Vocile cărților din copilărie #4. Povestitoare: Lavinia Braniște și Adina Rosetti

Pe 15 februarie se sărbătorește Ziua Națională a Lecturii, iar Lavinia Braniște și Adina Rosetti ne vorbesc despre cărțile și personajele care le-au marcat copilăria și cine le citea povești înainte de culcare.

Discurile pe vinil și diapozitivele de care a amintit Dan Ungureanu se regăsesc și în textul Laviniei Braniște, care, fascinată de cartea lui Kornei Ciukovski, Doctorul Aumădoare, a rămas cu un interes pentru limbajul animalelor.

Adina Rosetti participa în fiecare seară la dezvoltarea poveștilor inventate de mama ei, avându-l ca protagonist pe Zmeul Zmeilor, un pui de zmeu care trăgea ponoasele tuturor relelor pe care le-ar fi putut face mica Adina. La fel de prezent în povești era și marele urs de pluș Miua, care restabilea ordinea lucrurilor și o păzea pe fetiță de spectrul nocturn El Chullachaki.

Lavinia Braniște – Doctorul Aumădoare

Mi-am trăit copilăria mică în anii 1980, într-o perioadă în care noi, copiii, ascultam povești pe discuri de vinil, proiectam diafilme sau diapozitive, iar cărțile bune se găseau greu și erau adorate până la distrugere. Poveștile erau singura manieră în care puteam călători, iar ilustrațiile ne stârneau mereu imaginația.

Una dintre cărțile care m-au fascinat când eram mică e Doctorul Aumădoare. Mama e cea care-mi citea din ea (și din altele, desigur) înainte de culcare. Țin minte că începusem și eu să silabisesc și cel mai greu îmi era să pronunț cuvintele din limba animalelor, dintre care unele îmi răsună și acum în minte: capuchi, canuchi (luați loc) sau ceaca (mulțumesc). Nu știu dacă sunt de ajuns cât să mă ajute să comunic cu un animal, dar mă mai bazez și pe semne și pe mângâieri pe blană.

„Cărțile bune se găseau greu și erau adorate
până la distrugere.” (Lavinia Braniște)

Ilustrație de Dan Ungureanu din volumul Întâiul meu cuvânt de pionier, de Adina Rosetti

Adina Rosetti – El Chullachaki

De pe tăblia patului mă privesc o girafă, un motan, mai mulți cățeluși și vreo două rațe, sub formă de abțibilduri colorate. Când nu pot să dorm după-amiaza, le privesc și eu și vorbesc cu ele. Adorm greu, iar seara la culcare nici nu se pune problema să mă apropii de somn fără povești. Citite din cărțile preferate sau inventate special pentru mine, cu personaje la a căror evoluție particip și eu, de pe margine, cu idei trăsnite. Povestitoarea-șefă e mama, urmată îndeaproape de cei doi bunici, Nona și Taiu.

În fiecare seară, mama inventează noi aventuri pentru Zmeul Zmeilor, acest personaj pe care ni-l imaginăm un soi de copil zmeesc amuzant care nu se spală pe dinți, nu ascultă de părinți, mănâncă prea multe dulciuri și e dat afară constant de la grădiniță pentru „comportament necivilizat”. Practic, orice prostie mi-ar da prin cap să fac se sublimează într-o poveste în care „prostia” e pusă în aplicare de bietul zmeu. Râdem grozav, eu și cu mama, de tot ce pățește Zmeul Zmeilor. Mai avem în poveste și-un urs gigantic din pluș roșu, pe nume Miua, care are o sabie cu care împarte dreptate când e nevoie de intervenția unui erou. În timpul zilei, când nu-mi merge prea bine la grădiniță, când mă cert cu ceilalți copii sau sufăr vreo nedreptate din partea tovarășei educatoare, știu sigur că Miua e lângă mine, cu sabia și curajul lui, și mă apără. Sunt atât de convinsă de chestia asta încât le spun și unor copii, iar ei râd de mine.

„În fiecare seară, mama inventează noi aventuri pentru Zmeul Zmeilor.” (Adina Rosetti)

Uneori, însă, tot la culcare, când se stinge lumina, simt cum mă înconjoară umbra unei spaime. Rostesc sub plapumă un nume ca o incantație, cu frică și fascinație în același timp: El Chullachaki. Ăsta e un spirit din pădurea amazoniană despre care am citit într-o carte ilustrată. În poveste e vorba despre o familie dintr-un trib care locuiește în junglă, pe malul fluviului Amazon. Tatăl construiește o canoe din lemnul copacului balsa, iar mama coace turte din manioc. Într-o seară, copilul lor se rătăcește în desișul pădurii în care pândește acest misterios El Chullachaki, care poate lua diverse forme, ale unor oameni sau animale. Mi-e teamă de lucrul ăsta, de posibilitatea acestor transformări care îmi dau de înțeles că oricine poate fi un spirit precum Chullachaki, care se amuză răpind copii. Dar mama mă liniștește spunându-mi că e numai o poveste dintr-o țară îndepărtată. Și oricum, îl am pe ursul Miua care m-ar apăra de orice pericol. Adorm în cele din urmă liniștită, cu glasul ei care mi-a picurat în suflet dragostea pentru povești și lumi fantastice.