Rezultate Trofeul Arthur - ediția a 4-a - 2015

01 februarie 2016

Mulțumim tuturor participanților la cea de-a IV-a ediție a concursului de manuscrise pentru copii și tineri Trofeul Arthur. Ne cerem scuze pentru întârzierea anunțării rezultatelor, dar juriul a avut peste șaptezeci de lucrări de evaluat și am dezbătut până în ultimul moment care urmează să fie distribuirea premiilor.
Juriul a fost format din: Florentina Sâmihăian (coordonatoarea colecției Cărțile mele la Editura Arthur), Ioana Nicolaie (scriitoare), Lavinia Braniște (scriitoare, traducătoare, câștigătoare a secțiunii 0-7, preșcolari, la ediția din 2014 a Trofeului Arthur), Diana Zografi (redactor-șef al Editurii Arthur), Florin Bican (scriitor, traducător, câștigător al Marelui premiu la prima ediție a Trofeului Arthur), Horia Corcheș (scriitor, profesor), Alex Moldovan (scriitor, traducător, finalist al ediției din 2014 a Trofeului Arthur).
Așa cum am menționat în regulament, premiile individuale, pe categorii, sunt în valoare de 500 de euro, iar premiul cel mare, Trofeul Arthur, valorează 3000 de euro, volumul urmând a fi publicat la Editura Arthur.
Să trecem, deci, la rezultate, pentru că suntem singuri că le așteptați cu mult interes și curiozitate.
La categoria 0-7 ani, preșcolari, premiul nu se acordă la această ediție a Trofeului. Deși am primit cele mai multe lucrări la această categorie, la fel ca la ediția a III-a a concursului, părerea juriului a fost că acestea nu s-au ridicat la nivelul celor de anul trecut. De aceea, juriul a luat decizia să nu acorde premiul la secțiunea 0-7 ani.
Dacă anul trecut Trofeul Arthur la categoria 0-7 a fost acordat lucrării Irinei Dobrescu, iar Lavinia Braniște a primit premiul pentru cel mai bun manuscris, la ediția 2015, categoria-vedetă a fost 8-14 ani, la care lupta a fost foarte strânsă, și tot de aici a fost selectat și câștigătorul Marelui Premiu.
La categoria 14+, liceu, juriul a decis să nu acorde premiul, deoarece nici unul dintre manuscrise nu a întrunit un punctaj satisfăcător.
Astfel, la categoria 8-14 ani, premiile (da, este vorba de două manuscrise premiate de această dată) pe secțiune vor fi acordate lucrărilor Dosarul Popcorn de Ana Rotea și Totul numai pentru tata de Călin Torsan. Cei doi câștigători vor fi recompensați cu premii de 500 de euro și, încă o premieră, publicarea manuscriselor la Editura Arthur.
Așa cum am menționat, Trofeul Arthur a fost ales din categoria de concurs 8-14.
Iar acum câștigătorul Marelui Premiu:

La cea de-a IV-a ediție a concursului de manuscrise de literatură pentru copii Trofeul Arthur, premiul cel mare, în valoare de 3000 de euro, se acordă lucrării Cei trei măgăruşi şi cartea fermecată, semnată de Gabriel Horațiu Decuble!
Felicitări căștigătorilor și tuturor participanților la concurs și vă așteptăm la cea de-a V-a ediție a Trofeului Arthur, care va fi anunțată în cursul acestui an.

Recomandări (459) Crești cu povești (15) Interviuri (133) Noutăți (152) Artstagram (81) Călătoriile micului om (10) Titluri în focus (440) Evenimente (81) Cartea în 3 minute (19) Dragă scriitorule (29) 15 cărți recomandate de copii (3) Topuri (34) Chestionar Arthur (14) Locuiește în poveste (50) Pasiuni & Colecții (8) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (22) Ordinul Povestitorilor (16) Artstagram 4 (7) Școală (32) Concursuri (137)
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu de Oana Purice 01 august 2025
Valuri de căldură, atenționări meteo de caniculă și vijelii puternice. Poate și-o vacanță multă așteptată, dar care este precedată, invariabil, de fur...
Mai multe
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“ de Oana Purice 24 iulie 2025
Motanul Ochi-Verde vrea să-i vină de hac rândunicii neatente. Puiul de lin îi joacă o festă bibanului rănit. Păpușa cu inimă de piatră nu-și găsește s...
Mai multe
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott de Oana Purice 21 iulie 2025
Vă propun să vorbim din nou despre creier. Bine, mai mult o să vorbesc eu, că asta-i convenția în majoritatea textelor (nu să vorbesc eu, ci să vorbea...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART