Transport gratuit pentru comenzi de peste 150 RON
J.K. Rowling
J.K. Rowling

J.K. ROWLING este autoarea mult îndrăgitei serii Harry Potter. După ce ideea pentru Harry Potter i‑a venit în 1990, în timpul unei călătorii cu trenul care avusese întârziere, a schițat și a început să scrie seria de șapte cărți, dintre care prima, Harry Potter și piatra filosofală, a fost publicată în Marea Britanie în 1997. A mai fost nevoie de încă zece ani să desăvârșească seria, aceasta încheindu‑se în 2007, odată cu publicarea volumului Harry Potter și Talismanele Morții. Cărțile din seria Harry Potter s‑au vândut până acum în peste 600 de milioane de exemplare, fiind traduse în 85 de limbi,  au fost ascultate sub formă de audiobookuri în peste un miliard de ore și ecranizate în 8 filme de mare succes.

Pentru a însoți seria, J.K. Rowling a scris trei cărți scurte inspirate de lumea Harry Potter, publicate în scopuri caritabile: Quidditch: O perspectivă istorică, Animale fantastice și unde le poți găsi (pentru asociațiile Comic Relief și Lumos) și Povestirile Bardului Beedle (pentru Lumos). Animale fantastice și unde le poți găsi a inspirat o nouă serie de filme avându‑l ca personaj principal pe magizoologul Newt Scamander.

Povestea vieții lui Harry, de data aceasta ca personaj matur, a fost continuată în piesa de teatru Harry Potter și copilul blestemat, pe care J.K. Rowling a scris‑o în colaborare cu dramaturgul Jack Thorne și cu regizorul John Tiffany, și care actualmente este jucată în mai multe locuri de pe glob.

Autoarea a scris și o serie de bestsellere polițiste, precum și două romane pentru copii de sine stătătoare: Ickabog și Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun.

Pentru scrierile ei J.K. Rowling a primit numeroase premii și distincții, printre care Order of the British Empire și Companion of Honour, precum și o Blue Peter Gold Badge.

J.K. Rowling sprijină un mare număr de cauze umanitare prin intermediul trustului Volant și este fondatoarea organizației caritabile pentru reformarea îngrijirii copiilor la nivel internațional numită Lumos.

J.K. Rowling locuiește în Scoția împreună cu familia sa.

Citește aici un articol Q&A în care scriitoarea povestește despre proiectul Ickabog.

Pentru mai multe informații despre J.K. Rowling vizitați jkrowlingstories.com.

 


mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:
OFERTA B2B
NOU
4.99 (332)
68,68 RON 68 68 RON

Adaugă în Coș

ISBN: 9786303210322,9786303218595
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: hardcover
Pagini: 400
NOU
241,63 RON 331 RON 331 RON

Adaugă în Coș

Recomandată, Ilustrată
Pagini: 776
NOU
267,91 RON 367 RON 367 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: July 2025
ISBN: 7896068421269
Recomandată, Ilustrată
Pagini: 1040
NOU
302,95 RON 415 RON 415 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: July 2025
ISBN: 7896068421252
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
Pagini: 864
4.98 (337)
61,45 RON 78 78 RON 78 78 RON

Adaugă în Coș

ISBN: 9786060862345,9786303218656
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: hardcover
Pagini: 616
4.67 (6)
154,44 RON 198 RON 198 RON

Adaugă în Coș

ISBN: 9786303214931
Recomandată, Ilustrată
Tip copertă: hardcover
Pagini: 576
OFERTA B2B
4.99 (1265)
46,48 RON 59 59 RON 59 59 RON

Adaugă în Coș

ISBN: 9786303210315,9786303215426,9786303218243
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: hardcover
Pagini: 360
NOU
5 (66)
61,45 RON 78 78 RON 78 78 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: April 2025
ISBN: 9786060865988,9786303216768
Bestseller, Recomandată
Tip copertă: hardcover
Pagini: 728
OFERTA B2B
68,68 RON 68 68 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2024
ISBN: 9786303210339,9786303215563
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: hardcover
Pagini: 464
OFERTA B2B
59,59 RON 59 59 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2024
ISBN: 9786060868217,9786303216478
Recomandată, Pentru copii, Ilustrată
Tip copertă: hardcover
Pagini: 360
5 (1)
115,76 RON 158 57 RON 158 57 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2024
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
OFERTA B2B
2+1 CADOU
59,59 RON 59 59 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2024
ISBN: 9786303214399
Recomandată, Pentru copii, Ilustrată
Tip copertă: hardcover
Pagini: 40
140,59 RON 192 59 RON 192 59 RON

Adaugă în Coș

Recomandată, Pentru copii, Ilustrată
OFERTA B2B
78,78 RON 78 78 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2024
ISBN: 9786060861331,9786303214849
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: hardcover
Pagini: 784
OFERTA B2B
Harry Potter și copilul blestemat de J.K. Rowling, John Tiffany, Jack Thorne
4.98 (164)
68,68 RON 68 68 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2024
ISBN: 9786060861348,9786303215150
Bestseller, Recomandată
Tip copertă: hardcover
Pagini: 400
79,63 RON 109 08 RON 109 08 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2024
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
112,07 RON 153 52 RON 153 52 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2024
Bestseller, Recomandată, Pentru copii, Ilustrată
87,00 RON 119 18 RON 119 18 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2024
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
237,68 RON 325 59 RON 325 59 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2024
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
140,59 RON 192 59 RON 192 59 RON

Adaugă în Coș

Recomandată, Pentru copii, Ilustrată
Logo
Contactează-ne la