Revelațiile unui șoricel pe o insulă pustie: „A trăi presupune mai mult decât a‑ți aminti și a‑ți imagina”
De Insula lui Abel am auzit recent, când selectam câteva titluri potrivite ca lecturi de vară; ceva mi-a trezit interesul (nu doar subiectul, ci și simpatia pentru șoricei ca personaje literare, care mi se trage de la Doamna Frisby și șobolanii de la Institut), astfel că am început cartea cu prima ocazie. Și ce bucurie neașteptată mi-a adus micuțul roman al lui William Steig! Am râs, m-am emoționat și am fost foarte încântată de scriitura și de intriga pline de substanță și umor, care sunt îndeajuns de complexe pentru a satisface și un cititor adult.
Abelard Hassam di Chirico Flint, descendentul unei familii nobile și înstărite, este un șoarece educat și pedant, obișnuit cu haine elegante, mâncăruri delicate, fotolii comode și ore de dulce leneveală alături de proaspăta lui soție, visătoarea și grațioasa Amanda. Abelard (pe scurt, Abel) cunoaște o mulțime de lucruri din cărți, dar nu prea s-a lovit de provocări în viața reală: banii primiți de la mamă îi asigură un trai îndestulat, n-a construit nimic și n-a muncit o zi în viața lui, iar deocamdată nu și-a descoperit vocația. Și ați mai auzit până acum de vreun șoricel care și-a folosit dinții numai pentru a ronțăi mâncarea? Ei, bine, Abel nu prea se potrivește imaginii despre șoareci cu care ne-am obișnuit, dar iată că soarta i-a pregătit o aventură care-i va zgudui din temelii viața ușoară și tihnită.
Într-o zi de august, o furtună teribilă îl smulge pe Abel de lângă draga lui Amanda, purtându-l la o depărtare considerabilă de casă. Și nu oriunde, ci pe o insulă pustie din mijlocul unui râu, unde, în afară de păsări, nu par să mai existe și alte viețuitoare. Perseverentul Abel încearcă diverse metode pentru a se reîntoarce în civilizație, însă fără succes. Într-un târziu, acceptă faptul că a devenit locuitorul unei insule și că, pentru a supraviețui, va trebui să se descurce singur, fără comoditățile după care tânjește și fără oamenii de care îi e dor. Inteligent și inventiv, Abel pune în practică ceea ce a învățat din cărți și experimentează lucruri noi, fără să se lase descurajat de eșecuri. Se apropie de natură așa cum nu o mai făcuse din copilărie, trece prin încercări dificile, cugetă adânc la întrebări nepuse până atunci și, zi după zi, percepția despre sine și despre lume i se schimbă.
A devenit brusc foarte încântat când și‑a văzut steluța lui personală răsărind dinspre est. Era steaua lui și numai a lui de când bunica i‑o alesese pentru el când era mic. I se mai întâmpla în copilărie să vorbească singur cu steaua lui, dar asta numai când era extrem de serios și responsabil, nu când făcea pe clovnul sau se dădea în spectacol. Pe măsură ce‑a crescut, a abandonat treptat acest obicei.
Dar acum s‑a uitat în sus la vechea lui prietenă, ca și cum ar fi încercat să‑i spună: „Uită‑te și tu în ce situație neplăcută am ajuns.“
Iar steaua părea să‑i răspundă: „Da, văd.“
Abel a continuat: „Ce să fac?“
Iar steaua părea să‑i răspundă: „O să faci ce‑o să faci.“ Nu se știe cum, dar acest răspuns l‑a îmbărbătat pe Abel, redându‑i încrederea în sine.
William Steig, care este și autorul ilustrațiilor, are un stil minunat de a povesti, cu un efect înviorător asupra stării de spirit – un remediu grozav pentru o zi în care ești îmbufnat, trist sau descurajat. Mie, una, lectura asta mi-a dat o stare de bine și tare mi-aș fi dorit să existe o continuare, pentru că șoricelul Abel mi-a devenit foarte simpatic. Din câte știu eu, Insula lui Abel nu se numără printre titlurile de referință ale literaturii pentru copii, deși ar merita să ajungă la cât mai mulți cititori – nu doar la cei mici, ci și la părinții lor, care vor descoperi o poveste încântătoare despre perseverență, optimism, iubire, curaj și prietenie.
Text și fotografii de Ema Cojocaru
William Steig, Insula lui Abel
Carte premiată cu Newbery Honor
Traducere din limba engleză de Laura Albulescu
Ilustrații de William Steig
Colecția Classic Yellow
Editura Arthur, 2017, hardcover, 176 pagini
