Rezultatele celei de-a 4-a ediții a concursului de creație Locuiește în poveste

12 iunie 2015
Dragilor, ştim că aţi avut de aşteptat mai mult decât anticipasem, dar juriul a reuşit, cu mari eforturi, să stabilească lista finală a câştigătorilor.
Vă reamintim că am primit peste 700 de lucrări (texte şi ilustraţii), dintre care multe bune şi foarte bune.
Îi încurajăm pe cei care nu au reuşit să se califice de această dată să continue să lucreze şi vor avea şanse să-şi confirme talentul.
Au fost texte cu idei foarte bune, originale, dar redactate neglijent. În acelaşi timp, au fost texte scrise impecabil, dar fără strălucire la nivelul originalităţii poveştii.
La fel de dificilă a fost alegerea celor 8 ilustratori, din aproape 300 de înscrieri în concurs.
Lista finală a câştigătorilor este următoarea:
 
Secţiunea scriere creativă:
 
 
Andrei Ovidiu Tudor - Trădarea
Ciupe Adriana - Leoaică bătrână, femeia
Comeagă Mina - Călător printre amintiri
Cristescu Rami-Mihai - Primul caz al lui Lampan
Elisa Merca - Cum a scăpat Regatul de Abracadabrant
Eva Maria Brînduşa Smeoreanu - Prietenul tăcut
Irina Costin - Anomalia vieţii
Matei Miruna - Un covor cum puţine sunt
Merce Daria - Particula de praf
Mureşan Bianca Antonia - Viză pentru Muzicatlantida
Oana Alexandra Câmpean - Cum am devenit faimoasă
Păun Dion Adora Mihaela - Driblează-mă doar când e întuneric
Ştefania Els - Scama sau "imaginaţia flămâmdă"
Şolomon Augusta - Zeul din Bucureştiul trecut
Ştefana Fusaru - Gânduri între două toarte
Tănasă Ana Maria - O viaţă de chiţ
Teodora Roşca - O odisee niţel diferită
Teoderiuc Bianca Andreea - Mătura din dulap
Tudora Cătălina-Maria-Cristina - O expediţie eşuată cu Agli Agletul
Viviana Pantazică - Paloş cel viteaz
Dascălu Caterine-Edit - Dezminţirea
David Stavila - Conectat la realitate
Filip Popescu - Călătoria celulei Gerulo
Gabriel Cărtărescu - Învăţăturile melcului Cezar
Ioana Drogeanu - Dialog cu Maşina de Scris şi un cuvânt din Istoria personajelor de peste tot
 
Secţiunea ilustraţie:
 
 
Aldea Adela
Vallimarescu Ioana
Gheorghe Ciprian
Vasile Andreea
Robciuc Ioana
Miu Petru
David Alexandru
Ioana Ghiurco
 
Juriul a fost alcătuit din echipa Adina Popescu (scriitoare şi jurnalistă), Florentina Sâmihăian (coordonatoarea proiectului Locuieşte în poveste), Florin Bican (scriitor şi traducător) și Mircea Pop (artist vizual).
Un sprijin nepreţuit a venit din partea echipei redacţionale a Editurii Arthur, care a făcut o primă selecţie a textelor şi a ilustraţiilor trimise de voi pentru concurs.
 
Vă mulţumim tuturor pentru participare şi sperăm să rămâneţi aproape de editura noastră.
Câştigătorii vor fi contactaţi pentru a afla detalii legate de tabăra de creaţie ce se va desfăşura în săptămâna 29 iunie - 5 iulie.
Recomandări (459) Crești cu povești (15) Interviuri (133) Noutăți (152) Artstagram (81) Călătoriile micului om (10) Titluri în focus (440) Evenimente (81) Cartea în 3 minute (19) Dragă scriitorule (29) 15 cărți recomandate de copii (3) Topuri (34) Chestionar Arthur (14) Locuiește în poveste (50) Pasiuni & Colecții (8) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (22) Ordinul Povestitorilor (16) Artstagram 4 (7) Școală (32) Concursuri (137)
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu de Oana Purice 01 august 2025
Valuri de căldură, atenționări meteo de caniculă și vijelii puternice. Poate și-o vacanță multă așteptată, dar care este precedată, invariabil, de fur...
Mai multe
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“ de Oana Purice 24 iulie 2025
Motanul Ochi-Verde vrea să-i vină de hac rândunicii neatente. Puiul de lin îi joacă o festă bibanului rănit. Păpușa cu inimă de piatră nu-și găsește s...
Mai multe
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott de Oana Purice 21 iulie 2025
Vă propun să vorbim din nou despre creier. Bine, mai mult o să vorbesc eu, că asta-i convenția în majoritatea textelor (nu să vorbesc eu, ci să vorbea...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART