Povestea kendamei pierdute - Petrecere în Ferentari și un interviu cu Adina Rosetti

La scurt timp după ce Povestea kendamei pierdute a câștigat Premiul Uniunii Scriitorilor din România „Cartea pentru copii și tineret 2018”, am pus la cale împreună cu Adina Rosetti și Asociația Cu Alte Cuvinte/Cultural diversity in children's books o întâlnire cu copiii participanți la atelierele de storytelling care au stat la baza cărții. Ne-am întâlnit cu mulți dintre ei la Școala Generală nr. 136 din Prelungirea Ferentari și am dat o mică petrecere în aer liber.

Îndemnați la joacă de Adina Rosetti, copiii și-au făcut încălzirea cu "Adevăr sau Provocare". Provocările le-au stârnit imaginația, i-au făcut să râdă, să danseze, să fredoneze hit-urile verii și să mimeze cuvântul vacanță.

Am aflat ce meserii și-ar dori să aibă când se fac mari: astronom, actor, fotbalistă, polițist, profesoară, dansatoare de street dance, bucătăreasă și compozitoare. Ca să ajungă mari, e important să citească, așa că au primit cărți de la Arthur pentru vacanță.

După distracție, copiii i-au pus câteva întrebări scriitoarei. Iată un scurt interviu realizat pe mai multe voci, într-o zi de vacanță, în curtea unei școli din Ferentari.

Când ți-ai descoperit pasiunea pentru scris?

Adina Rosetti: Prima dată a fost pasiunea pentru povești. Mi s-au citit multe povești când eram mică și apoi am început să citesc și eu și să inventez propriile povești. De multe ori porneam de la compunerile pe care le aveam de scris pentru școală și le dezvoltam în niște caiete care circulau în clasă. Pentru că eram un copil destul de timid, ăsta era modul meu de a interacționa cu colegii și de-a fi... populară. Cred ca orice scriitor e, înainte de a fi scriitor, un cititor pasionat.

Ce părere ai avut despre noi când ai venit pentru prima dată în Ferentari?

A.R: Am încercat să nu vin cu păreri gata formate, mai ales că despre Ferentari cam tot ce se scrie în presă îți creează impresia unui loc nesigur, în care se întâmplă lucruri rele. Am vrut doar să descopăr și să înțeleg care e lumea copiilor de aici și voi m-ați primit foarte deschiși și calzi. Copiii sunt copii indiferent de cartierul în care locuiesc. Mi-ar plăcea să se rezolve problemele din Ferentari așa cum se întâmplă în „Povestea kendamei pierdute”.

Ai vrea să mai treci o dată prin experiența atelierelor de storytelling de la noi?

A.R: Experiența noastră a fost minunată și mă bucur că am trecut de “granița” atelierelor și ne-am împrietenit. M-ați primit la voi acasă, mi-ați arătat cartierul vostru, locurile de joacă, ne-am distrat și am dansat împreună și de aceea mă bucur enorm să ne revedem și să ținem legătura.

Cum te-ai simțit când ai fost chemată să ridici premiul USR pentru Povestea kendamei pierdute? Ți-ai pregătit de acasă un discurs?

A.R: Nu mă așteptam deloc să iau acest premiu, așa că era să nici nu ajung la ceremonie. Noroc că m-a sunat o doamnă de acolo cu câteva ore înainte. M-am îmbrăcat repede, m-am machiat și am scris câteva idei pentru discurs, pe drum, în taxiul care m-a dus la Teatrul Național. Voiam să mulțumesc unor oameni și mi-era teamă să nu uit pe cineva. Să știți că acolo, la festivitatea de premiere, erau numai domni foarte serioși care nu au ascultat în viața lor manele :) Le-am povestit despre voi și despre ateliere și la final am citit numelor voastre, ale celor care ați inspirat această carte!

Adina Rosetti, Povestea kendamei pierdute (Editura Arthur, 2018)

Ilustrații de Irina Dobrescu