Rezultate "Locuiește în poveste" - ediția a 6-a

03 iulie 2017

Mulțumim mult pentru participarea la cea de-a şasea ediție a concursului de creație literară pentru copii Locuiește în poveste

 

La această ediție am avut de evaluat aproape 300 de aplicații, pentru cele două secțiuni din concurs. 
Juriul a fost format din redactorii editurii Arthur şi Laura Grünberg (scriitoare), Florentina Sâmihăian (coodonatoarea colecţiei Cărţile mele), Florin Bican (scriitor), Horia Corcheș (scriitor și profesor), iar pentru evaluarea lucrărilor grafice a fost implicat departamentul de grafică al Editurii Art şi ilustratorii Mircea Pop şi Dan Ungureanu.

 

Îi încurajăm pe cei care nu au reuşit să se califice de această dată să continue să lucreze şi vor avea şanse să-şi confirme talentul. 
 

 

Câștigători secțiunea scriere creativă

Alexandra CHERCIU

Anastasia TINDECHE

Andreea BICHIR

Daria Maria ANGHEL

Daria Nicola NIȚĂ

Delia BĂLAȘ

Elena Diana NEDELCU

Gabriel CĂRTĂRESCU

Maria Irina GEORGESCU

Maria MERCA

Maria PREOTEASA

Marin CĂLIN

Mihnea Alexandru IONESCU

Mihnea Mircea MORAR

Horia PETREAN

Rami CRISTESCU

Roxana JIVEIAN

Sara ZAPODEANU

Teodora Maria SLOBOZEANU

Cerasela SOARE

Maria SOLOMON

Teodora CUȚURESCU

Teodora MINEA

Vlad Iordache GRIGORE

Ana Maria CEAUȘESCU

 

Câștigători secțiunea ilustrație

Maruca PEPEL

Bianca Ioana CROITORU

Alexandru DAVID

Ioana VALLIMARESCU

Daria DEMIAN

 

Copiii selectați pentru noua antologie, ce va purta titlul Selfie, vor fi contactați pentru a putea stabili detaliile despre tabăra de creație de reprezentații editurii Arthur! 
Felicitări tuturor participanților și copiilor selectați pentru acest nou volum al seriei Cărțile mele!

Recomandări (459) Crești cu povești (15) Interviuri (133) Noutăți (152) Artstagram (81) Călătoriile micului om (10) Titluri în focus (440) Evenimente (81) Cartea în 3 minute (19) Dragă scriitorule (29) 15 cărți recomandate de copii (3) Topuri (34) Chestionar Arthur (14) Locuiește în poveste (50) Pasiuni & Colecții (8) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (22) Ordinul Povestitorilor (16) Artstagram 4 (7) Școală (32) Concursuri (137)
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu de Oana Purice 01 august 2025
Valuri de căldură, atenționări meteo de caniculă și vijelii puternice. Poate și-o vacanță multă așteptată, dar care este precedată, invariabil, de fur...
Mai multe
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“ de Oana Purice 24 iulie 2025
Motanul Ochi-Verde vrea să-i vină de hac rândunicii neatente. Puiul de lin îi joacă o festă bibanului rănit. Păpușa cu inimă de piatră nu-și găsește s...
Mai multe
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott de Oana Purice 21 iulie 2025
Vă propun să vorbim din nou despre creier. Bine, mai mult o să vorbesc eu, că asta-i convenția în majoritatea textelor (nu să vorbesc eu, ci să vorbea...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART