Raymie Nightingale

Raymie Nightingale

Kate DiCamillo

Preţ: 29 90 lei
Disponibilitate: Disponibilă
Raymie, Beverly și Louisiana vor să se înscrie la un concurs de miss pentru fetițe

Raymie, Beverly și Louisiana vor să se înscrie la un concurs de miss pentru fetițe. Raymie își dorește să câștige pentru ca tatăl ei să se întoarcă acasă. Louisiana vrea premiul în bani, astfel încât ea și bunica ei să nu mai fure mâncare din magazine, iar Beverly are de gând să saboteze concursul, pentru că s-a săturat să o tot oblige mama ei să participe.

Fiecare dintre Cele Trei Neînfricate a pierdut câte ceva, fiecare are întrebări fără răspuns, iar asta le apropie. Și, pe măsură ce se cunosc mai bine, află că o faptă bună poate da naștere unei aventuri complicate, care te deturnează de la scopul inițial.

 

"Precum în celelalte cărți premiate ale ei, DiCamillo ne arată încă o dată că tristețea inerentă existenței poate, de asemenea, să fie presărată cu speranță și umor, și o face într-un mod atât de autentic, încât copiii vor înțelege foarte bine asta." Booklist

"Această poveste despre maturizare este un basm al zilelor noastre. Tinerele domnițe din cartea noastră își testează curajul și se salvează una pe cealaltă; iar cartea se încheie nu cu tradiționalul "și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți", ci cu o imagine a lumii ca întindere vastă, dar în care suntem cu toți atât de legați unii de alții." Washington Post

"Kate DiCamillo folosește cuvinte simple ca să ne facă să medităm la viață, moarte, prietenie și la sensul vieții fără să ne simțim copleșiți... În această poveste frumosă și plină de înțelepciune, DiCamillo demonstrează încă o dată cât de puternice sunt cuvintele." Kirkus Reviews

5 CĂRŢI NOI PENTRU COPII
de Adina Rosetti

Cu cartea asta am trişat, pentru că nu am citit-o decât eu (încă nu am convins-o pe Clara, deşi i-au plăcut mult celelalte două romane ale lui Kate di Camillo traduse la noi, „Flora şi Ulise” şi „Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane”). Deci nu e...

citește mai mult