Din nou despre lectură: obiceiuri vechi în timpuri noi #2
Neobservarea mesajelor, spune Hamday (2017), nu ne împiedică să fim afectați de ele. Autoarea este foarte directă: „Ești ceea ce citești!“, spune ea parafrazând o zicală celebră. Iată de ce trebuie să ne concentrăm să facem cititul un obicei prietenos pentru copii (dar și pentru adulți, pentru că întotdeauna copiii sunt influențați de cei din jurul lor și o comunitate care învață/ o comunitate care citește – de la părinți și până la toți adulții de care copilul este înconjurat – o să fie o bună bază pentru a crește cititori).
Putem porni de la avantaje. Este avantajos să citești și mai ales să citești mult? Schwanenflugel și Flanagan (2015) răspund afirmativ și chiar realizează o listă de argumente în favoarea cititului. Astfel, oamenii care citesc mult beneficiază de următoarele avantaje: Tehnica de citit se îmbunătățește de la lectură la lectură și face ca întreg procesul să fie mai plăcut. Astfel, când citești mai mult intri într-un ciclu pozitiv, de auto-întărire prin obiceiul de lectură. De altfel, trebuie să fim de acord cu Austin (2012), care spune că cititul este ca și alte activități: cu cât depui mai mult efort, cu atât tehnica ta de lectură o să devină mai bună!
Prin citit ajungeți în posesia multor cunoștințe utile, informații necesare pentru viața de zi cu zi. Cititul dezvoltă vocabularul și – spun cele două autoare – crește scorul pe care îl puteți obține la testele de inteligență. Prin citit se dezvoltă creierul și sunt suportate mai bine leziunile și daunele neurologice. Sunt cercetări care arată că lectura ajută și la încetinirea apariției demenței.
Lectura dezvoltă empatia. Atunci când citim ajungem să înțelegem experiențe și gânduri care sunt, de multe ori, diferite de ale noastre, cunoaștem poveștile de viață ale unor oameni care nu sunt deloc ca noi, prin urmare devenim mai toleranți și învățăm să-i judecăm mai puțin pe cei din jurul nostru și să-i acceptăm mai mult.
Sunt aceste avantaje de necontestat care să ne îndemne să citim mai mult? Cu siguranță, dar în epoca omului modern este importantă eficiența și aceasta a atins și practica cititului. Am ajuns să nu mai citim textele până la capăt (așa cum am văzut în debutul acestui articol) sau să învățăm tehnici de citire rapidă. Totuși, toată această evoluție și accelerare înseamnă că – deși câștigăm ceva – pierdem alte lucruri.
Bergem (2014) spune că plăcerea lecturii poate să fie sufocată de citirea rapidă. Autorul spune: „Probabil că ești familiarizat cu experiența asta: după ce termini o poveste sau o carte bună ești trist că ea s-a încheiat. Acei oameni și locuri pe care scrisul bun le aduce la viață încep să se risipească de îndată ce ultimul cuvânt dispare din vedere. Una dintre marile plăceri ale citirii este să savurezi limbajul, priveliștile evocate, sunetele, emoțiile și vocea și personalitatea naratorului sau autorului“. Iată de ce pierdem foarte multe atunci când acceptăm ca eficiența să devină parte a lumii lecturii. Trebuie să mergem chiar mai departe. Trebuie să redescoperim lectura și să o integrăm timpurilor noastre, dar fără a o ciunti, fără a o transforma în ceva ce nu este! Am putea să o aducem în fața copiilor și adulților prin reconstrucția vocii copilăriei la vârsta adultă (așa cum spune Nemko (2021): „În aceste vremuri stresante, mulți dintre noi au nevoie în mod special de plăceri simple și reconfortante din punct de vedere psihologic (…) Lectura este astfel de sursă de confort. Poate să-ți amintească de copilăria ta, când, la culcare, părintele tău îți citea sau recitea poveștile preferate“.
Școala trebuie să regăsească plăcerea lecturii în ochii copiilor, să se îndepărteze de conținuturile formale și să aleagă căi suplimentare de motivare. În caz contrar, așa cum estimează și Hiebert, „copiii petrec 18 minute sau mai puțin pe zi citind efectiv texte complete, dar răspund la multe întrebări și completează fișe de lucru“.
În final, iată câteva idei pentru o astfel de reconstrucție a lecturii (Scarry, 1998): Când îi citiți unui copil, concentrați-vă să citiți „împreună cu un“ copil și mai puțin „la un copil“. Dezvoltați o „foame de informații“ și începeți cu titlul, numele autorului și al ilustratorului, dezvoltați curiozitatea cu o întrebare de tipul: „Despre ce crezi că o să fie vorba?“.
Nu este o problemă când înlocuim un cuvânt care este dincolo de înțelegerea unui copil sau scurtăm un paragraf, dacă ne asigurăm că, în acest mod, copilul o să fie mai motivat de ceea ce se petrece în volum. Întreruperile nu sunt un lucru rău: ele arată că în acel moment copilul ascultă. Dezvoltați un climat care lasă loc întrebărilor, comentariilor, aprecierilor, discuțiilor. Uneori muzicalitatea unor pasaje conduce la găsirea unui ritm (Scarry ne spune că putem chiar să „cântăm unele pasaje“).
Copilul nu vede cu ochii minții așa cum vedeți dumneavoastră povestea. Uneori este bine să folosim ilustrații și desene pentru că, așa cum bine spunea creatorul hărților mentale Tony Buzan, creierul gândește în imagini.
Opriți-vă și subliniați ceea ce merită subliniat. Iar lista oferită de către Scarry se poate completa cu multe alte idei. Trebuie doar să avem tot timpul în minte faptul că motivația copilului pentru lectură este scopul nostru final.
Textul este un fragment din articolul Din nou despre lectură: obiceiuri vechi în timpuri noi, semnat de Prof. univ. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară, în numărul 24 al revistei Tribuna Învățământului. Citește prima parte aici.
