Și Roald Dahl a fost mic

V-ați întrebat vreodată cum a fost copilăria lui Roald Dahl? Dacă a fost un băiețel curajos sau timid, cum au fost părinții și bunicii, sau dacă personajele din cărțile sale au avut corespondenți în realitate? Multă vreme, autorul nu a intenționat să-și scrie povestea vieții. Însă în versiunea inițială a cărții Vrăjitoarele a inclus trei capitole autobiografice, pe care editorul său l-a sfătuit să le păstreze pentru o carte separată - și astfel s-a născut Boy: Tales of Childhood. Publicat în 1984, volumul este o incursiune amuzantă și pe alocuri grotescă în copilăria timpurie a lui Roald Dahl. De aici am aflat următoarele:

La 6 ani și un pic, cel mai mult și mai mult...

…își dorea o bicicletă cu care să coboare panta în viteză, stând relaxat în șa cu mâinile încrucișate pe piept, cu șapca de școală așezată șmecherește pe creștet și pantalonii strânși pe gambă cu clipsuri speciale.

La 7 ani, centrul vieții lui era Magazinul de Dulciuri

…unde se găseau bomboane cu denumiri și însușiri deosebite:

♦ Gâdilitorul de amigdale (o pastilă maronie cu gust și miros de cloroform) 

♦ Blocatorul de scuipat (o bilă enormă care se topea abia într-o oră, după ce își schimba culoarea la fiecare cinci minute)

♦ Dropsurile-pară (care miroseau a lac de unghii și amorțeau gâtul)

♦ Șireturile de lemn dulce (lungi de un metru și rulate colac - preferatele lui Roald, în ciuda zvonului că erau preparate cu sânge și măruntaie de șobolan)

Fostul magazin de dulciuri al doamnei Pratchett din Llandaff (sursa foto)

Totul era minunat la magazinul de dulciuri, cu excepția proprietarei, doamna Pratchett - o femeie uscățivă care nu zâmbea niciodată și era o apariție dezgustător de murdară. Până și un vagabond înfometat ar fi dat bir cu fugiții văzându-i degetele negre de mizerie, cu care apuca bomboanele - nu însă și băieții, care nu puteau trăi fără dulciuri și își cheltuiau la magazin toți banii de buzunar.

Avea o ascunzătoare secretă chiar în sala de clasă

...sub o scândură din dușumea, în partea din spate a încăperii. În spațiul gol de dedesubt, Roald și prietenii săi ascundeau dulciuri și alte mici comori, ca de pildă castane, arahide și ouă de pasăre. După terminarea orelor, băieții așteptau să plece toată lumea din clasă, după care ridicau scândura și luau sau adăugau obiecte la tezaur. Într-o zi, au descoperit în ascunzătoare un șoricel mort, care i-a dat lui Roald Dahl ideea unui plan diabolic de răzbunare împotriva doamnei Pratchett. (Indiciu: șoricelul a ajuns într-unul din borcanele cu bomboane.)

Timp de 20 de ani, i-a scris mamei câte o scrisoare în fiecare săptămână

...și fără ca el să știe, mama a păstrat toate scrisorile pe care Roald i le-a trimis între 1925 și 1945, începând cu prima lui ședere departe de casă, la internatul școlii St Peter's din Weston-super-Mare. Abia la vârsta de 51 de ani, Roald Dahl a aflat de existența acestei impresionante colecții epistolare - mai bine de 600 de scrisori păstrate în plicurile originale și împachetate cu panglică verde.

Prima scrisoare trimisă de Roald mamei sale (sursa foto)

La 9 ani era să-și piardă nasul într-un accident de mașină

...când sora vitregă a lui Roald, în vârstă de 21 de ani, a scos toată familia la plimbare cu automobilul Dion-Bouton - o mașină enormă, decapotabilă, pe care tânăra învățase să o conducă în numai o oră. (Trebuie menționat că, în acele vremuri, fiecare șofer decidea singur când era pregătit să pornească la drum, căci nu exista examen pentru permis.) La o curbă foarte strânsă, sora a pierdut controlul volanului, automobilul s-a izbit în gardul viu și pasagerii au zburat prin parbriz în toate direcțiile. Nimeni n-a pățit mare lucru, cu excepția lui Roald, al cărui nas se mai ținea doar de o fâșie subțire de piele. Din fericire, șoferița începătoare a reușit să extragă mașina din boscheți și nasul a fost bine ținut în loc cu batista, până când au ajuns acasă și medicul i l-a cusut chiar pe masa din sufragerie. 

Școala Repton, unde Roald Dahl a început studiile în 1929 (sursa foto)

La 13 ani visa să inventeze o aromă irezistibilă de ciocolată 

…iar totul a pornit de la cutiile cu dulciuri trimise de Cadbury băieților de la internatul Repton. În mod regulat, aceștia degustau batoane de ciocolată cu cele mai noi arome și umpluturi, pe care Cadbury voia să le testeze înainte de a le distribui pe piață. Roald Dahl nu a ajuns inventator la o fabrică de dulciuri, în schimb experiența i-a servit drept inspirație pentru cartea Charlie și fabrica de ciocolată. 

De la 4 la 17 ani, și-a petrecut vacanțele de vară în Norvegia

…unde se aflau toate rudele familiei, căci părinții lui Roald erau amândoi norvegieni. În fiecare vară, familia mergea în același loc idilic, insula Tjome, unde explorau interiorul fiordurilor cu o barcă cu motor, în căutare de noi insule pentru plajă și baie. (Trebuie menționat că orice copil din Norvegia știe să înoate.) Pe când Roald avea 9 ani, sora vitregă a venit însoțită de logodnicul ei, un medic englez, mare fumător de pipă. Roald nu a pierdut ocazia de a-i juca acestuia o festă: când tânărul a intrat în apă împreună cu iubita lui, băiatul a scos tutunul din pipă și a pus în loc căcăreze de capră fărâmițate, pe care le-a îndesat bine în văzul întregii familii, care-l urmărea în tăcere, aprobator. Ce s-a întâmplat când tânărul medic și-a aprins pipa e o cu totul altă poveste. 

Roald Dahl la școala Repton (sursa foto)