Profil de scriitoare. Povești cu mărțișoare: Adina Popescu

Luna aceasta, ne-am propus să aflăm mai multe despre scriitoarele de la noi, printr-o serie de scurte interviuri. Am vrut să ne povestească din amintirile lor cu mărțișoare, să ne dezvăluie ce cărți pregătesc primăvara aceasta și ce recomandări de la Editura Arthur au pentru cititorii noștri.

Iată ce ne-a povestit Adina Popescu:

Ce amintire cu mărțișor aveți din copilărie? Ne puteți povesti?

Am multe povești legate de mărtișoare, din clasele primare. Odată am regăsit într-o cutie cu flecuștețe câteva mărțișoare din anii 80 care mi-au stârnit nostalgii și mi-au reamintit de un adevărat ritual. Am rememorat chipuri sau gesturi de dăruire/primire a mărțișoarelor. Însă, în primul rînd, am remarcat cât erau de urâte față de mărțișoarele de acum, de parcă cenușiul epocii și-ar fi pus amprenta și pe ele. M-am gândit însă, că pe timpuri, toate aceste obiecțele reprezentau ceva, mai mult decît acum, oricum. Nu aveam o viață prea colorată și nici prea multe sărbători agreate de partid și de stat. Întâi martie devenea, astfel, o zi specială care te scotea din banalul cotidian. Dar mai întâi era ziua achiziționării lor. „Câte colege ai? Cui vrei să dai?” etc., mă întreba mama. Shopping-ul de mărțișoare era în sine o plăcere. Tarabe încărcate cu tot soiul de nimicuri apăreau peste noapte în fața magazinului Bucur Obor. În mod normal, nu era voie să faci comerț ambulant, însă de 1 martie autoritățile închideau ochii. Cumpăram mărțișoare cu „sacul” și la grămadă, în funcție de buget. Pe întâi martie, băgam plasa în ghiozdan și plecam la școală mai devreme ca să am timp să împart mărțișoarele. Toate fetele făceau la fel, băieții erau oarecum scoși din această ecuație. Desigur că unii dintre ei le aduceau fetelor mărțișoare, pentru că îi obligau mamele lor. Și în general mărțișoarele de la băieți nu erau alese pe sprânceană pentru cutare sau cutare fată, doar dacă nu avea gânduri ascunse cu ea. Mărțișorul primit de la cea mai bună prietenă se prindea obligatoriu în piept în secunda doi. Și se purta cu mândrie.

Apoi, venea tovarășa în clasă și vânzoleala înceta, ultimele mărțișoare se împărțeau pe sub bănci. Se așeza la catedră și aștepta, pentru că știa ce urmează. Ne perindam pe rând fiecare cu plicul. Aduceam „prinosul de recunoștință”. Tovarășa zâmbea cu înțelegere, de întâi martie nu ne asculta și nu ne punea note. Avea și ea un mărțișor mare în piept, iar noi, fetele ne întrebam de la cine o fi fost. De la soțul ei? De la fiică?

Apoi, se cam încheia toată distracția. Mă întorceam cu plasa de mărțișoare noi acasă. De cele mai multe ori, aveam exact același număr de mărțișoare cu care plecasem spre școală. Urma să-mi petrec după-amiaza sortându-le, asociindu-le cu chipurile celor care le oferiseră. Și tocmai atunci venea și Anton, tatăl meu ca să mă întrebe: „N-ai și tu niște mărțișoare? Ia să vedem!”. Pentru colegele lui de serviciu. De ce să investească de două ori? Așa că se întâmpla să chiulească de la slujbă pe întâi și să ducă mărțișoare abia pe doi. Mărțișoarele primite de mine, la școală. Așadar, era un soi de circuit al mărțișorului în natură.

Primăvara asta vă inspiră să scrieți? Aveți o nouă idee de carte pentru copii?

Primăvară întotdeauna mă inspiră, dar nu neapărat să scriu. Mă inspiră să ies din casă, să stau la soare, să mă plimb, să mă bucur, să visez la vara care va urma. Tocmai am terminat volumul 2 din O istorie secretă a Țării Vampirilor, Cartea fetiței vampir. E o carte la care am lucrat aproape 3 ani, așa că nu cred că în primăvara asta voi începe ceva nou. Voi continua însă câteva idei mai vechi cum ar fi o colecție de povestiri despre vacanțele din comunism – „A venit vacanța cu trenul din Franța” – la munte, la mare, în orice împrejurare. Acest volum este cumva și o continuare a Povestirilor de pe Calea Moșilor...

Ce scriitoare/ilustratoare publicată la Editura Arthur ați recomanda unui copil de până la 7 ani? Dar unui copil între 7 și 14 ani?

Toți autorii români publicați de Editura Arthur sunt foarte buni, dacă aș încerca să enumăr cîțiva, precis aș omite pe cineva, așa că prefer să nu o fac. Dintre cei străini, îl recomand pe Roald Dahl tuturor copiilor peste 7 ani, dar și părinților lor. În privința ilustratorilor, îmi sunt drage cele cu care am lucrat – Amalia Dulhan, Bilyana Velikova, Anca Smărăndache și să nu-l uit pe Ciubi – Alexandru Ciubotariu, cu care am colaborat la mai multe cărți de bandă desenată. 

                                                                               Foto: Ema Cojocaru

PROFIL DE SCRIITOARE: ADINA POPESCU

Adina Popescu s-a născut la 10 septembrie 1978, în Bucureşti. A absolvit Regie de Film, însă de la 18 ani a lucrat ca reporter şi jurnalist cultural, ulterior redactor, la Dilema veche. 

Prima ei carte pentru copii, Doar un zbor în jurul lumii, a apărut în 1999. Interesată în primul rând de literatura pentru copii, a mai publicat Miriapodul hoinar şi alte poveşti, Mari poveşti româneşti pe înţelesul celor mici, Aventurile lui Doxi în benzi desenate, în colaborare cu Alexandru Ciubotariu, dar şi un Manual de şpagă în cadrul campaniei „Nu da şpagă“ (2001).

În 2015, a publicat Povestiri de pe Calea Moşilor, o carte iniţial destinată adulţilor, dar în ea s-au regăsit şi copiii dornici să descopere o maşină a timpului care să-i poarte în anii 1980. 

Trilogia fantastică O istorie secretă a Ţării Vampirilor a câştigat în 2013 Marele Premiu al concursului de creaţie literară Trofeul Arthur. Adina a scris această carte în trei volume în aproape 10 ani, timp în care a mai scris despre bone, gunoieri, pescari, vecini care dau muzica prea tare, biciclişti, ambasadori, scriitori, ciobani şi alte reportaje narative, la graniţa cu ficţiunea.