Refugiul Perfect - o campanie Arthur

02 aprilie 2020
Refugiul Perfect - o campanie Arthur

Cărțile sunt deschise tot timpul. 

 

E loc în ele pentru toți și e loc în ele de joacă, de plimbare, de explorat. Ne duc, cu viteza gândului, unde nu ne duce nici bicicleta, nici trenul, nici avionul: în lumi care seamănă cu cea în care trăim sau în lumi fantastice, din trecut sau din viitor, într-o aventură a minții care face ca pereții și acoperișurile, și tot ce ne ține pe loc, să dispară. 

Plăcerea lecturii este refugiul perfect. Știm că l-am găsit atunci când întrebările capătă răspuns, când regăsim bucuria de a trăi și încrederea în noi și în ceilalți. Este locul unde suntem liberi, unde putem fi noi înșine, unde ne simțim în siguranță, și e alcătuit din călătorii din care ne întoarcem mereu luminoși și senini, după ce am cucerit lumi dinăuntrul nostru a căror existență nici nu o bănuiam.

Refugiul perfect nu e greu de găsit, mai ales dacă pornești la drum cu prieteni, nu de unul singur. Noi așa o să facem și ne bucurăm să știm că vă avem alături. Vreme de 67 de zile, vom publica zilnic pe blogul editurii Arthur un text-surpriză despre puterea cuvintelor, așa cum se arată ea într-o carte. 

E felul nostru de a ne asigura că în fiecare zi vei descoperi un nou Refugiu Perfect.  

 

67 de cărți. 67 de lumi. 67 de Refugii Perfecte.

 

 

 

 

Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART