Regele tuturor sălbăticiunilor - cum să-ți înfrunți monștrii personali

Scrisă în 1963 și chiar interzisă o vreme în librării, Regele tuturor sălbăticiunilor este o carte care s-a bucurat de succes în rândul cititorilor și al criticilor. A câștigat Medalia Caldecott și a fost inclusă în lista celor 150 cele mai bine vândute cărți pentru copii a Publisher’s Weekly. Ba chiar a fost și ecranizată, filmul cu același nume apărând în 2009.

În ciuda acestor aprecieri critice favorabile, Regele tuturor sălbăticiunilor rămâne o carte controversată în 2019, cu precădere datorită faptului că prezintă un episod din relația dintre o mamă și un fiu, care nu se încadrează în principiile parentingului modern. Mai exact, un băiețel pe nume Max se îmbracă într-un costum de lup și face numai trăznăi prin casă, până când mama îl admonestează, numindu-l ”sălbăticiune”, iar el ripostează strigând: ”O să te mănânc!” Prin urmare, mama îl trimite la culcare fără cină.

Acest episod singular, descris foarte sumar și fără niciun alt context, stârnește indignarea părinților moderni, al căror prim impuls este s-o respingă, considerând că etichetarea și pedeapsa sunt ceva groaznic în relația părinte-copil. 

Trecând peste asta, însă, aflăm mai departe cum își gestionează Max, de unul singur, furia la adresa mamei, a pedepsei sau a faptului că nu este lăsat să facă ce dorește și, mai mult, cum ajunge să înțeleagă singur că a avut un comportament indezirabil.

Mergând în camera lui după ce a fost pedepsit, Max vede cum în jurul lui cresc păduri și liane și cum pereții dispar, iar în locul lor se întinde lumea largă. Max urcă într-o barcă și se îndreaptă către ținutul sălbăticiunilor, un fel de patrie-mamă. Ajuns acolo, Max nu se sperie deloc de sălbăticiunile întâlnite, ba chiar le îmblânzește, iar ele îl declară rege.

Interpretând acest pasaj, putem trage concluzia, că, de fapt, Max se îmblânzește pe sine însuși. Nu îi este teamă de colți, de gheare și de figuri înfricoșătoare, pentru că se recunoaște în ele. A îmblânzi echivalează aici cu a stăpâni (care are dublu sens - a domni, dar și a ține în frâu), pentru că imediat după aceea, Max declară că poate începe tărăboiul sălbatic. Adică joaca liberă, neîngrădită. Fiind rege, Max poate decide când e momentul de joacă și tevatură și când e momentul să se oprească. Puterea e în mâinile lui, așa că își trimite toți supușii la culcare fără mâncare, așa cum a fost trimis și el. Max reproduce tiparul mamei sale, pentru a vedea dacă este ascultat, pentru a verifica ce grad de control are asupra sălbăticiunilor.

După ce toate sălbăticiunile îi fac voia și se culcă, Max începe să se simtă singur și să-și dorească ”să fie acolo unde el era cea mai iubită ființă dintre toate.” Un raționament ciudat, având în vedere că tocmai devenise rege peste un ținut întreg și era ascultat de toți, iar vrerea îi era făcută întocmai. Însă Max nu consideră că asta este iubire. Dimpotrivă, el vrea să se întoarcă înapoi la mama lui, acolo unde îi sunt impuse limite și îi este modelat comportamentul de o figură cu autoritate.

Mâncarea, unul dintre laitmotivele poveștii, este chiar cea care îl ademenește înapoi spre casă. Mâncarea făcută de mama, al cărei miros se simte tocmai până în regatul sălbăticiunilor. La nivel subliminal, putem spune că Max a visat totul, iar mâncarea de pe masă i s-a strecurat în vis, cu mirosul îmbietor. Când ajunge înapoi în camera lui (sau când se trezește, dacă vreți s-o luăm așa), Max descoperă că mama îi lăsase pe masă cina și că mâncarea era caldă încă.

Deși mama l-a numit sălbăticiune și l-a trimis în camera lui, nu s-a îndurat să-l lase să se culce nemâncat. Și tocmai acesta este motivul pentru care Max se simte cel mai iubit aici. Pentru că știe că, în ciuda comportamentului sălbatic, este iubit și îngrijit în continuare de mama lui.

Cu textul abia schițat și cu ilustrațiile bogate, cartea este o invitație la dezbatere între părinte și copil. Nu se dorește a fi o lecție de parenting și nici un exemplu de ”așa da”. Scopul ei este să îi provoace pe părinți și pe copii să discute despre cum ar arăta un episod similar între ei, ce concluzii ar trage fiecare participant la conflict, ce ar putea face diferit mama și ce ar putea face diferit copilul. Și este o ocazie foarte bună pentru fiecare copil (și părinte) să-și înfrunte monștrii personali, cei care scot ”sălbăticiunea” din el în cele mai nepotrivite momente.

Un text de Laura Frunză