Micky Teve, poem de Roald Dahl
Din toate sfaturile care,
Când ai copii, ţi-s necesare,
Primează sfatul următor:
Să nu-i laşi la televizor.
Mai bine să n-ai instalat
Aşa tembel de aparat,
Fiindcă aproape-n orice casă,
Îi prinde pe copii în plasă –
Se uită cu priviri zgâite
De le ies ochii din orbite
(Odată, am putut vedea
Vreo doişpe ochi pe-o duşumea).
Se uită la ecran ca-n poză
Şi intră-n starea de hipnoză,
Se uită până când se-mbată
Cu-acea peltea televizată –
I-mpiedică, ce-i drept, să sară,
Pe zvăpăiaţi, pe geam afară,
I-mpiedică să se omoare
În timp ce tu faci de mâncare,
Sau te ocupi de alte trebi.
Dar te-ai oprit, să te întrebi
Ce efect are-asupra lor
Acest cumplit televizor?
LE OFILEŞTE JUDECATĂ!
ŞI FANTEZIA LE-O DĂ GATA!
LE-ASTUPĂ MINTEA, LE-O-MBÂCSEŞTE,
DE-AJUNG COPIII SĂ DETESTE
TOT CE E CARTE, BASM, POVESTE!
DA, CREIERUL LI SE BRÂNZEŞTE!
COPILUL TĂU NU MAI GÂNDEŞTE
ŞI NU-NŢELEGE! DOAR PRIVEŞTE!
„Ei, lasă,” îmi vei spune, „lasă...
Fără televizor în casă
S-ar plictisi cumplit cei mici.
Ce-au de făcut? Poţi să-mi explici?”
Am să-ţi răspund printr-o-ntrebare:
Cu ce se ocupau ei, oare,
Cât timp monstruosul aparat
Nici nu fusese inventat?
Cum? Aţi uitat? Chiar nu mai ştiţi?
Vă spun eu, rar, ca la tâmpiţi:
CI-TEAU... CI-TEAU... CI-TEAU... CI-TEAU!
Citeau şi nu se săturau,
Pentru că cea mai mare parte
Din timp şi-o petreceau c-o carte.
În camera copiilor,
Cărţi – şi pe raft şi pe covor –
Îşi aşteptau un cititor.
Tot cărţi erau şi-n dormitor,
Cărţi minunate, cu poveşti –
Puteai în ele să citeşti
De zâne, feţi frumoşi şi zmei,
De hoţi, comori şi tot ce vrei,
Piraţi cu pantaloni bufanţi,
Regi şi regine, elefanţi
Şi canibali ce-ntr-un cazan
Amestecau cu un ciolan.
(Cum scrie-n cartea „Peter Pan” –
Ah, ce aromă-mbătătoare...
Mai ştiţi pe cine fierb ei, oare?)
Pentru copilul cel mai mic,
Era povestea cu Arik,
Şi cea cu căţeluşul Zdreanţă –
Da! Cel cu ochii de faianţă –
Poveşti din care ei să vadă
De ce nu are ursul coadă,
Poveşti şi basme câte vrei:
Poveşti ca „Pupăza din tei”,
Sau cartea cu Apolodor,
Care cânta „Mi-e dor, mi-e dor”,
La circ, în Târgul Moşilor,
Şi cel mai mare Gulliver,
Care crescuse pân’ la cer,
Sau cărţile cu Cireşari,
Pentru copii ceva mai mari...
Ah, ce mai cărţi erau odată –
Citeau copiii ziua toată!
De-aceea fac apel la voi:
Duceţi TV-ul la gunoi
Şi instalaţi în locul lui
Rafturi pe care poţi să pui,
Pe rând, volum după volum.
Să nu vă pese nicidecum
Dacă copiii urlă, dacă
Ei fac urât şi vă atacă.
Să nu vă fie frică vouă –
Ei, într-o săptămână – două,
Găsesc o jucărie nouă,
Căci se vor plictisi de moarte...
Vor pune-atunci mâna pe-o carte
Şi vor începe să citească.
O bucurie îngerească
Îi va cuprinde pe copii –
Cu cartea se vor contopi,
Mirându-se ce-au văzut, oare,
La hâdele televizoare,
Cum s-a făcut de s-au lăsat
Prostiţi de-un jalnic aparat,
Dezgustător şi deşuchiat?
Şi-or să vă mulţumească toţi –
Copii, nepoate şi nepoţi –
Că pân’ la urmă i-aţi salvat
De mon-stru-o-sul aparat....
Prelucrare de Florin Bican după „Mike Teavee” (Charlie and the Chocolate Factory)
