratul început de Lemony Snicket, ilustrații de Brett Helquist, traducere din limba engleză de Alina Popescu, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 10 ani+
Jurnalul unui puști 1 de Jeff Kinney, traducere din engleză de Andra Matzal, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 7 ani+
Povestea Divei și a lui Puricel, Mo Willems, ilustrații de Tony DiTerlizzi, traducere din limba engleză de Alexandru Macovei, Editura Arthur. Categorie de vârstă: 7 ani+
Reeditări Vlad și Cartea cu Genius
Cotoi cu pălărioi de Dr. Seuss, traducere din limba engleză de Florin Bican, Editura Vlad și Cartea cu Genius. Categorie de vârstă: 4 ani+
O, în ce locuri minunate o s-ajungi! de Dr. Seuss, traducere din limba engleză de Florin Bican, Editura Vlad și Cartea cu Genius. Categorie de vârstă: 4 ani+
Ceva ce nu s-a mai văzut de Ashley Spires, Traducere din limba engleză de Vlad Zografi, Editura Vlad și Cartea cu Genius. Categorie de vârstă: 4 ani+